Despre Sensul Scrisului și Arhitectura Nevăzută

de Anișoara Laura Mustețiu

Ce înseamnă să scrii cu sufletul? Ce înseamnă să dai emoțiilor grai și menire, să le transformi în arhitectură narativă care prinde viață, atinge și vindecă? În acest eseu, vă invit să explorăm împreună felul în care sensul și structura se împletesc în literatură, ca tehnică, dar și ca formă de viață.

Literatura ca vindecare personală sau inspirație

Se spune că „Arta începe acolo unde rănile încep să vorbească.”
Chiar am terminat de scris o nouă carte, Scrisori pentru Sufletul meu—o colecție de scrisori adresate sufletului meu, fiecare centrată pe o temă universală: iubirea, rădăcinile, provocările, libertatea.

Aici, vindecarea a devenit o surpriză frumoasă, o consecință, o mică victorie—nu pentru că mă consider o vindecătoare, ci pentru că aceste scrisori pot încuraja reflecția și pot inspira cititorii să se reconecteze cu propriul sine. Acea legătură face parte din inteligența emoțională, o calitate esențială pentru a naviga prin provocările vieții. Fără ea, riscăm să devenim ca o frunză purtată de vânt—condusă de exterior, în loc să fim ghidați de forța noastră interioară.

Uneori călătoresc ca observatoare printre umbrele trecutului, privesc anumite întâmplări cu ochi maturi și le înțeleg altfel. În acea privire nouă, se naște iertarea, iar din iertare, vindecarea. Așa cum s-a întâmplat atunci când am scris nuvela ”Între sărut și durere.” În acea călătorie nu mi-am îndreptat privirea în trecut pentru a-mi aminti durerea, ci pentru a-mi aminti cum am supraviețuit și învins încercările.Lecțiile învățate sunt mărturisiri, dar și daruri oferite din suflet, care pot fi o inspirație pentru cei care caută lumină în propriile labirinturi.

„Între Sărut și Durere” are o arhitectură calmă, luminoasă, bine intenționată. O structură organică: respiră, atinge și surprinde. Forma ei este asemenea unei spirale, unde narația se învârte în fiecare capitol în jurul unui adevăr profund. Aici, reflecțiile pătrund suav și  revigorator, asemenea unor fulgi de nea, proaspeți, puri, răcoritori, care trezesc conștientul uman.

Privită în ansamblu, arhitectura cărții reflectă un mozaic—fiecare scrisoare are un rol independent, dar împreună alcătuiesc o parte fidelă a unei vieții emoționale.

Justiție în vocea literaturii

Literatura nu este doar introspectivă—este și o oglindă a societății, unde autorul reflectă asupra mentalităților sociale, tăcerilor colective, iar uneori dă grai strigătelor mute ce vin din partea celor nedreptățiți.

În nuvela ”Prețul onoarei,” această temă este reflectată printr-o poveste de iubire tulburătoare, într-un sat din Ardeal, în jurul anilor 1970.

În acel decor rural încărcat de tradiții și judecăți, iubirea devine terenul de luptă între normele sociale, între ceea ce a fost și ceea ce ar fi putut deveni. Povestea este despre o rușine impusă și o demnitate pierdută, despre tăcerea femeilor și prețul pe care îl plătesc pentru curajul de a iubi în afara convențiilor. În această narațiune, literatura are rolul de martor, dar și de vindecător, pentru mine, ca o scriitoare care a revendicat onoarea binemeritată a mamei ei, oferind cititorului o poveste care poate stimula gândirea și reflecțiile. Când adevărul este rostit prin artă, devine greu de ignorat.

Justiția în literatură nu înseamnă și rezolvare. Uneori, înseamnă recunoaștere. A da voce celor fără voce este, în sine, un act de dreptate.

Sensul literaturii nu este static—el poate atinge inimile celor care citesc. Așa cum poveștile mele nu mai sunt doar ale mele. Odată împărtășite, ele devin pentru cititori drumuri în lumi străine.

Un exemplu literar despre injustiția socială, care m-a marcat în adolescență, a fost Gavroche, copilul orfan din romanul „Mizerabilii” (Les Misérables) de Victor Hugo.

Din perspectiva structurii, port în minte o arhitectură narativă vizuală, influențată de studiile universitare. Încep adesea cu structura clasică în cinci etape: expoziție, acțiune ascendentă, climax, acțiune descendentă și rezoluție. Pentru a adânci narațiunea, folosesc tehnici precum flashback-uri, anticipări și schimbări de perspectivă—inclusiv perspectiva omniscientă, care oferă cititorului o înțelegere dincolo de conștiința personajelor.

Literatură educativă

Literatura poate deveni un spațiu formator al gândirii, emoției și identității, în special pentru adolescenți. În cartea „Între sărut și durere”, prin intermediul personajelor, dilemelor și adevărurilor emoționale, cititorii tineri pot să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și lumea din jur. Aceste elemente se regăsesc în poveste în felul în care protagonista înfruntă provocările, în victoriile obținute sau în lecțiile învățate din înfrângeri.

Simt că scriu pentru a sădi în literatură profunzime, empatie, curaj și discernământ. Poveștile mele sunt o invitație să simțim mai profund, să gândim mai liber, să avem mai mult curaj. Ele aduc la vedere consecințele injustiției, dar și frumusețea rezilienței.

Din punct de vedere al structurii în acest context literar, ea poate fi o coregrafie invizibilă—un ritm care ghidează emoția și mișcarea. Când este folosită cu intenție, această coreografie poate modela modul în care cititorii experimentează timpul, tensiunea și adevărul.

Explorarea sinelui – Imaginație

Imaginația ne permite să vedem ceea ce logica nu poate: peisaje emoționale, lumi străbătute cu tălpile minții, viziuni care i-au naștere din propriul neant.

Provenind din poezie, scriitura mea poartă o calitate figurativă—bogată în metafore, personificări și imagini simbolice. Uneori, îmi place să mă pierd pentru un timp în univers, să mă leagăn pe culori de curcubeie și să dispar în pulberea stelelor. Încep cu o idee și las necunoscutul să mă ghideze. Atunci, scrisul devine o călătorie a descoperirii, a poveștii, dar și a sinelui.

Din perspectiva structurii, ea poate fi un moderator care intensifică pulsul poveștii: determină cum se înalță tensiunea, cum respiră acțiunea și cum se așează rezoluția.

În literatură, sensul, menirea și structura se împletesc într-un mecanism subtil, capabil să atingă straturile adânci ale ființei. Stimulează inteligența emoțională și empatia sau acționează ca o oglindă a injustițiilor sociale. Iar imaginația și limbajul figurativ pot ghida cititorii în călătorii unice.

Cu o arhitectură vie și profunzimea însemnătății pe care o conferă oamenilor și locurilor,  literatura are puterea de a conduce privirea căutătoare a cititorului spre ceea ce este esențial în viață și în ființa umană.

Cititi mai mult aici: