Timp și spațiu. Carina A. Ienășel, exprimări în... Integrale de lumină, prof. Florica R. Cândea

Florica R. Cândea, UZPR, Filiala „Ioan Slavici” Arad

Editura XBG, 2026, Arad

Motto: „Tăcerea mea – un poem de iubire!”

Context: În jilțul unui univers poetic există percepții ori expresii lirice gata să alimenteze „valiza” interpretărilor ori argumentelor, cu privire la o anume epocă sau ev literar. Cu atât mai mult cu cât interesează (acum) limbajul ales de anume scriitori și spargerea de granițe între diferite dimensiuni ale cunoașterii.

Se cunoaște faptul că literatura și matematica sunt două „fiice” ale mitologiei, de la care au dezlegat liantul-funcție, de simbolizare și întrepătrundere din lumea imaginarului creativ în lumea reală, dar există și multe „proiecții” care (de fond) ajută la decriptarea sensurilor lirice – teme, motive, sensuri ș.a. Bunăoară, lumina (ne) devine un simbol al cunoașterii, al adevărurilor și al descoperirii de speranțe (din întuneric).

Literaturile (și celelalte arte) pun față în față limbajele emoționale, exprimate prin frumos, cu cele raționale, exprimate prin logică, și rezultatul ar fi o anume concizie, pură, de unde și relevanța unor sensuri profunde.

Conținuturi: Între atâția scriitori, care-și locuiesc spațiul imaginar ca pe o rară certitudine, populându-l luxuriant sau ideatic, cu melancolii tăcute ori aduceri aminte zăcute, Carina A. Ienășel nu este alta decât Carina-Anca Baba, licențiată în Litere, Teologie și în Psihopedagogie specială, care profesează ca dascăl într-o unitate școlară arădeană, unde își lasă mare parte din suflet.

Volumul are mai multe părți, fiecare trimițând la o idee, mărturisind îndeobște autorul în Argument: Geometria inefabilului: Capitolele poartă corespunderi cu termeni matematici, dar au explicații exhaustive și trimit la noi înțelesuri: Ecuații lirice, Puncte de incidență, Rădăcini de ordin n, Constante de suflet, Algoritmi de memorie, Funcții periodice. Titlul volumului este bine ales, melodios și incitant, sub inspirația temelor: Titlul acestui volum, Integrale de lumină, s-a născut din convingerea că poezia este, în esență, un fel de matematică a sufletului: o încercare de a însuma infinitul de clipe, tăceri și revelații pentru a obține, la final, o fărâmă de lumină. Chiar susțineam că acesta poate fi citit în ordine de la primul (sau de la celălalt capăt). Și nu a fost ales la mod întâmplător, ci pentru a ne da bucurii de ordin spiritual. Coperta I deslușește sugestiv (probabil) nu doar tematica, dar și semantica poemelor (alese), dar, mai ales, orânduite după „legi” matematice. Integrala… îmbrățișează ce(r)cul sau infinitul rotund (metaforizat-personificat).

Consolidându-și cariera literară, dar și cea profesională și de studiu eseistic, Carina A. Ienășel ne propune șase segmente constitutive ale acestei noi producțiuni editoriale (pe lângă celelalte, atât literatură pentru adulți, cât și pentru copii, este colaboratoare a unor publicații de specialitate naționale, europene sau de peste ocean, emite studii inedite cu prilejul unor sesiuni științifice, onorează cu prezența unele manifestări de ordin științific, coordonează aparițiile unor reviste (arădene) cu stil, deține anumite distincții și premii, dar, mai presus de toate, este pusă doar în slujba unor anume crezuri.

Ecuații lirice: Să presupunem că iubirea noastră/ este, desigur, o necunoscută./ Să presupunem c-o notăm cu x/ pe foaia cerului atât de dalbă. Dar nu… Iubirea se contopește cu lumina și aceasta deschide și rezolvă ecuația trăirilor: Ninge arămiu!/ Frunzele plutesc în aerul înserării./ Lasă-le să se așeze pe umerii tăi…/ Simte-le! (…) Totul se bazează pe combinații./ De aici și stările noastre de suflet:/ O ploaie, un ceai și cu tine echivalează cu tihna unui veșnic acasă (…) Desenează-mi, te rog, dacă știi, dacă vrei/ infinitul rotund ce se-mparte la trei. Învăluită în iubire, acasă, cea în trei, Carina A. Ienășel deschide o cale spre sacralitate, într-o ordine geometrică și, poate nu întâmplător, anul acesta fiind Anul omagial al Pastorației familiei creștine, prin Puncte de incidență, Psalmii, Colindul sau Trezvia devin „glasuri” de care ne este (încă) teamă: dar câtă teamă poate să ne fie/ de timpurile pline de colinzi/ cu mere coapte, parcă,-n veșnicie/ și cu nădejdi, credințe și iubiri (…) Închide-te cum vine seara, nu sta în poartă să te prindă/ vârtej de temeri și de zgomot, de pacea ta să te desprindă (…) Vine un timp în care toate tac/ și numai tu îți ești, din nou, aproape.

În aura „Integralelor”, poeta își plimbă (voit) eul liric în fragranța unor Rădăcini de ordin n, pe care (și) le imploră în strune de esențial, adevăr, mirare și uimire: E atât de simplu… oricare drum duce acasă (…) Și ea e, totuși, prima rugăciune/ Și ea e, totuși, primul meu poem…/ Un fel de înger ce-a venit pe lume/ Să-mi fie mamă-n drumul către cer (…) Lin îmi coboară tâmpla în morminte/ ca să învăț tăcerea pe de rost/ și-atâția oameni dragi care au fost/ să îi înșir mărgăritare,-n minte (…) În umbra ta/ am învățat lumina/ și port acum seninul tău/ ca pe o hartă/ a drumului meu. Desigur, sunt efecte sonore și tonuri elegiace (în dicțiunea și rutina unor pierderi suferite, dar și traiecte și dinamici în speranțe.

Constantele de suflet pentru Carina A. Ienășel sunt cele ce par să o înconjoare: dragostea, cântecele, dorurile, poemele – toate ca pe un… „efect de pârghie”. Poezia este acum o continuitate organică, acea extensie a discursului liric, în tonalități și registre lirice diferite: Era o zi ca orișicare alta,/ aproape cenușie, dar, ciudat,/ când te-am zărit… se sfâșiase zarea,/ ningând atât de liniștit și împăcat (…) Dorul meu se preface-n piatră,/ dorul meu se preface în zid/ dorul meu se preface în toamnă,/ și începe să picure jind (…) Dar, acum, suntem la distanță de un dor! (…) Simți, pasărea mea rară,/ cum norii își sapă în cer albii adânci-/ răni care uită să doară? (…) În toate-mi ești ca o frumoasă și inutilă risipire/ ce face șoimul să plutească și moartea însăși să expire (…) Vii? ți-am păstrat un loc tocmai la marginea lumii (…) Putem să cinăm în liniște și să ne bucurăm de muțenie absolută…

Carina A. Ienășel se folosește, abil, și de Algoritmi de memorie, pe care îi aduce „la zi” și prin termeni, nu matematici acum, ci tehnici, de Microsoft, conștientă, de efectul împrumuturilor și efectul spontan-scontat în acest Ritual… Din nou, ființei îi slujesc, reazem, Gândurile, Inscripțiile, Hotarele, Notele mărturisite… în intermitențe… Cartea Carinei A. Ienășel este capabilă să îi locuiască ființa în spații, realități și cuvinte pe o masă textuală, proprie (semiotic și simbiotic): Totul depinde de modul în care prezinți datele problemei/ cât spui, cum spui și, mai ales, cui spui reprezintă aspecte de viață și de moarte (…) Vine o vreme când vrei să dai sens tuturor gândurilor,/ tuturor sentimentelor,/ tuturor verbelor, substantivelor, pronumelor (…) Uneori pierzi șirul anilor (…) Există oameni care ne taie respirația/ oferindu-ne șansa uimirii/ și nici măcar nu știu acest lucru (…) Totul e poezie!/ Trebuie doar să citești printre rânduri (…) Peste unele gânduri rescriem.

Călătoria liric-matematică pe care o semnează poeta Carina A.Ienășel, eclectic, uneori în discurs liric, finisează un nou și îmbietor parcurs, totuși, literar, fără a fi rezultatul unui cenzor cenaclist… în Funcții periodice. Locuirea e, acum, stabilă în Cântece, Note, Pasteluri (autumnale), la final de Ieșirea din timp. Cartea este împlinită prin acest ultim capitol și se va observa că toate… cântecele sunt conținuturi nu doar elegiace, dar și surde litanii, care migrează volatil în realitatea modelată a limbajului, care îi este specific, cu jocuri de cuvinte în rune proprii, pentru că, și în acest nou volum, avem lumi, lumini, limbaje, dar avem anotimpuralul, izgonit în luni de primăvară, vară, toamnă, iarnă… care să (îi) medieze timpurile, memoriile, rugile și rugările, corporalizând transferuri de sensuri: Îmi ești peste tot-lumină și umbră,/ cuvânt și tăcere, nefiresc și lumesc;/ pe unde te duci, lași din tine o urmă -/ ești prada mea scumpă: mereu de vânez (…) Atunci s-a rupt zăgazul ochilor – / nimic nu a mai putut opri potopul (…) Fii tihna mea… măcar pentru o vreme/ măcar până la capăt de-orizont/ să nu mai am motive a mă teme,/ când mi s-o cere ultimul decont (…) Câteodată-i bine să gustăm din mărul/ copt în tihna serii, ca un leac de dor (…) Ce de anotimpuri au trecut de-atunci/ și câte visuri ni s-au stins,/ aproape,/ că am rămas asemeni unor prunci/ ce-și țin cu forța lacrima sub pleoape (…) Zăpezile miros a veșnicie,/ și a ghimbir, a cetină și măr…/ te iau cu mine, fie ce-o să fie,/ prin dalbul inimii să colindăm (…) Poveștile nu se termină niciodată…

Concluzii: Carina A. Ienășel se dovedește, și prin acest volum, a fi un sensibil degustător și cunoscător fin al artei poetice.Sunt substanțiale idei în acest volum, care întregesc portretul autorului).Dacă se va vorbi, acum ori în viitor, despre poezie și ecuație, va fi bine, pentru că în cazul poetei Carina A. Ienășel nu am putea spune că e o creație încifrată, ci de o bună stăpânire a simbolurilor și a esențelor (matematice și/sau a abstracțiunilor sensibile. Fin cunoscător al metaforelor recurente, cu o adresabilitate care pornește dinspre monologul reflexiv interior înspre un eventual „primitor”, Carina A. Ienășel poetizează, filosofînd, teme majore ale existențialului (și propune spații de poezie modernă (i)luminată).

Integrale de lumină aduce „lumina” în expresia creației disimulate.Volumul se dovedește a fi unul al transformărilor de simboluri arhetipale în altele, de o sensibilitate complexă, iar opera poetică semnată de Carina A. Ienășel capătă o conotație intelectuală, aproape matematică, dacă socotim „linia” pe care se înscrie de acum, ca versiune, urmând doar câteva exemple – Magda Ianoș, Constanța Buzea, Lucian Blaga, Ion Barbu ș.a.Edificatoare sunt și alte uzanțe, Fulgul lui Koch, Fractalii, Fibonacci, Euclid, Arhimede,Morse, Evrika… pe care (și) le asociază nu ca un „dedesubt” sau proprietate a termenilor, ci pentru o specială raportare cognitiv-sentențioasă: E vremea. Renunțăm la prepoziții/ și la conjunçții conclusive, deci…/ hai să ne dăm bătuți-naintea fricii/ și să clipim în Morse: te iubesc!

Cartea este un athanor în palmaresul scriitoarei Carina A. Ienășel, în calitate de editor, ilustrator și care semnează concepția grafică a copertelor. Ascunse între Integrale se pitesc Rădăcini cu flori de tei, salcâm și lună, prinse-n doine și balade, cu trimiteri la părinți ori bunici, credinți și martiri, neam și limbă, semn al vecuirilor și îndemn al glorialului: Ninge cu pene de îngeri și flori/ pe verdele brazilor, până în zori.

Conclusiv-interogativă sau retoric-tempestivă, opera aparține unui tânăr, credem, unic în Arad, profesor filolog, nicidecum de „socoată”, autor care are arme de apărare cufundate în penele… îngerilor sau neliniștile… mistreților, lupilor, șoimilor, phoenicșilor, camuflate logic în exclamări imperativ-vocative ori interogații, meditații, personificări metaforizate, simboluri ale drumului, lunii, soarelui, imagini vizuale ori imaginativ-descriptive, camuflate în dialoguri cu sine sau cu oricine: Privește: înserarea ne petrece/ și vom uita curând și că ni-s vii! (…) Totu-i drum în lume, totul/ duce undeva, știu bine,/ că-i spre moarte ori spre viață/ de-o alegere depinde (…) Clipa, totuși, se vrea un concept modular-/ nu îi scapi (…) Mâine voi ajunge și eu de partea ta,/ dar voi sta pe margine și… îți voi face galerie de la umbra unui măr de poveste.

Am parcurs atent domeniul poetic asumat de Carina A. Ienășel, încă de la fragede începuturi,c ălătoria ei a venit cu mult înaintea Salonului mozaic Gutenberg, a străbătut lumile literelor cu multă abilitate și ne-am propus a învăța din această structurare a călătoriei sale fascinante a minții și a sufletului că nu întotdeauna lumea cea reală e și lumea unui vis.

Poeta este stăpână și cunoaște arta prozodiei, a metricii și desăvârșește scrisul în catrene, cu rimă sau vers liber, închizând matricea literară la modul absolut sonor și fluid-curgător, în poeme scurte, aranjate în stihuri, distihuri, tristihuri, în strofe ori în odiseice (pseudo)prozopoeme cu efect structural: Toate mi se-ntorc de-a valma, mai curând sau mai târziu/ de-mi simt inima în palma-ți că îmi bate zmeuriu.

Scris în decursul a patru ani (2022-2025) acest volum propune o arhitectură a rigorii și a emoției: o progresie aritmetică a sufletului, unde fiecare capitol adaugă patru noi trepte de lumină față de precedentul. (Carina A. Ienășel, extras, Coperta IV, op.cit.) Iar noi conchidem: Nu vom ști niciodată ce se (va)alege/ de cuvintele semănate încă de dimineață/ în sufletele mănoase ale celor ce ne ascultă…