”OM BUN” – O ASPIRAȚIE ȘI O DEVENIRE, prof. Aurelia Rînjea

Părintele meu Duhovnic, MIHAI MARIUS DINU, de la Parohia Sf. ATANASIE și CHIRIL, din Ploiești, un învățător de suflete iubit de enoriași, cu mare empatie și dăruire față de semeni, când a venit pentru prima dată la mine acasă, să mă spovedească și să mă împărtășească, eu neputând să mă deplasez la biserică, mi s-a adresat: Bine v-am găsit, OM BUN!

          O face de fiecare dată. Dar dintru început a fost momentul când cuvintele s-au aprins și scânteia lor a vorbit și am simțit dimensiunea lor extraordinară, pe frecvența vocii Părintelui, a efectelor pe care aceste cuvinte le au asupra celui care le primește. Nu numai asupra mea care am o relație specială cu Cuvântul, ci asupra oricărui  om, care le primește cu dăruire și cu deschidere din partea lui. Acesta  chiar devine mai bun. Nu are cum să fie altfel! Poartă în ele cheia devenirii oricui, dintre cei care le ascultă. Am simțit dintru început forța modelatoarea care convinge tăcut și blând… Poate și pentru că descrie o calitate a Celui spre care, conștient sau nu, aspirăm…

          Într-una din întâlnirile duhovnicești, i-am spus Părintelui cum am perceput eu acele cuvinte și care consider eu că este ecoul lor în sufletul oamenilor.

          Atunci mi-a povestit, cum aceste cuvinte sunt legate de copilăria dumnealui. Avea un vecin care folosea foarte des această expresie din două cuvinte: „Om bun!” Era într-adevăr un om bun! Atunci, copil fiind, nu a simțit că l-au marcat… dar ele au rămas imprimate în suflet. Acum iată, când este Preot… și când spune „Om bun”, de fapt sădește în sufletul celuilalt o sămânță, o sămânță de bunătate,  care se dăruiește și prin faptă, dar și prin cuvânt!

          Sunteți un OM BUN, Părinte și semănați această virtute hristică cu har și cu Lumină, într-un  izvor continuu de învățături!

          Am vrut să scriu despre acest lucru, cu ceva timp înainte, dar ceva îmi spunea că voi mai primi o completare  a gândurilor și trăirilor mele! Și spre marea bucurie a mea, am regăsit subiectul în cartea „Cuvinte Alese, Culese și Răzlețe”, Ed. Magic Print, 2024, Onești, a distinsului  Dr. teolog, STELIAN TITUS GOMBOȘ – o cartea de microeseuri.

          În unul din ele, intitulat „Să fii om bun!”, amintește despre dialogurile de suflet pe care acesta le purta cu Bunica sa Ana, de la care a aflat că cea mai importantă virtute a omului, aceea de a fi „Om Bun”! Descoperim prin lectură, cu emoție, gândirea profundă și curată a acesteia explicându-i nepotului semnificația celor două cuvinte: „să ajuți pe oricine, să ierți pe toată lumea, să nu ții mânie, zavistie sau supărare pe nimeni, cu nimeni!…”

          Și pe drept cuvânt, așa cum mărturisește în carte, a considerat-o pe Bunica Ana (nu întâmplător cu acest nume, Ana, zic eu) primul sfânt cu care el a „luat contact real și aievea”.

          Și drept urmare, acesta a apreciat în viața sa bunătatea umană, „care încearcă, se străduiește să urmeze bunătatea cea dumnezeiască, adevărată, veșnică, desăvârșită și sfântă!…”

          O virtute recomandată și de sfinții și părinții Bisericii care îndeamnă la neținerea răului, „arătându-ne ce mare dar este capacitatea iertării și nerăzbunării, căutând a nu ne face noi singuri  lege, ordine sau dreptate, ci a-l lăsa pe Dumnezeul dreptății, al iertării și al răbdării, să reașeze buna rânduială și să restabilească lucrurile în ordinea lor firească și în forma lor corectă, onestă, cinstită și obiectivă sau imparțială!…”

          Și ne mai asigură că dacă vom reuși acest lucru, oricât de greu ni s-ar părea, „roadele nu vor întârzia să apară”… „și vor fi la măsura și înălțimea cuvenite!…”

          Iată un model de Bunică, de „Om Bun”, care nu adormea până nu rostea în șoaptă rugăciunile și îi îndemna și pe nepoți să o facă și al cărui chip îl poartă precum o icoană în sufletul său.

          Un model, în care mulți îi recunoaștem pe Bunicii noștri. Pentru mine, ei sunt Binecuvântare: Când ai o Bunică, devii blând, ca o duminică și curat ca o rugăciune. O troiță care, la margine de timp, își așteaptă nepoții,  până se topește de dor…  (Aurelia Rînjea)

          La finalul oricărei slujbe, preotul, rostește formula de încheiere: „Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu rugăciunile Sfântului (pomenit în ziua respectivă), pentru rugăciunile sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana și pentru ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să mântuiască ca un bun și de oameni iubitor”.Este dovada de netăgăduit că Domnul Își cinstește bunicii, îndemnându-ne și pe noi să nu ni-i uităm.

          Și tot în același eseu ne face  un îndemn direct: „să fim buni după cum și Dumnezeu, bun este!”

          Acest grup nominal „OM BUN”, are o forță intrinsecă specială și am încercat să înțeleg de unde provine, meditând asupra dimensiunii valorice a acestei expresii, atât de dragă nouă românilor, așa că am privit-o din perspectivă hristică, axiologică și semantică. Trei ferestre cu deschidere spre devenirea umanului.

          Din punct de vedere semantic, „om bun” este un cumul de trăsături ce redau bunătatea, bunăvoința, blândețea și altruismul, dar o bunătate activă, manifestată nu doar prin vorbă ci și prin faptă, îmbrăcată în încredere, corectitudine, dăruire și empatie pentru cel de lângă tine.

          În cultura românească, „omul bun” face trimitere la înțelepciunea populară, la liniștea sufletească, fiind de fapt o caracteristică recunoscută a acestui neam românesc. Îl întâlnim în basme, în proverbe și în însăși bunătatea interioară a românului, așa cum l-a creat Dumnezeu.

          Axiologic, „omul bun” cuprinde o sinteză a virtuților morale, un sistem de valori, care include și demnitate și respect și dragostea față de aproapele. „Omul bun” exprimă de fapt esența unei persoane care manifestă deplin bunătatea în toate ipostazele ei.

          Dar valoarea cea mai înaltă a acestor cuvinte, este cea hristică, deoarece „Omul Bun” prin excelență îl reprezintă Iisus Hristos, care spune: „Eu sunt păstorul cel bun” (Ioan 10:11).

          Chipul lui Dumnezeu este înscris în fiecare din noi, dar îl manifestăm în lume tocmai prin esența acestui „Om Bun” – de sorginte divină, dăruind iubire necondiționată, compasiune, iertare și sacrificiu de sine. „Om bun” este cel ce trăiește cu dragoste de Dumnezeu și îl vede pe acesta și în semenul lui. Și astfel, bunătatea devine o formă de comuniune cu Dumnezeu și o formă de manifestare a Duhului Sfânt prin om, în viața lui. 

           „Omul bun”  devine  modelul divin de iubire, reprezentând idealul de viață, creștin și uman.

          Iar Părinte Gherontie Puiu, de la Mănăstirea Caraiman, ne spunea rugăciunea care are puterea de a schimba inimile celor din jur și de a curăța calea: „Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei!”

          În „Primejdia mărturisirii”, Ed. Polirom, Nicolae Steinhardt ne spune: „Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti și totodată un atribut al culturii.”

          Deși dinspre istorie încă sunt vii  ecourile pildelor „omul bun” din Pateric, în care descopeream nu un om slab, ci un revoluționar al spiritului, acum, în era digitală, provocările modernității asupra bunătății își spun cuvântul, astfel că „omul bun” riscă să fie etichetat ca naiv, slab sau fraier.

          Într-o cultură a vieților simulate pe și dincolo de ecran,  bunătatea autentică devine o valoare din ce în ce mai rară.

           De curând, în cartea „Rătăcind printre cuvinte”, a scriitorului JOHNNY CIATLOȘ – DEAK, Ed. Globart Universum, Canada, am întâlnit întrebarea: „Ce înseamnă să fii bun? Iar răspunsul era: „Într-o lume în care răutatea, ura, invidia, lipsa respectului față de aproapele tău sunt tot mai pronunțate și evidente, fiind copleșiți de griji, stres și frică, bunătatea noastră este raza de lumină care ne unește într-un spirit de solidaritate și ne face să simțim că suntem cu toții parte din creația Lui, creați din lumină și avem obligația să ținem vie această lumină, indiferent de sacrificii”… „Să fii un om bun înseamnă să aduci un strop de lumină în fiecare zi, să împărtășești bucuria cu cei din jur și să fii o sursă de inspirație pentru ceilalți. Înseamnă să te ridici atunci când ceilalți au nevoie de ajutor și să oferi o mână de ajutor tuturor celor care se află în dificultate”. … „Așadar, dragi români, oriunde v-ați afla, să facem în așa fel ca să trăim în lumină și prin lumină, astfel vom continua să strălucim și ÎMPREUNĂ, să facem o lume mai bună pentru toți! Bunul Dumnezeu să vă bucure inimile și să vă lumineze calea!”

          Știm că există suflete de sărbătoare pe care Dumnezeu le trimite printre oameni, în zilele mari ale veșniciei Lui.

          Așa că, distinși iubitori de Hristos, Părinte MIHAI MARIUS DINU, Dr. teolog STELIAN TITUS GOMBOȘ, Dl. JOHNNY CIATLOȘ – DEAK și alții, fiți în continuare formatori de suflete în slujba lui Dumnezeu! O misiune atât de specială! Fiți semănători de bunătate, pentru că într-o zi roadele se vor vedea! Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

AURELIA RÎNJEA

Membru al World Poets Association România 

și al Uniunii Scriitorilor de Limba Română