REGINA MARIA A ROMÂNIEI: IDENTITATE ARTISTICĂ, DISCURS MEMORIALISTIC ȘI ESTETICA PUTERII

de Carina A. Baba

Personalitatea Reginei Maria a României (1875–1938) ocupă un loc singular în istoria culturală a Europei de la începutul secolului al XX-lea. Devenită simbol al României moderne în timpul Primului Război Mondial, ea a depășit rolul protocolar al unei suverane, afirmându-se simultan ca artistă, scriitoare, mecena și diplomat cultural. Contribuția sa multidimensională a remodelat imaginea monarhiei românești și a înscris-o într-o genealogie europeană a suveranelor creatoare – de la Elisabeta I a Angliei la împărăteasa Sissi – dar cu o originalitate proprie, născută din sinteza dintre sensibilitatea occidentală și destinul est-european. Regina Maria a construit o imagine a suveranității întemeiată nu pe autoritate politică, ci pe rafinament artistic, sensibilitate personală și devotament față de țară.

Înclinația timpurie spre artă

Regina Maria mărturisește în propriile scrieri că înclinația ei artistică a fost precoce și puternică: „aveam aplecare numai pentru o singură artă: pentru pictură”. Faptul că tânăra prințesă prefera penelul în locul altor activități aristocratice relevă nu doar un talent nativ, ci și o formă de evadare din rigorile curții britanice în care a fost crescută. Într-un mediu în care disciplina, discreția și codul moral rigid erau dominante, pictura a devenit pentru Maria un spațiu al libertății interioare, al expresiei personale, al contemplării estetice.

Cele șase săptămâni de studiu cu Ruth Mercier – renumită în epocă pentru pictarea florilor și pentru tehnica sa impecabilă în acuarelă – au reprezentat un moment crucial în formarea reginei ca artistă. În scrierile sale, Maria își amintește că „prinsesem bine meşteşugul lui Mercier […] florile mele şi după ce se uscau păstrau o adâncime catifelată ce amintea natura şi desfătau ochii”. Această declarație arată o conștiință tehnică avansată și o valorizare a meșteșugului, particularitate a artiștilor Art Nouveau care considerau că frumusețea constă în armonia dintre tehnică și imaginație.

Florile – simbol, temă și identitate artistică

Pictura florală devine tema centrală și aproape exclusivă a creației plastice a Reginei Maria. Această opțiune tematică nu este întâmplătoare: florile reflectă sensibilitate, o viziune feminină asupra lumii și o spiritualitate discretă. În același timp, florile devin „autobiografice”: Maria însăși afirmă că a moștenit „nemărginita iubire pentru flori” de la mama ei, Ducesa de Edinburgh. Estetica florilor în pictura reginei are câteva caracteristici esențiale: predominanța acuarelei, tehnică preferată pentru transparență și delicatețe; compoziții luminoase, dominate de degradeuri care sugerează trecerea subtilă de la material la imaterial; lipsa umbrelor, care sporește impresia de puritate, de suspendare în aer, de atemporalitate; elemente decorative Art Nouveau, precum linii vegetale ondulate, motive celtice, cruci gamate sau cruci înscrise în cerc. Toate aceste elemente transformă picturile în simboluri ale unei feminități ideatice, idealizate. Florile sunt „prea perfecte” – fără pete, frunze rupte sau urme de degradare. Această perfecțiune reprezintă o manieră de a vedea viața: optimist, pozitiv. În realitate, această idealizare este expresia unui program estetic personal al reginei, pentru care frumusețea era o formă de rezistență morală.

Art Nouveau în versiunea Regina Maria

Art Nouveau-ul românesc a fost puternic influențat de prezența reginei, care a introdus în arhitectură (Castelul Pelișor), arte decorative și carte-obiect un stil inedit: sinteza dintre estetismul occidental și simbolurile locale. Pictura florală a Mariei amintește de William Morris și de estetica prerafaeliților, dar este transpusă într-o sensibilitate personală, în care spiritualitatea (crucea, cercul, motivele celtice) completează decorativul. Regina Maria nu a fost o artistă „profesionistă”, în sens academic; ea însăși recunoaște acest lucru. Totuși, originalitatea stilului ei rezidă în capacitatea de a transforma pictura în instrument de construcție identitară. Prin intermediul artei, regina și-a modelat imaginea publică: aceea de suverană-simbol, protectoare a frumosului, mamă spirituală a națiunii.

Manuscrisul pentru Regele Ferdinand: estetica iubirii și a puterii

Unul dintre cele mai impresionante obiecte create de Regina Maria este manuscrisul-operă de artă din 1906, păstrat la Muzeul Național Peleș. Acesta este conceput ca un cadou dedicat soțului ei, Regele Ferdinand, și reprezintă o sinteză extraordinară între caligrafie, artă decorativă, poezie și simbolism regal.
Manuscrisul, alcătuit din 25 de file de pergament, pictate recto verso, este înrămat în argint aurit, decorat cu pietre semiprețioase (citrine, safire, spineli), emailuri și elemente simbolice precum crucea gamată și deviza „Nihil sine Deo”. Aceste elemente relevă nu doar rafinamentul estetic al reginei, ci și dorința de a crea un obiect cu valoare patrimonială, menit să reprezinte pentru posteritate o formă de moștenire culturală a familiei regale.

Relația dintre cuvânt și imagine

Manuscrisul combină poezii preferate ale cuplului regal cu ornamentații florale și simboluri religioase, astfel, florile (în special gențiana, preferata lui Ferdinand) devin o punte afectivă între cei doi soți; citatele în engleză, germană și franceză reflectă educația cosmopolită a reginei, iar simbolurile Art Nouveau conferă coeziune vizuală și spirituală întregului volum. Cartea este totodată o declarație de dragoste, în care Maria îl evocă pe Ferdinand ca un om sensibil, întinerit în prezența florilor: „atunci întinerea, știa să râdă și să petreacă…”

Manuscrisul ca instrument diplomatic

Expus la München (1914), Barcelona (1929) și Bruxelles (1935), manuscrisul a funcționat și ca instrument de reprezentare internațională. Prin acest obiect, regina nu doar își afirma creativitatea, ci și poziția României în circuitul cultural european. Într-o epocă în care imaginea unei țări se construia prin artă, manuscrisul devine o formă subtilă de „soft power” avant la lettre.

Dimensiunea spirituală

Devizele înscrise pe coperți – „Nihil sine Deo”, „Honi soit qui mal y pense” – arată că Maria a integrat simbolistica religioasă în discursul său identitar. Prezența crucilor gamate, a centurii de laur, a ornamentelor geometrice sugerează că manuscrisul este nu doar un obiect estetic, ci și unul cu valoare sacră, aproape liturgică, integrând dimensiuni ale sacralității în sfera regalității.

Regina Maria – scriitoare: între basm, jurnal și memorie națională

Regina Maria a scris într-o manieră neobișnuit de prolifică pentru un monarh: basme, nuvele, eseuri, romane, texte memorialistice. A scris în principal în limba engleză, limba sa maternă, dar multe dintre lucrări au fost traduse în română, franceză, germană și alte limbi. Această plurilingvism reflectă un element definitoriu al ei: identitatea între culturi.
Scrierile ei pot fi grupate în trei categorii: literatura pentru copii (basme, povești moralizatoare, alegorii), proză (romane, nuvele, texte alegorice), memorialistică și jurnale (The Story of My Life, My Country, Gânduri pentru vremuri grele etc.)

Basmele – expresie a imaginarului personal

Lucrări precum The Queen of Romania’s Fairy Book, The Lost Princess, Kildine sau The Dreamer of Dreams transformă universul copilăriei într-un spațiu al introspecției. Deși scrise aparent pentru copii, aceste texte sunt, în fond, explorări ale propriei sensibilități, ale dorinței de libertate și ale conflictelor interioare. Cartea The Dreamer of Dreams (1913), una dintre cele mai cunoscute opere ale reginei, spune povestea pictorului Eric Gundian care caută „ochii văzuți în vis”. Această narațiune poate fi citită ca o metaforă a propriului drum artistic al reginei, mereu orientat spre un ideal estetic inaccesibil complet.

Memorialistica – o construcție a sinelui eroic

Capodopera sa memorialistică este The Story of My Life, publicată între 1934–1936, descriind perioada 1914–1934 – anii decisivi pentru Marea Unire și pentru formarea imaginii internaționale a României. În aceste memorii, regina se prezintă ca martor privilegiat al istoriei, dar și ca actor activ al destinului national. Relatările despre spitalele de campanie, despre întâlnirile cu diplomați, despre luptele pentru recunoașterea României Mari conturează portretul unei suverane care își asumă rolul de „purtătoare de glas” a poporului. Memoriile nu sunt doar documente istorice; ele sunt și instrumente literare. Regina folosește o retorică intensă, expresivă, uneori teatralizată, construindu-și imaginea de „mamă a națiunii” într-un moment de criză.

Jurnalele spirituale și dimensiunea morală

Texte precum Gânduri pentru vremuri grele (1933) sau volumele de eseuri și reflecții filosofico-morale arată preocupări pentru condiția umană, pentru suferință, consolarea credinței și rolul providenței. Aceste texte completează portretul reginei ca personalitate morală, pentru care frumusețea, religia și literatura sunt parte din aceeași viziune a lumii.

Cultura ca instrument diplomatic

În timpul și după Primul Război Mondial, Regina Maria a devenit „imaginea externă” a României. A participat la conferințele de pace, a întreprins vizite în state occidentale, a susținut artiști români, a oferit burse și a întreținut corespondențe cu personalități culturale din Europa. Imaginea sa de „regină-artistă” a servit ca instrument diplomatic într-o perioadă în care statul român își căuta afirmarea internațională.

„Frumusețea” ca proiect politic și identitar

În cazul Mariei, frumusețea nu este doar estetică, ci și politică. Pictura florală, basmele, manuscrisul, jurnalele – toate acestea construiesc un imaginar al purității, al luminii, al renașterii. În timpul războiului, când suferința domina societatea, regina devine simbol al speranței. În acest sens, arta ei poate fi interpretată ca un răspuns moral la tragediile epocii.

Castelul Pelișor – spațiu al sintezei culturale

Pelișorul, proiectat în colaborare cu arhitectul Karel Liman și decorat de vienezul Bernhard Ludwig, este expresia materială a programului artistic al reginei. Interiorul neo-bizantin, elementele Art Nouveau, motivele celtice și utilizarea aurului creează o atmosferă în care Orientul și Occidentul se întâlnesc într-o estetică personală, unică în Europa de Est.

Concluzii: Regina Maria – între mit și modernitate.

Personalitatea Reginei Maria transcende limitele convenționale ale unei biografii regale. Ea este simultan: artista care a introdus Art Nouveau-ul în România, scriitoarea care a lăsat o literatură complexă, de la basme la memorii, mecena care a susținut cultura și arta românească, diplomatul care a reprezentat România la nivel european, simbolul unei epoci în care frumusețea a devenit o formă de rezistență spirituală. Opera sa, fie ea picturală sau literară, nu este doar expresia talentului, ci și a misiunii pe care și-a asumat-o: aceea de a transforma destinul personal într-o artă a dăruirii. Regina Maria devine astfel un reper al culturii române, o figură care a reușit să unească esteticul cu eticul, intimitatea cu reprezentativitatea, sensibilitatea cu forța. În mod paradoxal, regina care iubea florile perfecte, fără umbre și fără imperfecțiuni, a trăit într-o epocă dominată de tragedii. Dar tocmai această tensiune între fragilitate și eroism face din Maria a României o personalitate emblematică a modernității românești – un mit viu, o artistă-suverană și un personaj esențial pentru înțelegerea culturii române din primele decenii ale secolului al XX-lea.