Uneori scrii, alteori taci și constați că dorul doare, zidește și creează: adevăr, lumină, iubire necondiționată, statornicie, râvnă, toate în prezența lui Dumnezeu.
Scriu, dar simt cum prin fire nevăzute sunt legată de cer, acolo unde sunt iubirile mele, pe care le-am sădit în mine. În umbra gândurilor, urzesc lucrarea așa cum
am văzut-o pe Mama, împreună cu Bunica, pe stâlpi de sare, urzind covorul fermecat ce mi-a purtat visurile peste ani, într-o legătură profundă şi limpede, statornică şi dreaptă, unind Cerul cu Pământul, într-o simbioză unică şi de nepreţuit.
De fericire
Poteci de Lumină
Ne îmbie în nemuriri
Ne îmbrăcăm în veșnicii
Simetriile din zbor
Se oglindesc tăcute
În atom apoi
Vii se răsfrâng în noi
Într-un bob de speranță
De adevăr mai mare
Decât toate lucrurile
Bunicii
Niște îngeri
Printre singurătățile
Prea multe
În văile cu plângeri
Stoluri de dor înaripat
Pogoară în poveste
Alerg prin lanul de porumb
Ca o căprioară nebăută
Unde sunteți
Tăcerea stă ascunsă
În coama pădurii
Simetrii
În armonia planetară
Se reflectă cea celestă
Soarele însă e unic
Pentru cele două planuri
Eu – un răsărit timid
Parte din Astrul Iubirii eterne
Oglindit în marea din mine
Cu stele nemuritoare
Care cântă și mă încântă
Într-o arie din
Poemul ce o să devin
Te strig
Te strig Suflet al meu
Pe unde te plimbi
Noaptea hai-hui
Te dai în leagănul de stele
Te întorci cu ram înflorit
O făclie cu care îmi aprinzi
Inima și viața
Un cântec celest diafan
Aduci cu tine haină
Plină de Iubire și Lumină
Prin care în noapte
Mă recunosc și cei din Cer
Și cei de pe Pământ
Din cartea DIALOG TAINIC, de Aurelia Rînjea, Editura Stef, 2025
