De ce scriu femeile … Timp și spațiu – Prof. Florica R. Cândea
Ioana Crișan sau când…
Lanțul timpului surprinde cartea

Context:
Motto:
În viață joacă teatru numai cei care n- au niciun rol (Tudor Mușatescu).
Anatomia unui om de litere, poate începe, când el, practic, nici nu își dă seama.
Și, acel patos necurmat îi va curge prin venele realului și imaginarului într-o înlănțuire, până la identificare și contopire cu obiectul finit, cartea.
Într-o lume accidentată de epicul prozelor (la propriu și la figurat) este binevenit un filtru creativ de poezie (iar, un anume autor, coboară ori se ridică, pe anume fundații solide, viitoare lumi ale unei proprii creații).
Conținuturi:
Sunt Fragmente de Timp aici, rupte din magma unui drum alcătuit din situative.
Sau, altfel, suntem într-un evocatio sublim rostuit, ca în pânzele artiștilor, în două cicluri, ca într-o îmbrățișare de/din vreme.
Iar, când poezia devine (și) un mod de viață, călătoria i se pliază printre mânuirea clișeelor.
Eu și ființa mea/suntem într-o eclipsă
Totul are un început și un sfârșit /timpul te așteaptă necontenit …
Titlul cărții propune o dialectică esențială: timpul nu este doar un simplu simbol, ci și o dimensiune ontologică (fapt ce îi conferă volumului, structurat în două unități fragmențiale, unitate și concizie).
Ușile și ferestrele/înseamnă libertate/iar corpul nostru/este format din nenumărate/astfel de intrări și ieșiri/spre lumea de afară;/totuși, nu găsim niciodată/ușa și fereastra perfectă…
În cazul tinerei Ioana Crișan, jocul poetic se intersectează cu poezia profundă.
Ce e un Timp/ce valoare are?
Continuu preocupată de o construcție trainică,autoarea își vede de drumuri (de la deplinătatea neliniștilor, la o facilă trecere înspre un diafan inspirațional revelatoriu.
Simt cum fiecare secundă/atârnă de mine … (sunt neființă în lumină)
Unii m-ar numi creator
Cele două volume în fragmentarium e o altă formă de cunoaștere a sinelui universal prin Eu(l)propriu. Ego(ul) îi transformă Ioanei Crișan sinele, în poezie personală.
Viața măsoară timpul și nu invers/deoarece, în cele din urmă/timpul se va risipi/și noi toți vom fi/niște desene purpurii …
Ioana Crișan nu a avut nevoie de așa zis mentori rețetari de a scrie poezie. Creația ei este autonomă (la fel și proza din manuscris).
Pentru că/ pînă la urmă/suntem peisaje construite/din torente/de fragmente …
Poezia ei e separată de poet,oferă o permanență stare de paradoxuri, e paradigmată.
Am amprentat /atât de multe lucruri /și totuși …
Există o alchimie și o deschidere a ființei autoarei înspre forța centrală a emoției și contopirea introspecție afective.
Filosoful german Alexander Gotlieb Baumgarten a studiat estetica (Aestetica, 1735) ca o formă, nu de artă decorativă, ci pur și simplu ca o formă de cunoaștere prin simțuri, deci, și prin poezie.
Ei, bine, la Ioana Crișan, se poate lesne observa că traseul vremii nu îi este separat de viață: Eul meu e divizat …
Ne potrivim pașii/răscolind după eul/universului …
Așadar avem și o poezie narativă, care îmbină meditativul cu acel fel al ritmului interior, ca un ritual retoric (memoria de atunci și de prezent devine surpriza unui imediat natural).
Cuvintele pot fi orice/de la arme la scântei de lumină …
Cu toate că asistăm la un volum de debut editorial, la Ioana Crișan se resimte un fior liric aparte, care transmite armonii, mimesis și catharsis dar și un refren mut al înălțării înspre acea ispită a unui altfel de trăire, cea poetică.
Oare, zborul e o metaforă a vieții/sau e doar un fragment/dintr-un moment …
Sau, dacă vreți, creația Ioanei Crișan este trăirea corelativă ca de cronicar abscons în aceste două volune, ca un tot unitar (și iată sinergia și cu cititorul, prin frumos, sunete și deslușirea de chei de izvor și simț interior).
Nu cred în timp/cred în momente …
Aceste două volume sunt orientări într-un discurs complex firesc confesiv și absolut mlădios (ambele lipsite de o anume emfază )pândind stări revelatorii și registre (când adorative, când senzoriale, când palpabile ori însuflețite de crezul autorului).
Dacă mâine lumea s-ar sfârși/ce-ai face/ce-ai fi?
Care crez, este unul singular, absolut și cu referiri explicite.
O să mă prinzi…?/și dacă nu mai ai/
Ce prinde?
Care crez, pune întrebări, așteaptă răspunsuri, acceptă convenții.
Pe plic e tot …
În creația poetică a debutantei Ioana Crișan, ideea de Frumos există mult convențional, există freamăt, există partituri, corporalitate și voci compensative (create cu bună știință, în echilibru).
Te compui/din margini de întuneric
Versurile Ioanei Crișan conțin o interorizare care se regăsește în propriul spațiu al meditației și al reflecției, ne aflăm, din punct de vedere al discursului liric, în spațiul unui jurnal spiritual, în care, poeme așternute în pagini, conferă, nu doar vibrații lăuntrice dar și dimensiune (absolut vădită de o sensibilitate confesivă cu un imaginar auditoriu).
Acum că știu cine sunt eu/tu, ce poți să îmi spui/despre propriul sine?
Ambele volume sunt pe cât de mărturisitoare, pe atât de echilibrate.
Azi mă simt /un pic mai mult în lume:/ancorată într-o /pală trecătoare de vânt
Întâlnim în creația Ioanei Crișan tresăriri tînguite din vremuri de copil (prin care adie veșmântul celor care îi adiau trăirile, ca o exprimare a inefabilului ori a firii sale umane în devenire), filtrate prin mărturisitoare secvențe ale periplului versificatoriu.
Nu mi-e teamă de necunoscut/ci mai degrabă de absolut
Este acel timp de(d)licat astrângerilor în catrene (ori vers liber) al eleganței poetice, răzbite prin diferite mijloace expresive.
Închid ochii/și în fața mea sunt eu/parcă mai luminoasă decât îmi amintesc/nu țin nimic în mână
Din aceste motive, Ioana Crișan se identifică în foarte multe imagini poetice (statice ori dinamice).
Miros de toamnă văratică/vino și ia-mă cu tine …
Copacii își flutură în vânt pletele/prinse în jocuri de priviri/iar vrăbiile își cântă poveștile/ridicându-se în nemuriri
De remarcat o fină gesticulație care se resimte prin intens-confesivul interogativ ori exclamativ (care situează imaginarul în siajul unor pulsații din subconștient).
Sunt teme meditative ancorate în fior, frică, neliniști, zbateri, temeri, dragoste de un interior aparte al sinelui ori al destinului propriu.
Însă, toate acestea sunt cristalizate prin semne și sensuri revelatorii ale deșertului specific femininului poetic (desprins din altfel de lirism congruent înspre un special orizont de cunoaștere).
Să accentuăm și să acceptăm ideea reflexiunilor înspre semeni și mediul acestora, înspre sine și destinul altor dorinți ori vibrații interioare.
Concluzii:
Acest eseu are, ca filon, o triadă lector, lectură și carte, iar întâietatea și individualitatea o are cititorul care declanșează demersuri estetice.
Se întâmpla exact în urmă cu trei luni, la Salon Bookfest Timișoara un debut mijlocit de editor.
În cazul acesta, contextul a devenit un anume segment de cultură, de abordare și de transbordare, iar autorul, a devenit un exilat, între formarea sa intelectuală și drumurile sale existențiale în literatura modernă de astăzi.
Când peste mine ningea/căutam adăpost în preajma/unui stejar …
Hăruită cu patima scrisului precoce (se fac acuși cincisprezece ani de la debutul într-o publicație arădeană), Ioana Crișan are însușiri multiple dobândite într-un răstimp în care spiritul său are, câtă luciditate, atâta vivacitate.
În prag de viață stau/și privesc la ce a rămas/din mine după fiecare zâmbet...
Și, de-acum, va avea un loc distinct în constelația scriitorilor tineri.
Înaintea începerii acestui demers, chiar ne-am întrebat, dacă va fi o intreprindere lacrimogenă, în sens de solidaritate feminină și care să fi fost derivat dintr-un anume crez sentimental ori edulcorat, dar nu!
Cred că…/tot ce ne dorim/este posibil
Dar, cât timp tu nu măsori timpul/nici el nu te măsoară pe tine
Am descoperit un spirit neîmpodobit excesiv cu formulări bombastice.
Aud/ritmul cuvintelor și greutatea tăcerii
Ioana Crișan a fost (înainte de a scrie) un înfocat cititor, iată un alt timp acela al literaturii, transpus acum într-un fel al monologului interior).
Lumea nu e o balanță/așa că nu există un sistem de notare/a firii umane
Desigur, poezia face parte din epoci inițiale ale lumilor, scriitorii situându-se o stare de veghe a emoției.
Mereu grăbiți/uităm de ce suntem încercuiți/uităm de ce am fost plămădiți/uităm chiar uitarea …
Scrisul semnat de Ioana Crișan este profeția unei nostalgii ancorate și mirate între Fragmente de Timp (trăit).
Trebuie să mă urc/și risc să mă pierd în ceva neordonat …
Și, toate acestea, pentru că, nu doar tematica ori mesajele, ci și exprimarea prin simboluri, și nu neapărat autobiografică, confirmă mai multe feluri de a spune a fi sau de a fi eu-personal ori liric-
O câmpie de fluturi /e inima mea
În loc de stilou/folosesc crenguțe/în loc de hârtie desenez pământul
Ne declarăm un cititor de esențe tari și liniare, iar cu amplitudinea și magma acestora, în decupaj, rămânem și la închiderea paginilor.
Mama mea/poate nu mi-ai mai auzit atât vocea/dar eu te port în suflet/te-am împachetat într-un colet/și nu îl expediez nicăieri
Pledoaria pe care o facem este de a cunoaște un autor precum și cele două volume (cu o structură bine închegată).
Dă-mi un răstimp/să mă schimb
Scriitura semnată de Ioana Crișan nu este una doar a elegiacului idilic.
Cel mai frumos/e să simți/că te pătrunde pînă la os/ceva ce nu poți să minți
La un debut (a se vedea vîrsta fecioarelor despletite) datat în timp peste timp, e necesar să observăm că ochiul timpului a rămas același, într-o lume disarmonică, în care, doar cuvintele mai pot salva (și)singurătăți:
Stînd singură/sub un cer cu sclipiri rare/m-am întrebat/de ce mă tem cel mai tare?…
Ioana Crișan se înscrie în șirul unor creatori (fie, matematicieni, muzicieni, biologi, lierați, istorici, artiști) care, prin simbioze și sinergii, contopesc arta muzelor cu sensuri ale căutărilor, prin cuvânt scris, iată unul din dezideratele poeziei (moderne).
Ați întâlnit vreodată un pictor/care să fie mai mult decât un cititor/și vreo operă de artă/care să nu fie mascată
Arta înseamnă noi perspective /fără prerogative/ci doar imaginație/departe de destinație/doar dorința de camuflare …
Sau, a fi medic sau alt eexponent profesional, ești liber să evadezi din rutina zilei și să treci în calea visărilor prin mesaj.
Creștea, creștea/în mine/o rupere de nori
Nu știm care va fi traseul senzațiilor poetice transmise de-acum ale poetesei, un lucru e cert: oglinda timpului este deja poezie.
Trăiesc aici și acum/reîntors din scrum/cu fruntea sus/și privirea spre orizont/locul perfect unde să îmi întind aripile
Cum, nu știm decât faptul că opera de creație a scribului se situează în tropii de timp și spațiu, caracteristici ale poeziei moderne.
Și cu spațiul ce se întamplă: se vindecă singur sau e lăsat așa-/gol și liniștit…
Timpul, prezent înfășurat în clișee trecute este captiv și acumulat în planurile imaginative și declamativ-declarative:
Prezentul e apăsător…
În cel mai înalt copac am să mă urc
Arta de a fi singur/și de a te simți întreg/este ceva atât de abstract …
Pentru că, trăirea întru Ființă,presupune și un Timp al poeziei(poeților), iar poezia se împletește cu frânturi (a)temporale, fiindu-i cadențate, anamnetic, doze din voci și redeșteptări.
La capăt de drum/arunc o privire înapoi/și nu îmi dau seama cum/am ajuns în acest punct …
Creația Ioanei Crișan abundă în descriptivism, meditativ și abstracționism metaforizat ori personificat (precum în crochiuri picturale): O zi înstelată/o noapte cu soare/o dimineață în adâncuri …
Căutăm sensul vieții/sau poate, o lumină mai mare/care să unească/mii de felinare…
Ego- ecou/pacea între eu și mine sunt cuvintele cheie care se dezlipesc cândva și se lipesc cândva, spun filele de carte pentru că… în pământ mi-e gândul sfios sau ia-mă de mână/și du-mă departe
A consemnat Florica R. Cândea, filolog, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala Arad








