PRIN SAT SE PLIMBĂ DUMNEZEU
E frig ca-ntr-o candelă aprinsă,
Nu știu dacă irima mai arde!
Mai icnesc peste iubire joarde
Și-aprind vatra jertfelor învinsă!
Să strig în biserica promisă?
Zidurile cât să mă mai rabde?
Peste ceriuri groapa lumii cade
Ca peste-o planetă interzisă!
Ce noroc, azi am ieșit la poartă,
Mi-am făcut de lucru să văd lume.
Fiecare crucea lui își poartă,
Nu-și mai știe nimenea de nume.
Numele , de mi l-aș ști și eu—
Azi, prin sat, se plimbă Dumnezeu!
VERSET PRIMORDIAL
Nu fiarele, nu câinii părăsiți pe la răscruci și pe la zăvoarele irimii,
Nu haitele de la poartă și nici cele din mijlocul ogrăzii
Mă înspăimântă, nu putreziciunea zilelor, nu aroma nopților de busuioc!
Se subțiază prin fricile mele, cu viclenie, bezna amintirii,
Să-mi cuprindă disperarea luminii!
Nu perdelele nopții, nu voalul cu fâșiitul dimineții!
Cei vicleni, cu limbuție aplaudă, îmi oferă crinii!
Înaintea cuvântului este ispitirea!
Legea sau adevărul deșertăciunii!
Pustia mea este mai populată decât limbuția aproapelui!
Vine acela cu decrete și îmi impune virusul prostiei!
Vine prostia și îmi râde înainte-mi cu decretul legii ei!
Vine cel ales ca să mă apere și mă acuză de nesupunere!
Urlă zgomotul viperelor cu limbi clonate, crini în brațe îmi pun!
Acasă m-am întors și nu am fost primit în ograda mea!
Am intrat în curte și m-a lins câinele strămoșilor,
Am luat furca și am împlântat-o în irima curții,
Am cosit buruienile și puturoșeniile și am prășit grădina cu flori!
Atunci m-au văzut cheflii și prădătorii pivniței și grajdului meu!
Atunci s-au lepădat de desfătare și au sărit peste gard!
De atunci feliază zori și amurg să mă jertfească la masa nebunilor!
Trece irima pe brațele trandafirului, în iie de crin, cu paloșul iubirii!
NU-S IO ÎMPĂRATUL LUMII
Nu-s io împăratul lumii,
Nu împărățesc lumea!
Cine știe viața cum mi-i,
Cine știe viața mea?
Iară trece peste șură
Luna cu lunaticii!
Nimeni nu le poate ști
Numele fără măsură!
Am sărit și eu măsura,
Să văd dincolo de șanț!
Lumea toată e un danț,
Cântă pân- le strâmbă gura!
Până într-o parte buze
Se rânjesc că vor a plânge,
Dar nu pot, că-n zghilț le strânge
Gheața irimii-n ventuze!
Io sunt împăratul crucii,
Ține Hamlet craniul meu!
Umblu-n colb cu hăbăucii,
Să-l găsim pe Dumnezău
