Din arhiva inimii: Versuri inedite scrise de Daniela Voiculescu

Albastru de Australia

sunt femeia
care nu poate trăi…
fără albastrul oceanului!
sunt aripa
care nu poate zbura…
fără azurul clar al cerului!
sunt firul
care nu poate urca…
fără seninul sufletului!
sunt inima de Lună Plină
care nu poate trăi fără ochi de vis,
şi visele mele au gheare de leu,
apără zbor de lebădă neagră…

numele meu este săgeată,
albastru de Australia…
şi nu am să rămân în umbră,
nu am să caut decât cerul,
la fel ca Statuia Libertăţii…
şi zi şi noapte, şi noapte şi zi…
suflet de vis împlinit voi fi mereu!
albastru de Australia…
curat, rostind iubire de oameni!
secret universal, ţesut misterios
de un păianjen creator,
unind viaţă cu viaţă…
într-o carapace infinită…

Filozofie de păpădie

ne zbatem pentru o iubire, deși niciodată
nu vom putea fi siguri de iubirea cuiva…
și alergăm, dorindu-ne chiar și o linguriță
de iubire… avem nevoie de brațe care
să ne aștepte acasă, avem nevoie de copii
care să ne ducă dorul, avem pasiuni și
le pierdem pe drum… suntem colecționari
de zbateri, deși suntem niște biete păpădii!
ne descompunem în iubiri și plecăm…
înainte de a cunoaște iubirea adevărată!
fiecare om trist are un zâmbet colorat,
îl poartă din obișnuință, falsificând
ce nu se poate falsifica… un acrobat
care moare înainte de a sări, o silabă
plăpândă, care nu se mai potrivește
în nicio mărturisire… suntem mereu
moștenitorii realității orbitoare – doar
ochiul al treilea vede cum alăptează
deșertăciunea… laptele curge, dar el
este doar praf de stele… alchimie și
război, inima știe! a rămas doar durerea,
nu iubirea! elfii și driadele, sunetele de
ploaie și șoaptele licuricilor, tăcerile
închise în ghinde și frunzele care
se topesc în casa din suflet… murim
și credem că trăim! clepsidrele nu au
nici început și nici sfârșit… poate că
vom învăța, într-o zi, să ne facem
propria poveste în propriul deșert…
fire de nisip, ușoare și senine, dulci
semințe de păpădie… vântul știe
ce ascund zările! niciun diamant
nu spune numele celui care i-a dat
frumusețea tăriei… dar diamantele
nu vor sta decât în casa din suflet!