Poezia ca sistem viu în volumul “Integrale de lumină” – Carina A. Ienășel
“Integrale de lumină,” Carina A. Ienășel, XBG Mediapress, 2026.
În Integrale de lumină, poezia Carinei Ienașel devine un spațiu de întâlnire între rigoare și mirare, între matematică și emoție, între gândirea abstractă și vibrația profund umană. Volumul construiește o poetică originală, în care concepte precum fractalii, șirul lui Fibonacci, geometriile sau combinațiile sunt artificii intelectuale, dar și adevărate chei de acces spre interioritate.
Poezia este definită memorabil drept „matematică sub acoperire”, (Exercițiu de admirație), o formulă care sintetizează întreaga miză a cărții. Norii devin „autentice figuri geometrice”, munții „țin isonul”, iar liniile frânte ale orizontului sunt „palme îndrăgostite de cer”. Universul capătă coerență prin rațiune rece, dar și printr-o ordine sensibilă, aproape muzicală. Momentul revelației este marcat de descoperirea „poemului lui Koch, Fulgul”, de unde se naște o altă percepție asupra lumii: „ajungând chiar să asculte cum ninge”, într-o „liniște polifonică aducând a simfonie”. Aici, matematica explică realul, și îl adâncește.
Iubirea este plasată într-o ecuație a timpului și a anotimpurilor:
„În matematica iubirii noastre, / aflată mereu între două anotimpuri, / haosul se ordonează de la sine” (Matematici lirice #1).
Imaginea ninsorii arămii, a frunzelor care plutesc asemenea fulgilor, creează o continuitate între natură și sentiment, între infinitul geometric și infinitul afectiv, culminând cu ideea tulburătoare că apropierea face ca „timpul să se multiplice infinit”.
Poemul Palimpsest aduce o dimensiune metafizică și meditativă: nimic nu se pierde, totul se păstrează, „pergamentul le păstrează pe toate, nimic nu dispare”, nici măcar „un fir de nisip din cele 8×10 la puterea 63” ale universului. Într-un contrast fin, autoarea arată cum aceeași combinație de elemente poate naște tihnă sau deșert interior: „o ploaie, un ceai și cu tine” devine acasă, în timp ce „o ploaie, un ceai și-o amintire” se transformă într-o „furtună de nisip în univers”. Emoția este prezentată ca o variabilă esențială în ecuația existenței.
Uneori, discursul capătă o simplitate aproape incantatorie: „Desenează-mi un cer(c)”, (Geometrie), cu sau fără compas, un cer care să fie „de ghid, de popas și de țel”. Infinitul este „rotund”, dar fragil, împărțit, mereu în căutarea unei armonii posibile. Poezia devine aici o rugăminte, o formă de credință în desenul lumii.
Alteori, transformă zarul într-un simbol existențial: „un cub cu personalitate”, (Matematici lirice #2) ale cărui fețe și muchii sunt hotarele gândurilor. Jocul probabilităților se adâncește într-o reflecție despre identitate, iar finalul, cu imaginea păsării care refuză să ardă și să renască pe deplin, conturează o condiție umană vulnerabilă, suspendată „doar pe aproape / și atât”.
Dar vă las pe voi, dragi cititori, să descoperiți farmecul și profunzimea acestor versuri.
În ansamblu, Integrale de lumină este un volum de poezie lucidă și profundă, care demonstrează că rigoarea nu exclude emoția, iar știința poate deveni limbaj al admirației. Carina Ienașel scrie o poezie care ordonează haosul fără a-l anula, lăsând cititorul cu sentimentul rar că lumea, oricât de vastă și fragmentată, poate fi înțeleasă prin lumină.
Anișoara Laura Mustețiu
Psalm
Închide-te pe dinăuntru ș i nu răspunde, de te strigă.
Te-ascunde iar la tine-n suflet ș i tihna viet ii-o recâș tigă.
Ascultă numai cum ît i cântă de liniș tit tăcerea păcii,
ca unui prunc care îș i face culcuș într-un hamac al
mătcii…
Închide-te în tine însut i ș i uită zgomotul de-afară.
Rămâi acolo ș i priveș te cum creș te-un firav fir de iarbă,
fără să-i pese de pământul ce îl acoperă cu negru:
el se visează brav, puternic… în mână de profet, un
sceptru
în stare să-nflorească, dacă prorocu-i cere înflorirea,
ori pajiș te să se prefacă, fiindcă aș a îi este firea,
să dea din sine tot ce are, ori să se dea întreg pe sine,
simt ind că dându-se ofrandă îș i este sieș i dar ș i bine…
Închide-te cum vine seara, nu sta în poartă să te prindă
vârtej de temeri ș i de zgomot, de pacea ta să te desprindă
ș i să te ducă aș a-departe că n-ai cum să mai vii-napoi
ș i nu vei mai simt i mireasma din florile de caprifoi…
Închide-te pe dinăuntru ș i aprinde-o candelă-n fereastră
ș i stai de veghe ș i pândeș te-i lina lumină preafrumoasă…
Ît i strânge mâinile a rugă, ît i pune sufletul pe rug
ș i lasă-le, de-acum, să-t i fie cuvânt, trezvie ș i amurg…
INTEGRALE DE LUMINĂ, Carina A. Ienășel
