Suflete pereche
Am inflorit, iubite
Ca irișii-n grădini,
Mult răsfățați de soare,
Feriți de boli și spini!
Mă simt prințesa lumii,
Stăpână-n univers,
Tu îmi iubești și nurii
Și lacrima din vers!
Mi-ești sufletul pereche,
Nu un capriciu, moft
Iar rana mea cea veche,
Nicicând parcă n-a fost!
Am lumea la picioare,
Pe deget un inel
Și-alături…ca un soare,
Bărbatul cel mai cel!
Iubirea mea frumoasă,
Voi fi a ta, de-acum,
Mă vrei să-ți fiu mireasă
Aievea și-n album!
Ce bine că ne suntem, ce bine că te am!
Iubite, cât îmi ții iubirea vie,
O noapte, un apus, un răsărit,
Până se coace strugurele-n vie
Sau până vine moartea la cosit?!
Știi, unii oameni nu-și găsesc iubirea,
Zidită-i intr-o stâncă…, undeva,
E de ajuns ca să le vezi privirea,
Sunt morții-vii, agonizând …cumva!
Pe ramuri frunzele-s tot mai puține
Și parcă mă curtează umbre reci,
De-mi va fi frig, îmbracă-mă cu tine,
Nu-mi mai veni, nu-mi mai veni…să-mi pleci!
C-o rugăminte îți rămân datoare,
Eu nu te chem dar dacă totuși vii,
Păstrează-mă și viața viitoare
În seiful tău…pentru bijuterii!
Ne-am întomnat iubite și ce dacă,
Ni-i pasul mai domol, mai obosit
Dar sufletul înmugurește parcă
Și foame-avem și sete de iubit!
Octombriile noastre, gutui zâmbind la geam,
Ce bine că ne suntem, ce bine că te am!
Vremuri apuse
Pe umeri plâng cernite ploi
Si brumele se-ntorc acasă,
Noiembriile trec prin noi
Lăsând in urma lor, angoasă.
Decembriile vin…să stea,
Mantii de gheață, dantelate,
Au croșetat cu fir de nea,
Un clopot a tristete, bate!
In calendare-s sărbători,
E vremea de intors acasă
Dar, curtea-i goala, pe cer nori
Si cozonac, nu e pe masă!
Maicuta doarme-n somn de veci
Si nu-s mușcate la fereastră,
Odăile-s goale și reci,
Un busuioc, plânge ‘ntr-o glastră!
Da, tristul doare uneori
Și chiar dacă speranța moare,
Ridică-te de mii de ori,
Privește, ieslele nu-s goale!!!
EMILIA MITU (EMMA)
