Patru Oglinzi și o Flacără – Ecoul unei scriitoare în lumea academică

O flacără care nu se stinge

Patru personalități academice au reflectat asupra cărților semnate de Anișoara Laura Mustețiu. În fiecare recenzie, în fiecare cuvânt, se simte o flacără — aceea a adevărului, a iubirii, a vindecării. Iar această flacără, aprinsă de Anișoara Laura Mustețiu, continuă să lumineze drumuri interioare.

Cărțile ei nu se închid odată cu ultima pagină. Ele rămân deschise în inimile celor care le-au citit, ca niște ferestre spre sinele profund. Sunt punți între generații, între sat și lume, între durere și speranță. Sunt mărturii ale unei femei care a ales să transforme vulnerabilitatea în forță, tăcerea în cuvânt, și cuvântul în vindecare.

Recenziile celor patru conștiințe literare sunt aprecieri critice și gesturi de recunoaștere. Ele confirmă că literatura autentică nu are granițe — nici de vârstă, nici de spațiu, nici de disciplină. Când o carte atinge sufletul unui profesor, al unui doctor în literatură, al unei femei care a învățat să citească viața cu ochii înțelepciunii, ea devine mai mult decât o operă: devine o parte din patrimoniul afectiv al lumii.

Anișoara Laura Mustețiu scrie cu o conștiință lirică ce transcende genurile. Fie că e roman, confesiune, eseu sau jurnal, fiecare volum poartă amprenta unei căutări sincere, a unei reconcilieri cu sinele și cu trecutul. Iar această căutare, însoțită de lumina recunoașterii academice, devine o flacără care nu se stinge — se multiplică, se transmite, se aprinde în alți cititori.

Pentru cititorul care caută sens, pentru profesorul care caută profunzime, pentru femeia care caută vindecare, aceste cărți sunt mai mult decât lecturi. Sunt oglinzi. Sunt flăcări. Sunt începuturi.

”Acest volum de mărturisiri delicate, rânduite într-un sensibil dialog imaginar se confirmă a fi o mandală decorată din nebănuitele trăiri sufletești ale autoarei, pregătite pentru o copleșitoare spovedanie. Dar și sufletele sătenilor sunt aproape, transformate în adieri, o polifonie a emoțiilor. Din Bucerdea un buchet de mulțumiri poleite cu zâmbete de recunoștință!”

…și despre ”Prețul Onoarei”

”Din paginile scrise cu sensibilitate se desprind pe rând: prețuirea memoriei mamei și a bunicilor, încrederea în destinul ocrotit de Bunul Dumnezeu și dorința de a păstra vii amintirile locurilor înscrise adânc în sufletul copilului, tânărului și adultului, aflat temporar în acest univers perceput ca un loc mirific. Dragostea, credința și bunătatea autoarei ne îndeamnă la o frumoasă reverență. SINCERE FELICITĂRI!”

“Suntem onorați, chiar răsfățați aș spune, cu o scriere atât de frumoasă, aducătoare de pace, la care nu mai ai aproape ce adăuga… iar eu, prin cuvintele mele, simt nevoia doar să citesc, să recunosc și să mă recunosc.”

„Cu cât citești mai mult, constați că te lași locuit de o mare pace, de o briză, precum a unei mări care vine spre tine… E briza mării lăuntrice a Autoarei, care se revarsă spre noi și prin care aceasta gândește și respiră liber, fără limitări.”

„Pagină cu pagină, învățăm să avem încredere în noi, în puterea noastră lăuntrică, pentru că acolo, în Casa Sufletului, răsare mereu Lumina prin care te ridici, speri și mergi mai departe.”

„Pășim ca niște copii înfometați de adevăr, printre lecții, redate cu căldura celei pe care viața a învățat-o să se redescopere și să aibă încredere în propriul „potențial”.

„Toate Scrisorile sunt lecții din care învățăm ceva, în care lecția vine spre noi, precum o atingere de înger, care te apropie de adevăr, de tine însuți, redându-ți liniștea a tot cuprinzătoare și de care ai nevoie, pentru a te vindeca și reînnoi. Înțelegem că golul creat uneori în Suflet, poate deveni un spațiu creativ, în care precum Autoarea, te regăsești, te exprimi, te aduni, un spațiu propice eliberării și împlinirii.”

„Fiecare din cele 12 Scrisori, constituie o adevărată Terapie prin Cuvânt, iar când suntem pregătiți să ne ascultăm Sufletul, putem să vindecăm ce avem de vindecat. „Iertarea este începutul vindecării”, iar „Vindecarea” e un drum discret, unde „descoperi, privești, înțelegi… și ierți”. 

„Iubirea de sine, profundă, conştientă de  divinitatea ce o locuieşte,  o face să meargă înainte, cu încredere în ceea ce i-a dat Dumnezeu. O fiinţă cosmică, puternică, cu recunoştinţă pentru  darurile ei, care poate iubi și dărui. Am descris-o de fapt, pe Autoare, față de care am toată admirația și prețuirea!”

„Avem de-a face prin aceste Scrisori, atât de speciale, cu un periplu în care căutările, după reflecţii şi reflexii succesive, într-o discursivitate continuă, se întorc spre noi, aducând libertate şi armonie, într-o coerenţă surprinzătoare, în acest imens ocean de entropie, într-o mărturisire cu lucrurile, cu cuvintele şi cu noi.  Prin această lectură am sentimentul că și noi cititorii, punem cărămizi la zidirea propriei noastre deveniri. Meritul este a Autoarei, care ne-a captivat.”

”O carte scrisă cu înțelepciunea femeii mature. O carte despre sentimentele omenești profunde pe care autoarea ni le revelează superb în această poveste minunată. Asta mă face să mă aplec încă o dată cu prețuire și respect asupra Femeii, ca ființă plină de divin.”

”Cartea ne face să preţuim mai mult divinitatea din noi şi să ţesem din valorile umanităţii o arcă, în care să putem descoperi perfecţiunea Adevărului Unic şi raţiunea de A FI.”

”Cartea aceasta este precum o vizită la țară, într-o familie de români, care te primesc românește și pe care acolo, poți să îi cunoști așa cum sunt ei. Primitoare, autoarea ne întinde mâna cu inima în palmă, precum românul care îți oferă un pahar de apă, numai că paharul de astă dată este plin cu sufletul ei. ”

”Dar farmecul acestei întoarceri este dat de faptul că scriitoarea parcă te poartă de mână prin aceste locuri, pe care le creionează artistic, îmbrăcându-le într-o pace, într-o liniște, într-un fluviu divin, în care te prinzi și din care nu poți să ieși. E precum bunica toarce firul din caierul de lână și merge cu el până la capăt. Un fir de poveste, numai că este o poveste adevărată, despre oameni adevărați și trăirile lor, amestecate cu îngerii care „își croiau calea spre case”. ”

”Autoarea face o analiză fină a psihologiei femeilor, versus celei a bărbaților, în contextul psihologiei și gândirii populare, cu toate consecințele ei. Își pune întrebări, vrând parcă să înțeleagă neînțelesul: „Până unde merg oamenii, pentru a-și păstra onoarea?”, iar Universul îi răspunde: „până acolo unde nu mai este cale de întoarcere !… Dar mulți dintre ei nu-și dau seama, că onoarea, fără bunătate și justețe, nu are nici o valoare…””

”Lecții de viață, de învățătură trăită în care personajul principal concluzionează adevăruri, chiar dacă acestea dor: „Iubirea e mai presus de orice lege umană”; „Dacă oamenii ar fi mai buni, ar exista mai puțină suferință pe pământ”; „cele mai mari greșeli umane, se întâmplă atunci când oamenii se grăbesc să judece”; „iubirea nu moare niciodată, căci este chipul vizibil și nesfârșit a lui Dumnezeu”. Dar, „cea mai bună învățătură este întotdeauna nu cea din cărți, ci cea culeasă din fapte”, ne spune autoare în finalul cărții și confirmăm și noi acestui adevăr, pe care viața ni-l așează tranșant în față. ”

”O scriere confesivă, cu acțiunea desfășurată pe mai multe planuri, cu derulări surprinzătoare, cu personaje puternic marcate de viață, dar frumos construite și prezentate, cu o scriere captivantă, care te face să nu lași cartea din mână. ”

”Avem aici o extraordinară monografie a satului românesc, în care viața se desfășoară ritualic, după tiparele moștenite. Cunoaștem satul cu tradiții, obiceiuri și datini, modul de organizare al gospodăriei, al familiei, al ierarhiei în familie, legătura specială cu biserica, cu tiparele dinainte stabilite și puternic însușite, în lupta lor pentru viața de zi cu zi. ”

”Un subiect tratat într-o manieră proprie, cu un stil confesiv, mergând până la psihologic, un volum cu lecții de viață înțelepte pentru toate vârstele, care reușește să te scoată din haosul lumii de azi, pentru a te purta în iureșul lumilor interioare ale personajelor, invitându-ne la reflecții, într-o creație literară ce merită toată atenția și prețuirea noastră. ”

”Un castel e sufletul autoarei, pe care ea l-a zidit din trăiri, în care un Copil învață jocul, bucuria, iubirea și dăruirea. Şi ca orice castel, ca să nu se năruie, în el trebuie zidită o Ană, care e sufletul autoarei. Un castel în care iubirea deschide toate uşile universului, un templu al sufletului, unde copilul interior duce dorul acelui fundamental Acasă. ”

”În această carte scriitoarea tacit ne propune să lăsăm copilul din noi să ne lumineze poteca și să ne învețe jocul de odinioară. Să luăm viața într-un coș plin cu zâmbete și daruri, cu optimismul curat al copilului și cu bucuria de a trăi și de a îmbrățișa fiecare secundă! Numai când acesta e fericit și este deschis canalul de comunicare cu Dumnezeu, cineva poate scrie. ”

”Din alt punct de vedere, o vedem pe autoare cum, cu aripile înțelepte ale sufletului ei, mângâie creația. Ea vede înţelepciunea dincolo de orizontul raţionalului, iar porţile templului său deschid drumul spre profunzimile fiinţei sale. Trăind în armonie cu Universul, rezonând cu propria fiinţă, îşi desăvârşeşte voluptatea de a trăi, plenitudinea existenţei într-o împletire de spirit şi materie, de înnobilare a condiţiei umane, armonizând dihotomia dintre realitatea exterioară şi lumea lăuntrică, fapt ce ne amintește de dictonul „Adevărul este un lucru care se trăieşte şi se verifică interior”.

”Un sincronism unic, de a se deschide în faţa lumii, de a-şi asculta Vocea lăuntrică, un ritm conştient controlat ce dă calitate, înălţime şi profunzime vieţii. Însufleţită de propria lumină, Universul ei devine magic, ca o stare de graţie, care o face să vadă în ea, adevărata ei forţă. O carte care te îmbracă într-o mare pace, din care învățăm să redevenim noi înșine. ”

”Ajungem la Punctul culminant al nuvelei de factură modernă și cu o reconstrucţie retrospectivă, care îi dă autorului un nou sens și un parcurs de o viziune, când realistă, când romantică. Acest discurs biografic, inclus în “Momentele subiectului” împrumută tehnica, asemeni unei “pânze de cinema”, preferând memoria să își spună durata povestitului.”

”Firește! În acest volum, nu putem să omitem mesajul clar: durere, destin, ca proprie înălțare! ”

“Am putea adăuga, dar vom lăsa plăcerea cititorilor, savoarea dialogurilor, când inocente, când curate și demne, dau sevă și conținut, firului epic major. Cum de un farmec aparte sunt scenele de iubiri furate, ca la optsprezece ani și care dezmint spontanul și fac loc exprimării  purității acesteia (de un fior liric aparte pătruns ).”

„În concluzie, am lecturat o Poveste adevărată, de zile mari. Iar când ”Fructul dragostei”, devine subiect de carte, e semn de adevărată dragoste!”

REVISTA EMOTII SI LUMINA

Aflați mai mult despre Anișoara Laura Mustețiu aici:

www.anisoaralauramustetiu.com