„Masa care unește” – Recordul mondial al umanității la Alba Iulia
Interviu realizat de Revista Emoții și Lumină cu Alexa Vîlcan, sufletul din spatele „Mesei care unește” – un record mondial născut din vis, muncă și iubire pentru oameni.
Pe 13 septembrie, Cetatea Alba Carolina a devenit gazda celei mai lungi mese din lume, construită din materiale reciclabile și înconjurată de 10.000 de suflete. În spatele acestui miracol comunitar se află Alexa Vîlcan, o femeie care a transformat „nu se poate” în „am reușit”. Am stat de vorbă cu ea despre visul care a pus România pe harta recordurilor — și în inimile celor care cred în unitate.
”Când ne naștem, suntem puși pe masă. La sfârșitul vieții, tot pe masă ajungem. Zilnic ne petrecem mult timp la masă. La masă nu doar mâncăm — la masă învățăm, negociem, ne sfădim, ne bucurăm, ne năcăjim. La masă se petrece o parte mare din viața noastră. Masa este omniprezentă. Masa care unește este celebrarea mesei — mai ales o masă la care așezi 10.000 de oameni în Cetatea Alba Carolina.”
Cum s-a născut în tine ideea acestei mese care a adunat mii de suflete la Alba Iulia? Ce vis ai pus la temelie?
Alexa Vîlcan: Ideea a încolțit dintr-un vis simplu și profund: acela de a aduna oamenii în jurul unei mese care să nu fie doar fizică, ci simbolică — o masă a păcii, a respectului și a bucuriei împărtășite. Am crescut în Cetatea Alba Carolina, am copilărit la Bucerdea, iar acest loc are pentru mine o vibrație istorică și personală. Visul meu a fost să transform un spațiu cu trecut într-un prezent viu, în care mii de suflete să se simtă acasă.
Pentru tine, ce înseamnă „a uni” printr-o masă? Este doar un record sau și o punte între lumi și generații?
Alexa Vîlcan: A uni printr-o masă înseamnă a crea o punte între oameni, între generații, între lumi care poate nu s-ar fi întâlnit altfel. Masa nu a fost doar un record — a fost o metaforă vie a umanității, un spațiu în care ne-am regăsit ca egali, ca prieteni, ca parte dintr-o comunitate globală.
Cum ai reușit să aduci împreună autorități, voluntari, comunități? Ce te-a motivat să crezi că e posibil?
Alexa Vîlcan: La început, mulți mi-au spus că nu se poate. Dar au apărut „omuleții” care au zis: „Eu pot face asta.” Și au atras alți omuleți. Am crezut în oameni și în puterea lor de a se mobiliza pentru un scop nobil. Am insistat cu optimism, chiar și când am primit refuzuri. Cred că sinceritatea și dorința de a face bine au fost motorul care a adus împreună autorități, voluntari, familii și comunități.
Ce provocări ai întâmpinat în realizarea mesei de 2.200 de metri din paleți reciclați? Ai avut vreun moment în care ai vrut să renunți?
Alexa Vîlcan: Provocările au fost multe și constante. Masa a avut aproape 2,8 km, iar fiecare metru a fost o lecție de răbdare și creativitate. Am avut momente de oboseală, dar nu de renunțare. Am găsit soluții cu calm și încredere că totul se va alinia. Faptul că am fost o echipă — prieteni, familie, voluntari — ne-a ajutat să izbutim.
Ce mesaj ai dorit să transmiți prin folosirea materialelor reciclabile? Este ecologia parte din identitatea ta artistică?
Alexa Vîlcan: Da, ecologia este parte din identitatea mea. Reciclarea nu înseamnă compromis estetic — înseamnă respect față de natură și față de noi înșine. Am vrut să arăt că putem crea frumusețe din ce avem deja, că putem refolosi cu sens și eleganță. Fiecare farfurie a avut o plăsuță sub ea, în care oamenii și-au strâns resturile — și au plecat cu ele acasă. A fost un gest de responsabilitate colectivă.
În ziua evenimentului, ce emoție te-a copleșit? A existat un moment care ți-a rămas în suflet?
Alexa Vîlcan: Am plâns de bucurie. Imaginea celor 10.000 de oameni stând la masă în armonie și pace este una pe care nu o voi uita niciodată. A fost o zi în care am simțit că orice este posibil, că bunătatea există și că oamenii sunt dornici să trăiască în tihnă.
Acest record mondial este impresionant. Ce speri să rămână în urma lui – în inimile oamenilor, în memoria orașului?
Alexa Vîlcan: Sper să rămână ideea că un om nu poate face ce pot mai mulți laolaltă. Că împreună putem face miracole. Că în orașele mici există comunități puternice. Și că România are un viitor frumos dacă ne adunăm și ne sprijinim unii pe alții.
Crezi că astfel de inițiative pot fi replicate în alte orașe? Ce ar trebui să se schimbe în mentalitatea noastră colectivă?
Alexa Vîlcan: Da, cred că se pot face oriunde. Ce lipsește uneori sunt oamenii care să adune și să inspire. Românii sunt sufletiști, muncitori, gazde bune — au nevoie doar de un impuls, de un vis comun care să-i mobilizeze.
Cum vezi viitorul proiectelor comunitare în România? Ce lipsește pentru ca ele să devină o normalitate?
Alexa Vîlcan: Lipsește încrederea că se poate. Dar odată ce vezi că oamenii se adună, că zâmbesc, că respectă locul și munca, îți dai seama că normalitatea poate fi construită. Trebuie doar să nu ne dăm bătuți și să ne bizuim unii pe alții.
Florăria Garage Flowers – spațiu de emoții și vis
Florăria ta este cunoscută pentru decorurile care spun povești. Ce te inspiră când alegi o floare, o formă, o culoare?
Alexa Vîlcan: Mă inspiră natura, oamenii, stările sufletești. Fiecare floare are o poveste, o vibrație. Aleg culorile ca pe niște cuvinte într-un poem — uneori pastelate, alteori vibrante, dar mereu cu sens.
Cum a început această călătorie cu florile? A fost o chemare, o întâmplare, o nevoie de frumusețe?
Alexa Vîlcan: A fost o chemare. M-am născut cu drag de flori. Am crescut printre dealuri, fân și păduri, iar florile au fost mereu parte din bucuria mea. Apoi m-am școlit, am învățat mai multe despre ele — dar emoția a fost acolo dintotdeauna.
Decorurile de la „Masa care unește” au fost spectaculoase. Ce rol au avut florile în conturarea atmosferei și în transmiterea mesajului tău?
Alexa Vîlcan: Florile au adus culoare, voioșie și speranță. Au fost între ziduri, pe masă, în mâinile oamenilor. Au plecat acasă cu ei, au fost oferite celor care nu au ajuns. Au fost mesageri ai bucuriei și ai generozității.
Reușești să păstrezi prospețimea și emoția în fiecare aranjament trimis, în țară sau chiar peste hotare?
Alexa Vîlcan: Da. Fiecare buchet e pregătit cu drag. Livrăm fericire — și asta se simte. Reacțiile oamenilor, zâmbetele, îmbrățișările… toate ne confirmă că emoția ajunge acolo unde trebuie
Dacă ar fi să descrii florăria ta în câteva cuvinte, care ar fi acela – și de ce?
Alexa Vîlcan: „Oază de bucurie.” Pentru că aici natura se întâlnește cu sufletul. Pentru că fiecare floare e un dar. Pentru că tot ce facem e cu gândul la binele celuilalt.
A consemnat,
Anișoara Laura Mustețiu
