Spațiul în care devii tu. Nouăzeci de secunde de grație — Cum se naște suveranitatea din neuroștiință și conștiență – Anișoara Laura Mustețiu

Arta de a nu reacționa impulsiv și de a-ți proteja energia

Astăzi simt din nou cât de ușor se aprinde un impuls în mine. Uneori îmi este de folos, alteori nu. Poate să creeze furtuni emoționale, să mă dezechilibreze sau chiar să afecteze relația cu oamenii.

Trăiesc într‑o lume care cere răspunsuri rapide, de parcă valoarea mea ar fi măsurată în secunde. Mult timp am crezut că așa ar trebui să fie. Am crescut cu ideea că „tăcerea de câteva secunde înseamnă că nu înțeleg”, însă un răspuns imediat dovedește inteligență. Dar, în timp, am descoperit că în spatele fiecărui răspuns grăbit se ascunde o vulnerabilitate: teama de a nu fi auzită, teama de a fi considerată incapabilă, nevoia de apărare, dorința de a avea dreptate.

Impulsul urcă în mine ca un val chimic scurt — îl simt cum îmi accelerează respirația, cum îmi împinge corpul spre reacție. Dar am învățat să mă opresc. Viktor Frankl spunea că între stimul și răspuns e pură libertate. Adevărata putere stă în acel loc invizibil în care respirația se lungește, corpul se liniștește și mintea își recuperează claritatea. Am început să caut acel spațiu. La început era doar o pauză abia perceptibilă, apoi a devenit un refugiu, un mic miracol.

Oamenii de știință spun că avem „nouăzeci de secunde de grație”. Nouăzeci de secunde în care nu suntem încă reacția noastră, suntem posibilitatea de a alege. În acest spațiu, egoul se agită. Trimite semnale insistente: spune ceva, apără‑te, nu lăsa lucrurile așa. Îl simt ca pe o încordare în piept, dar nu îl mai las să conducă. Îl observ, îl las să vorbească, apoi îl las să se liniștească.

Acolo, în liniștea aceea tensionată, apare libertatea, chiar în prezența impulsului. Dar libertatea mea este puterea de a nu‑l urma.

Când nu reacționez imediat, nu înseamnă că mă tem sau că nu sunt informată.  Înseamnă că îmi protejez focul interior pentru momentele care contează cu adevărat. Oamenii prețuiesc acest mod de a fi, spațiul dintre noi se lărgește, discuțiile noastre se limpezesc. Oamenii se simt mai în siguranță lângă cineva care nu explodează, mai respectați lângă cineva care ascultă.

Când rămân în centru, viața capătă un ritm nou. Nu mai este dictată de zgomotul din jur, este înseninată de claritatea din mine. Emoțiile nu mă mai lovesc ca furtunile. Le simt ca pe mișcări scurte în corp, ca pe semnale. Le las să existe fără să le transform în ceva. Maturitatea emoțională înseamnă să simți mai limpede.

Liniștea nu mai este ceva ce caut după conflict. Este locul din care pornesc. O protejez și nu o mai pierd la primul ton ridicat.

În spațiul dintre impuls și reacție, îmi savurez libertatea. Tot în acel spațiu îmi păstrez suverantitatea de a alege. Înainte de a dărui un răspuns, aleg cine sunt, o ființă care selectează ce este eficient, etic și sănătos — pentru sine și pentru cei din jur.

Și poate că aceasta este o mică parte din frumusețea inteligenței emoționale.

Toate aceste concepte — impuls, reacție, suveranitate, conștiență — devin reale abia când le trăiesc. Când le simt în corp, în liniștea mea, în felul în care aleg. Acolo se întâlnește neuroștiința cu sufletul. Aici se leagă aceste gânduri și de fragmentul din cartea Scrisori pentru Sufletul meu, scris cu doi ani înainte.

”Libertatea ființei nu are formă, dar o simți ca o energie fină care curge în vene, în respirație, în gesturi și cuvinte. Pieptul e plin cu pace și în abdomen plutește armonie. Nu mai porți măștile impuse de lume, doar respiri  din propria esență. Te simți ușor, plin de viață. Și ai acea claritate pătrunsă adânc în orizontul conștientului.

Este un fel de întoarcere spre sine: un gest simplu, aproape sacru, de a fi.  Este o trezire, o desprindere de lanțurile nevăzute ale propriilor gânduri și emoții. Inima mea are dreptul de a trăi în pace. Atunci când pacea se poate spulbera la primul vânt, nu pot să spun că sunt  liberă.  Este doar atunci când pot să spun „destul!” Când pot să decid. Pentru că interiorul reprezintă viața mea.

Sunt liberă să mă opresc între un impuls și un răspuns. În acel loc sacru, rămân să înțeleg și să aleg. Respir calm. Și, când mă decid să reacționez, o fac din înțelepciune! Aleg armonia — nu frica, nu furia, prefer pasul care nu strivește nimic. Este o libertate care cere doar să-mi fie fidelă, nu să fie înțeleasă.

Când nu mai sunt sclava emoțiilor, sunt liberă! Când nu mai sunt prizoniera gândurilor, înseamnă că nu mai cred tot ce-mi spun! Le ascult, le înțeleg, dar nu le urmez orbește. Mă încred doar în cele care îmi fac bine. Devin suverană, nu rotiță într-un mecanism care se repetă adeseori prea mult.

Pornesc pe aripile imaginației spre infinitatea orizontului, pentru a absoarbe din binefăcătoarea energie, ca apoi, când mă reîntorc, să făuresc gânduri proaspete, pașnice, folositoare. Le dau culoare, trăiri, profunzime, în speranța ca ele să devină scenarii mai bune de viață. Gândurile bune sunt ca aerul, vitale pentru a exista.

Mă simt răsfățată de prezent cu o bucurie inocentă, inefabilă. O senzație profundă ce-mi aduce lumină în priviri. Încerc cu pleoapele închise să zăresc viitorul. Are în el urmele faptelor zămislite în prezent.

Ascult cum respiră natura. Îi ador gingășia, puritatea, și nesfârșita-i putere. La apusul soarelui, milioane și milioane de animale se cuibăresc liniștite în brațele ei. Într-un târziu se ivește luna, nu numai în ceruri, ci și pe bolta gândurilor mele. Calmă, magică, cu un ochi semiînchis, îmi luminează tărâmul ființei.

Suflet drag, tu ai fost lângă mine în această devenire, în această eliberare lentă și subtilă. M-ai îndrumat așa cum ai știut cel mai bine — cu blândețe, cu răbdare, cu înțelepciune. Iar acum zâmbești liniștit, văzându-mă senină în propriile trăiri.

Îți mulțumesc, pentru că m-ai învățat să înțeleg adevărata libertate!  Sunt fericită că exiști!”

Anișoara Laura Mustețiu este o scriitoare română, născută în Timișoara și stabilită în Sydney, Australia. Scrie proză inspirată din întâmplări reale, romane de dragoste și de reflecție despre identitate, reziliență, dezvoltare personală și sensul vieții. Cu lucrări publicate în limba română, engleză, italiană și germană, îmbină literatura cu reflecții inspirate din psihologie, neuroștiință și filozofie. În calitate de scriitoare, editor și fondatoare a unor inițiative culturale, contribuie la promovarea literaturii române și la dialogul intercultural.

Scrisori Pentru Sufletul meu, de Anișoara Laura Mustețiu – 

O călătorie în inteligența emoțională