Fragment din interviul care face parte din colecția VIAȚA CA O SCÂNTEIE, un nou proiect antologic cu 37 de autori contemporani. Editura Armonii culturale.

Gheorge Stroia: Pentru a ne cunoaște mai bine, aș dori să ne spuneți, dincolo de valența dumneavoastră ca scriitor/artist, ce ne-ați putea spune despre OMUL care sunteți, lucruri pe care nu le-ați împărtășit până acum, dar despre care ați dori să se știe. Vă reamintesc, nu ne impunem limite, rețineri, însă pretindem doar sinceritate.

Anișoara Laura Mustețiu: Întrebarea despre Omul care sunt îmi aduce aminte de Inscripția de pe Templul lui Apollo din Delphi, atribuită lui Socrate, „Cunoaște-te pe tine însuți!” Desigur, percepția Omului din mine este subiectivă și poate relativă. Sunt sigură că mai am multe de înțeles despre mine și despre ceea ce mocnește în adâncimea ființei mele.

În viață, am primit iubire, respect și apreciere din partea oamenilor care m-au cunoscut, ceea ce mă înclină să cred că sunt un om bun. Ceea ce oamenii îmi cunosc mai puțin este vulnerabilitatea. Sunt ușor de rănit. Dar paradoxal, din acele dureri îmi regăsesc întotdeauna puterea de a mă ridica, de a mă tămădui și de a renunța la tot ceea ce mă rănește. Aș putea spune că exist în acel echilibru perfect – vulnerabilitate și putere.

De-a lungul vieții am trăit și momente în care am înțeles ceva mai profund despre natura mea.

De exemplu, pe data de16 martie 2001 în Speyer, Germania, am pedalat 24 de ore pe o bicicletă (850 km) fără să mă opresc. A fost un record înscris în cartea recordurilor mondiale, Guinness Book of Records. Atunci am înțeles că în mine există mai mult decât percep sau conștientizez. De aceea, nici astăzi nu pot să spun că mă cunosc îndeajuns.

Omul din mine se exprimă prin fapte, prin realizări, dar și prin scris. Iubirea pentru cultură, poveștile cu substraturi de dezvoltare personală, cu învățături culese din viață, care ar putea fi folositoare celor la început de drum, munca mea voluntară la radio ProDiaspora, munca mea voluntară de a ține în viață revista de cultură Emoții și Lumină, toate oglindesc Omul din mine.

În special ultima carte, Între Sărut și Durere, spune destul de mult despre mine ca Om.

Poetic, mă exprim cam așa:

„Sunt doar un emigrant pierdut, într-o lume plină de mistere,

un emigrant ce s-a luptat, pentru noroc, din răsputere.

Sunt un copac dezrădăcinat, cu limba uscată de cuvinte

necunoscute de inimă, fascinat, de un destin, de legăminte.

Absorbind lacrimi din soare, îmi încălzesc sufletul hoinar

și plin de doruri și candoare, sunt amăgit de-un drum imaginar. 

Și codrii s-au înstrăinat de mine, mă simt precum un pui de urs domesticit,

și calc prin cioburile vremilor străine, prin nepăsarea oamenilor care m-au rănit.

Mă uit acum pe cerul purpuriu, ce poartă atâtea suflete creștine,

suflete frumoase ce lin s-au înălțat, în singurătate, spre căi senine.

Mă reîntorc acum la curtea goală, mă reîntorc prin vântul urlător

și acum acasă pășesc cu osteneală, prin timpul pierdut, fără părinți. 

Sunt doar un emigrant pierdut, într-o lume plină de mistere,

un emigrant ce s-a luptat, pentru noroc, din răsputere. ”

Gheorghe StroiaÎntrebarea mea forțează puțin nota, dar este parte a unei retorici intitulată „VIAȚA CA O SCÂNTEIE”. Ce argumente credeți că puteți aduce în sprijinul ideii generoase că viața dumneavoastră este cu adevărat o… SCÂNTEIE, care aduce lumină propriei persoane sau altora.

Anișoara Laura Mustețiu: Viața devine o scânteie atunci când îi inspirăm pe ceilalți. De exemplu, prin faptul că îmi dedic energia pentru a promova cultura română aici în Australia, reușesc să aduc uneori scântei de bucurie celor care le este dor să asculte graiul nostru străbun. Și chiar am primit cuvinte calde și frumoase din partea acestor oameni.

O viață creativă, cum este cea în care mă implic în literatură, devine un foc care mă încălzește nu doar pe mine, ci și pe cititorii mei. Scriitura, proiectele culturale sau simplele cuvinte încurajatoare pot avea un impact binefăcător asupra celor care mă citesc sau mă ascultă. Am simțit acest fapt prin numeroasele mesaje de la cititori sau de la ascultătorii emisiunilor mele de radio.

Când ne arătăm vulnerabilitatea, acceptăm să fim autentici și umani. Această deschidere este ca o flacără de adevăr, văzută de inimile celor care se regăsesc în poveștile pe care le scriu.

De asemenea, cred că viața mea capătă strălucire atunci când îmi trăiesc valorile, cele etice, șlefuite de învățăturile vieții, cele spirituale, cizelate de omul din mine, și cele dăruite de părinți și de Dumnezeu.

O viață luminoasă este aceea care lasă urme pozitive. Faptul că mă dedic nu doar realizărilor personale, ci și celor care aduc ceva folositor altora, exemplifică această lumină. Viața noastră poate fi o scânteie ori de câte ori îndrăznim să creăm, să dăruim ceva bun și frumos lumii sau să luminăm drumul celor care vin după noi.

Gheorghe Stroia: Care credeți că ar fi, în condițiile actuale ale literaturii și artei contemporane, câteva condiții necesare și suficiente, nu doar pentru a supraviețui, dar și pentru a atrage recunoaștere, admiratori și, de ce nu, un loc meritat în rama unui Timp, ai cărui stăpâni nu vom fi niciodată?

Anișoara Laura Mustețiu: Într-o lume inundată de conținut, vocile autentice sunt cele care reușesc să emoționeze și să rămână memorabile. Scriitorii și artiștii trebuie să își păstreze unicitatea, fie că își exprimă identitatea culturală, fie că oferă o perspectivă nouă asupra lumii.

Abordarea temelor contemporane sau universale, într-un mod care rezonează cu publicul actual, este esențială. Fie că este vorba despre dilemele societății sau eterna căutare de sine, relevanța tematică creează o conexiune cu Timpul.

Un text bine scris sau o operă de artă bine realizată, care respectă rigorile formei, atrage admirație din partea criticilor și a publicului. Calitatea este un fundament imposibil de ocolit.

Îndrăzneala de a rupe tiparele, de a experimenta cu forme și medii noi, poate separa o creație remarcabilă de una care doar „supraviețuiește”. Avangarda rămâne cheia către un loc remarcabil în istoria artei.

Un scriitor care reușește să atingă sufletele cititorilor va câștiga pe termen lung. Emoțiile transmise creează amintiri durabile. De asemenea, să faci parte dintr-un mediu cultural vibrant sau să colaborezi cu alți creatori poate amplifica impactul. Recunoașterea vine adesea din conexiunile cu alți oameni.

În era digitală, o prezență activă pe platformele online sau în evenimente culturale internaționale poate deschide uși către recunoaștere globală. Scriitorii și artiștii trebuie să se prezinte acolo unde pot fi găsiți. Crearea unor opere care să rămână relevante în timp, fie prin valoarea lor estetică, fie prin mesajul transmis, oferă un loc în „rama Timpului”. Aici intervine capacitatea de a transcende efemerul.

Însă, realitatea în care se manifestă literatura este mult mai dură, mai complexă, mai încercătoare. În special în România am observat că se fac afaceri și venituri uriașe de pe munca și talentul scriitorilor, însă aceștia adeseori nu rămân cu aproape nimic din truda lor.

Un alt aspect al realității este că în ultimii ani, cititorii sunt expuși din ce în ce mai mult rafalelor de informații de pe rețelele de socializare, iar timpul dedicat cărților devine din ce în ce mai rarefiat.

Gheorghe StroiaConsiderăm aproape întotdeauna că menirea unui scriitor/artist este cea de a crea, în primul rând pentru sufletul său și în al doilea rând pentru public, dar și de a descoperi la rândul său valoarea, acolo unde ea există. Credeți în șansă, sunt sigur. Ne puteți împărtăși, cu unul sau mai multe exemple chiar,  dacă dumneavoastră înșivă reprezentați șansa acordată spre promovarea/afirmarea unei persoane?

Anișoara Laura Mustețiu: Este foarte adevărat că ceea ce numim noi creație are o multitudine de semnificații și meniri. Creația se naște din harului zămislit din gânduri și emoții, din divinul care există în noi.

Noi nu suntem numai creatori ci și descoperitori de valori existente în noi sau în ceilalți. Șansa este acea cometă cu coadă lucitoare. Dacă o îmbrățișăm cu ochii spiritului s-ar putea să ne ducă într-o lume fascinantă. Mai mult despre activitatea mea literară se poate găsi aici: https://anisoaralauramustetiu.com/

Voi rămâne întotdeauna recunoscătoare celor care m-au susținut de la început, atunci când aveam nevoie de încurajare. În primul rând îi mulțumesc domnului George Roca, prin faptul că m-a publicat în numeroase reviste de cultură, domnului Ion Iancu Vale, de la revista Climate Literare, dar vă rămân adânc recunoscătoare și dumneavoastră, domnul Gheorge Stroia. Îmi amintesc și acum ce bucurie m-a copleșit când mi-ați acordat acces să public creații literare în revista Armonii Culturale. Acea încredere și apreciere a însemnat pentru mine foarte mult. Vă mulțumesc încă o dată! Acestea au fost șanse reale, pe care le-am recunoscut, apreciat și valorificat cât am putut mai bine.

Mai târziu, ca promotor cultural al revistei Emoții și Lumină și al emisiunilor de la radio ProDiaspora, am devenit și eu o șansă pentru alți scriitori talentați.

Vă mulțumim!

Gheorghe Stroia, editor șef, revista Armonii Culturale

Sursa: Revista Armonii Culturale

Similar Posts