Poezii despre oameni, iubire și dor
Epifan Miclea, din satul Bucerdea Vinoasă, este autorul poeziilor ce se nasc din bunătatea și harul nesfârșit al sătenilor din Ardeal. În tonul poeziilor se simte tremurul căutărilor sufletești, unde încă se aud pașii ce au străbătut drumul prăfuit, cu bucurii, dar și împovărat cu nenumărate obstacole lumești. Cu o fire sensibilă și un cuget ce pătrunde în adâncimile percepției, autorul trăiește visul și versul în cel mai profund sens, străbătându-le cu imaginația prin lumi atemporale, și locuri neîntâlnite de privirile umane. Trăirile, natura și timpul, toate trec prin metamorfoza artistică, lăsând din penița creatorului o simfonie de versuri să încânte sufletul cititorului. Lirismul poetic emană naturalețe și puritate, o puritate ce amintește de izvorul cristalin de munte, și de o inimă veșnic bătând a naturii, amândouă conferind versurilor autenticitate, dar și o frumusețe aparte. Aici, poezia devine o rugăciune, o revelație, un curcubeu în spatele căruia se ascund speranțe, și trăiri ce se vindecă, atunci când sunt rostite.
(Anisoara Laura Mustetiu, 8 mai 2023)
VIS
Am visat c-o să mor,
Într-o noapte de vară,
Spălând pe picioare un cerșetor,
Curățându-mi astfel o rană,
De pământ, să fiu mai ușor!
Dar mi-e frică de-o noapte de toamnă,
Când nici o stea nu va mai fi pe cer,
Eu voi striga că încă mai sper,
Dar tu nu vei fi lângă mine, doamnă!
DOR
În ceașca mea însingurată,
Zac două boabe de afine,
Și-mi este tare dor de tine,
Și tare-mi ești îndepărtată…
O să le-nec încă o dată,
Și poate s-ar simți mai bine,
Sărmane, boabe de afine,
Sărmană, ceașcă-nsângerată!
AȘ VREA …
Aș vrea să te iubesc când plouă,
Și stropi îți picură pe tâmplă,
Să te iubesc aș vrea în rouă,
Uimit de tot ce se întâmplă!
Aș vrea să te iubesc sub lună,
Când razele îți joacă-n păr,
Și toate stelele se-adună,
Să te-nvelească în mister.
Să te iubesc aș vrea în mare,
Când spuma valului te-atinge,
În taina nopților polare,
Să te iubesc și poate-ar ninge…
Aș vrea să te iubesc pe lună,
Pe partea ei, cea nevăzută,
Să-ți inventez iubito, o lagună,
Unde să mă iubești, nestingherită.
… ACROSTIH
Când mi-am revendicat iubirea,
Uitându-mă adânc spre cer,
Rugam celestul cu privirea,
Crezând că o să-mi dea ce-i cer!
Uimit am fost când l-am văzut,
Blând spectru colorându-mi viața,
El e un tainic început,
Unde, ascunsă, stă speranța.
Distribuie mai departe:
