MIRACOLUL PÂINII - Prof. Aurelia Rînjea

În fiecare an, vara, merg la casa copilăriei, unde îmi refac energiile, îmi luminez amintirile, unde binecuvântez oamenii și locurile.

În afară de drumul la Biserica din Deal, unde vorbesc tainic cu cei care m-au iubit necondiționat, Părinții și Bunicii, nu mă văd cu multă lume, doar cu cei pe care Dumnezeu mi-i trimite în cale, cu Părintele Iulian Costache și cu încă câteva cunoștințe și rude. Pe mulți nu îi mai cunosc nici eu, iar unii se întreabă care din cele două surori suntem.

Casa în care am crescut, cât sunt plecată, este în grija unor buni vecini, Daniela și Ilie cu copiii lor.

Mă bucură de fiecare dată revederea cu cei alături de care am copilărit, care îmi dăruiesc trăiri noi, ale unei comuniuni ascunse și tăcute, mereu în trecere.

Într-o zi cu semnificație hristică, am fost invitată să merg în vizită la niște rude, oameni cu totul speciali despre care doresc să vă vorbesc, dar pentru asta îmi încep povestea, cu copilăria mea.

Pe aceste dealuri, care au fost și sunt vii dintotdeauna pentru mine, parte din trăirile mele, pe care le urcam cu Bunica, atât primăvara la cules de flori din pădure, la ciuperci, dar și la cositul și strânsul fânului, la culesul prunelor, am cunoscut oameni respectabili, muncitori și credincioși.

Unul dintre ei era Nea Mitrelea Rînjea, care avea o vie foarte frumoasă pe deal, aproape de grădina Bunicilor mei. De la el a cumpărat Tatăl meu pentru prima dată must și vin de căpșunică, apoi butași din acea vie, care rodesc și acum la noi în curte.

Nea Mitrelea avea și o varniță, în satul vecin, unde ardea bolovani de var, care apoi după ardere, acasă îl stingeam în apă și varul îl foloseam la văruit. Fiecare avea o specializare a muncii, într-o comunitate de oameni buni și respectuoși.

Fiul lui, Tituș, a preluat munca Tatălui său, apoi a transmis-o copiilor, lui Costin (Costache Rînjea), despre care vreau să vă vorbesc).

Tatăl lui Costin, Tituș, s-a căsătorit cu una din fiicele sorei Bunicii mele (Maica Leana) și au avut 7 copii. Una dintre ele, Constanța, Tanti Tanța, cum îi spunem noi, are astăzi 84 de ani și are 4 copii: pe Costin, pe Mari, pe Adina și pe Sorin. Toți au ajuns foarte bine la casele lor. Pe atunci oamenii aveau mai mulți copii, deși vremurile erau grele, dar se bucurau de cel mai frumos Împreună și de darul lui Dumnezeu.

Costin, care acum are 58 de ani, a venit să mă ia cu mașina în vizită până la ei. Nu mai recunoșteam decât foarte puțin strada, pentru că apăruse grădini pe malul râului Slănic, acum cu apă tot mai puțină.

Eram în 6 august 2025, zi de mare sărbătoare, SCHIMBAREA LA FAȚĂ a Domnului. Ei respectau sărbătorile, nu munceau în astfel de zile, motiv pentru care și-au permis să aloce timp vizitei mele.

Ajungem în dreptul lor, pe strada principală, urcăm cu mașina pe ulița pe care odată, o parcurgeam pe jos alături de Părinți, pentru că la capătul ei avem și noi o grădină cu pruni, nuci și fâneață.

Am oprit în fața porții lor. Am coborât. Nu mai recunoșteam casa, care acum era mult mai mare. M-au atenționat să nu-mi fie frică de câini: unul mic și doi foarte mari, care au venit în grabă, lătrând, până la picioarele mele, încercând să mă cunoască. Cred că au înțeles că sunt om bun, mai ales că eram însoțită de stăpânul lor, dar eu abia mai respiram de emoție.

În spatele casei, mai la deal, era casa bătrânei, plină cu mușcate înflorite, de care îmi aminteam și le admiram de copil. Dumneaei era pe prispă, m-a invitat la ea, dar eu abia așteptam să intru în prima casă, cea mai apropiată, să scap de privirea ageră a câinilor, rămânând să coboare dumneaei la noi.

Am intrat. Mi-am revenit repede, după emoția de la intrare.

Casa era foarte frumoasă, mare și mi-au prezentat-o apoi în întregime. Au doi copii; fiica, Maria – Alexandra, de 20 de ani, lucrează la Ploiești, la un birou la spital, iar George Adrian, de 32 de ani, lucrează în Brașov, după ce a stat 10 ani, ca șofer profesionist la Poșta din Elveția, dar acum nu erau acasă. Pe băiat am avut ocazia să-l văd acum 4 ani la mine, tot în Slănic. Un băiat frumos, serios, respectuos și muncitor ca și tatăl.

Am preferat să stăm de vorbă la masa din bucătărie, o încăpere foarte mare, în care Alina, soția lui, cât am stat de vorbă la o cafea, a copt o pâine de casă și a pregătit o alta.

A venit și Tanti Tanța, care arăta bine la cei 84 de ani ai ei. Se vedea că aveau copiii grijă de ea, dar și tonusul ei era foarte bun, având siguranța că nu e singură. Am depănat amintiri, am făcut schimb de daruri. M-a răsfățat cu dulceață făcută de ea. O priveam și vizualizam cu ochii minții vremurile în care eram copii și mă bucuram de dragostea lor necondiționată.

Alina, soția lui Costin, are 55 de ani și pregătea pâinea, care pentru noi toți era un adevărat ritual și care m-a impresionat foarte plăcut. Povestea, că duminica, merg în vizită la o familie care a avut grijă de copii lor, când erau mici și de fiecare dată le duce printre altele, o pâine făcută de ea în casă. De altfel, Costin de câte ori a venit acasă la mine aici, la Slănic Prahova, în cartierul Prăjani, mi-a adus în dar, de fiecare dată, o pâine caldă, făcută de ei în casă.

Alina, pe lângă cafeaua savurată împreună, mai ales că era și vorbită, ne-a oferit și un ceai special, făcut din mentă, salvie și busuioc. Cu o aromă aparte, servit dintr-o cană colorată în cercuri orizontale pastelate, în tonuri de roșu, oranj, portocaliu. În tot acest timp, un pisic, Tomiță, făcea tumbe pe jos, jucându-se cu jucăriile lui și bucurându-se de prezența noastră.

Alina este o femeie foarte frumoasă, de o eleganță aparte, a cărei frumusețe lăuntrică se revarsă în exterior, într-o dăruire de sine. Purta o rochie roșie, dar din sufletul ei aprins, emana o lumină dăruitoare și iubitoare.

Și Costin arăta foarte bine! Când i-am spus: Ești tare frumos, azi! A zâmbit și a răspuns: – Din neam!

Pot spune, după o experiență de viață de 7 decenii, că nu am întâlnit până acum om mai vrednic, mai bogat sufletește, cu verticalitate și credință, ca această rudă a mea – Costache Rînjea – văr de gradul doi.

De pe terasa casei, panorama era încântătoare. Nu mi-aș fi închipuit că priveliștea care mi se revela în fața ochilor, cu șoseaua și versantul celălalt al dealului, era atât de frumoasă.

În lateralul casei aveau solarii cu roșii, de diferite soiuri, cu ardei, araci de fasole foarte înalți, ronduri cu cimbru și alte minunății și un leagăn, unde cred, că după că muncesc în solar, stau și admiră rodul muncii lor, depuse cu bucurie și stăruință, pentru binele întregii familii.

A fost o sărbătoare pentru mine și pentru ei, această vizită, neprogramată, în zi Sfântă de Sărbătoare. O Binecuvântare a Domnului, care în această zi, lucrează prin Sfântul Duh lăuntric în noi, spre a ne întări precum pe Apostoli în cele ce avem de urmat.

Colecția de dulceață primită de la Tanti Tanța, Mama lor, a fost întregită cu încă un model de la Alina, de gutui, alături de o pâine caldă și de roșiile din grădină, oferite în dar.

Mi-am luat la revedere de la gazde, iar câinii, spre surprinderea mea, nu și-au mai făcut apariția, căci deja se lămurise cine sunt și în plus eram în prezența stăpânilor.

Costin m-a a dus cu mașina până la poartă și cu darurile de suflet până în casă.

O întâlnire de neuitat, care rămâne scrisă pe suflet, alături de altele pe care e port cu sfințenie.

Pe lângă frumusețea lor lăuntrică, m-a mai marcat ceva. Puține sunt momentele în care rezonăm profund cu momente importante din istoria umanității.

Pentru mine, acest obicei al frământatului pâinii în casă și dăruirii ei, m-a dus cu gândul la Minunea Înmulțirii pâinilor, de către Mântuitorul Iisus Hristos, relatată de toate cele patru Evanghelii. Un fapt de netăgăduit, când cu doar cinci pâini şi doi peşti au fost hrăniți 5000 de oameni. O minune concretă, care confirmă, pentru ochiul curat al credinţei, dumnezeirea Mântuitorului.

Minunea înmulţirii pâinilor a venit să confirme învăţătura Domnului despre încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, când hrana nu era numai Pâinea, ci și hrana spirituală, Cuvântul lui Dumnezeu.

Tainic, atunci și acum, Domnul ne hrănește și ne trimite pe fiecare să fim noi înșine apostoli în casele șiviețile noastre. Ne veghează din Cer și ne dă șansa de a păși cu propriile forțe, pe drumul Lui !

Mântuitorul Iisus Hristos a spus ucenicilor:„Daţi-le voi să mănânce!”^{^[1]}. Ucenicii au dat pâinea înmulțită și mai apoi pâinea Cuvântului prin harul pe care Hristos îl dăruia. Acest lucru îl putem face fiecare dintre noi: – să dăm noi din Cuvântul lui Dumnezeu pentru săturarea mulţimilor; să dăm noi din Trupul şi Sângele lui Hristos pentru săturarea celor însetaţi de viaţa veşnică.

Minunea aceasta a înmulţirii pâinilor se repetă, la fiecare Liturghie. Şi se repetă cu fiecare moment greu prin care trecem în viaţă şi Hristos este cu noi, dăruindu-ne din pâinea vieții veșnice

Trec cu privirea dincolo de catapetesme în cadrul Sfintelor Liturghii (când se aduc, cinci prescuri sau cinci pâini pentru Sf. Împărtășanie) şi văd cum preotul luând pâinea, o binecuvântează, o frânge şi o dă spre mâncare în Numele lui Iisus Hristos, precum Acesta a făcut atunci, ridicând ochii spre cer, binecuvântează şi, frângând, dă ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.

Dar, Minunea aceasta constituie o lecție spirituală pentru ucenicii din orice generație. Nu vor lipsi nicicând mulțimile de oameni flămânzi, dar întotdeauna se va găsi un mic grup de ucenici cu resurse destul de mici, care întotdeauna vor avea alături pe Mântuitorul pentru ajutor.

Când ucenicii sunt dornici să-I dea Lui tot puținul lor, Mântuitorul va înmulți acel puțin, făcându-l îndestulător pentru a hrăni mii de oameni, iar darurile se înmulţesc cu binecuvântarea Domnului, care are puterea și harul de a face din lucrurile materiale, dovezi ale iubirii Sale, dăruitoare și mântuitoare.

Mântuitorul le-a oferit oamenilor mai întâi hrană pentru suflet, Cuvântul său, apoi hrană pentru trup, cu scop de a crește iubirea oamenilor față de Dumnezeu și față de semeni.

De fapt, Evanghelia Înmulțirii pâinilor este una Înmulțirii iubirii, iar Pâinea este simbolul comuniunii omului cu Dumnezeu

În acele vremuri, pâinea era un simbol al darurilor lui Dumnezeu. Și atunci, ca și acum, ne este dată spre a fi împărțită, pentru a întări comuniunea. A împărți pâinea cu cineva în acele timpurile, dar și actuale, însemna a fi apropiați unii de alții.

Când Dumnezeu oferă omului un dar, o face pentru ca acesta să fie prilej de sporire a dragostei dintre el și aproapele său.

Iată că spre bucuria mea, dar și a lui Dumnezeu, mai există încă oameni adevărați, în care firul tainic al Cuvântului lui Hristos lucrează, îi călăuzește, dăruind precum Apostolilor, misiuni și haruri.

Minunea înmulţirii pâinilor s-a săvârşit pentru a înţelege fireasca transformare a hranei în menţinerea existenţei biologice, dar şi binecuvântarea ei de către Hristos în vederea transformării, după Înviere, a pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Iisus istoric, în Hristos euharistic, unde în Bisericile noastre, precum în teascuri, Vița de vie spirituală își aduce rodul și pregătește vinul mântuirii noastre.

Și după o așa zi plină de frumusețe și bogată în trimiteri cu învățătură hristică, cum să nu te bucuri când descoperi că mai există în acest popor oameni ca cei despre care v-am vorbit, prin care „Dăruind vei dobândi”, cum spune „monahul de la Rohia”, Părintele Nicolae Steinhardt.

Și astfel, prin ei, dăinuim ca oameni și ca neam în Hristos!

Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi, rudele mele dragi și Fii ai lui Hristos și să vă dăruiască Binele Lui cel mai înalt pentru sufletele voastre!

Din cartea PELERINI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULIO, Aurelia RÎNJEA, Ed. STEF, 2026.

[1] Matei 14:16 ; Luca 9:13 ; Marcu 6:37 ; Ioan 6:5-7.