“Crâmpeie din viața unei femei” ( cu) “Prețul onoarei” ... “Între Sărut și durere” …incursiune în proza scurtă compozită actuală…
Despre cartea „Între Sărut și Durere,” scrisă de Anișoara Laura Mustețiu, publicată de Romanian-Australian Book Club, Martie 2025
Cuvânt însoțitor:
Continuând, ca gen literar, dar și ca acțiune narativă, precedentele dezvăluiri cu belșug de realism și ușor ficțional descriptiv, cartea lasă loc senzațiilor să se așeze pe genunchi de coborâș ori suiș cu alveole ce îți taie respirația (criptată fiind dezlipirea de autonarațiune și dezmierd cu sume de bucurii închistate în nădufuri umane.
Se va observa în cele ce urmează cum decantarea imaginilor se va fraza în adevăruri prețioase desprinse din citate argumentative ca o sumă a penseurilor unui existențial aparte (nu am avut intenția “a povesti ” … povestea ci de a emite idei care să consimtă banala de acum întrebare
“De ce scriu femeile” și a răspunde din alternanța întâmplărilor învățături pilde prin goana metaforică a înșiruirilor de pelicule care fac din sprâncene o ridicare a uimire. Aici și acum ca întotdeauna, nu e istorie, e biografie ușor romanțată (mai accesibilă decât o bătălie pe un câmp anost).
Paginile nu învinuiesc, ci dovedesc o explorare și un adevăr (cu sau fără simț dramatic). Situată în umbra romanului și nuvela psihologică, proza compozită adună poveștile autonome și le oferă un întreg coerent (iată cum, deși nu este cunoscut ca gen de sine stătător la noi, proza scurtă compozită reformează și investighează epicul)
Iar noi am ajustat cu citate. Iar autorul a împlinit sensuri prozaice cu o libertate a exprimării aparte, mature.
Și! cât realism și limpezime (cumva) inocentă a mesajului.
Context:
Pândesc de ceva ani, teancuri de pagini de proză, trimise de Anișoara Laura Mustețiu (de la antipozi). Nu e mai puțin adevărat, că pândesc și condei liric, în revista noastră Gutenberg (care ne-a consacrat pe toți). Mărturisesc, a cîta oară?! că nu cunosc personal autorul, dar ne leagă un “oraș al florilor” și nu numai.
Cum de altfel, mărturisesc, că mi-am luat, ca prieten însoțitor, penelul și am mai scris despre volumele anterioare, care sunt pe rafturi arădene (sunt, însă, îndreptățită, să afirm că nu am citit nimic din ceea ce s-a scris, nici recenzii nici prefețe, în scopul de a elimina, atâtea și atâtea doze de subiectivisme, ori de a cădea pradă unor influențe).
Conținuturi:
În desfășurarea pe aproape două sute de pagini, noul volum semnat de Anișoara Laura Mustețiu izbește prin copertă, de parcă “s-au scuturat toți trandafirii”
… după un sărut dureros de dulce, sub o rază ivită, de undeva , din colț de buze, care tînjesc /au tânjit după o mreajă de senin .
O carte sub egida Roman Australian Book și tipărită sub platoșa unui conținut, țesut din nouăsprezece alcătuiri de proză scurtă, ce o definesc ca fiind nuvelă, o carte ce îmbie la empatie meditație și reflecție, dar și la o călătorie, “la pas” cu autorul (spre a sparge bariere și a da noi sensuri scriiturii). Volumul este deschis de o “Prefață” (prof.Aurelia Rînjea), se continuă cu un anume soi de “Cugetări” (Anișoara Laura Mustețiu) și se închide cu un însemn “Despre autoare”.
Înșiruite, ele titlurile, din cuprins, ne vom fi tezaurizat gândirea înspre caracteristicile unei nuvele, ca specie literară (și ne vom fi familiarizat cu autenticul și veridicul).
“Cugetări” ne va introduce în incipit, intrigă și atemporal:
“Dacă aș fi scris această carte când aveam treizeci de ani, cred că ar fi fost diferită”.
Capitolul 1: “Oglinda trecutului” reîmprospătează goana anilor (cu Ana: Cine ești tu femeie din mine?) și emană trăiri și stări:
“Vocea din interior îi deveni din ce în ce mai clară”.
Capitolul 2: “Jocurile sorții” îi acordă privilegiul Anei de “a se vedea”( prin scris) cu Măriuca, aceasta “a fost nevoită să o îndepărteze de la pieptul ei pentru a o pune în brațele unui om străin”…(Destinul le-a dat zece ani fericiți/n.n cu tatăl ei adoptiv).
Capitolul 3: “O iarnă necruțătoare.” Acest capitol introduce narațiunea în scene veridice, ficționalul fiind înlocuit cu un strigăt:
“-Ia- mă cu tine, tată”! (Viața o aruncase în valuri sălbatice).
Capitolul 4: “Umbre și lumină” oximoronic dispus, continuă impactul emoțional puternic: “În puținul timp petrecut împreună, bunicii au învățat-o să iubească animalele”… (dar nimeni nu-i cunoștea durerile).
Există mult peisaj uman aici, Valea Sânzienelor, împestrițat cu decor de oraș de pe Bega (cât o împăcare cu sinele…nu știa să urască).
Capitolul 5: “Vise”… sunt aici felii de viață, servite cu discreție, pentru că Ana “începuse să se împace cu soarta”, “singurătatea încă o mai durea” (la liceu nimeni nu-i putea privi interiorul).
Capitolul 6: “Dorian” ne întărește ideea de intertextualitate specifică prozei scurte, iar prezența autorului în text, aduce flexibilitate și inovație stilistică (ca să ajungă la Dorian, suntem călătoriți prin Parcul Trandafirilor și Piața de Fîn):
“Pentru un timp, nu s-au mai oprit din dans” (nu am nicio idee ce este iubirea).
Capitolul 7: “Dezvăluiri”… Implicit, acum intrăm în pasiuni, fragile, cu zvâcniri de inimi și pași, ca o autonomie a esteticului:
“Dorian o luă de mână. Și ea nu se împotrivi” (sunt o fată simplă …și nu am nimic).
Capitolul 8: “Planeta îndrăgostiților”. Povestea continuă a fi spusă frumos, acuta singurătate taie trupul, strivește și frânge legea firilor celor doi:
“Trăiri ce vor rămâne pe vecie în ființa lor” (și acel mănunchi de trăiri îi luminau calea).
Capitolul 9: “Vise”… Se deschide acum, un pervaz, iar atmosfera e una a armoniei, a culorilor și a contrastelor, care le capta visul (ca o continuare a unui prezent):
“Ea era o pasăre rebelă, iar el era vântul lin…iubea să picteze…am să te aștept… pînă la sfârșitul vieții”…
Capitolul 10:”Zarurile sorții”. Motiv și vis, oniric și destin se curg în pagini vitregi vitregind așteptări, într-o călătorie ce i s-ar fi părut personajului nostru narator, Ana, ca un abis: “dar o negură deasă, i se strecurase printre gânduri “.
Capitolul 11: “Tăcere.” “În orașul de pe Bega, Ana avea propria familie. Ea însăși “(își cunoștea atât de puțin mama…) “Timpul trecuse…”
Ajungem la Punctul culminant al nuvelei de factură modernă și cu o reconstrucţie retrospectivă, care îi dă autorului un nou sens și un parcurs de o viziune, când realistă, când romantică. Acest discurs biografic, inclus în “Momentele subiectului” (cap.1-11) împrumută tehnica, asemeni unei “pînze de cinema”, preferând memoria să își spună durata povestitului.
Această memorie conjuncturală, i-a fost supusă acelui raport al vârstelor trăite, la care autorul a suprapus diverse motive: visul, călătoriile, internatul, somnul, tabloul, văile, catedrala, clopotul ș.a (toate sub un unic simbol desprins: “Eternitatea”, ca efort de restituire).
Capitolul 12: “Lupte și destine schimbate.” “Trecuse jumătate de an”… “Prin mica depărtare îi vedea fața îndurerată”…
E foarte curios, cum autorul, Anișoara Laura Mustețiu, a ales să își fie propria confidentă, mijlocitori fiindu-i cititorii (rar a găsit doar în “mama Ani” un înțelept interlocutor:
-“Copilă dragă!!! am crezut că ai pierit”!).
Firește!
În acest volum, nu putem să omitem mesajul clar: durere, destin, ca proprie înălțare!
Deznodământul, (capitolele 13-19)este pe cât de răvășitor, pe atât de “călător” (în sens de Libertate,Valea Sânzienelor, Străinătate sai Eliberare, Un nou drum, Frumusețe, magie și respect, Bărbatul cel cuminte, Tabloul). Acum, narațiunea va curge așezat, tribulațiile autorului capătă sensuri adiacente, trecând la sondarea narativă a unei alte vieți și la explorarea ființei sale, fără o altă miză, decât “revenirea ” cu alt început, dar nu dezrădacinarea ori înstrăinarea.
Nu!
Acum e un lux al povestirii, dintr-o altă perspectivă: structura cărții nu este accidentală, ci una cronologică. Regăsim și retrăim un câmp literar, cu o filieră romanțioasă, (în care existența personajelor, puține la număr, validează un nucleu epic, care le intersectează pe altele ).
Lumile Anișoarei Laura Mustețiu sunt și lumile noastre, dar nu întotdeauna paralele.
“Devenise frumoasă și feminină”
“Nu își mai putea permite să viseze”
“Bunicii au întâmpinat o cu acea căldură”…
“A doua zi se duse să îi ajute la vie”
“Se trezi din visare”
-“Mamă, știi că mi-e teamă de viață”?
“Între sărutările lăsate pe buzele ei de Dorian și durerea lăsată de plecarea lui, își făcu loc viața”…
“Puterea are atâtea fațete”
“Iubirea între mamă și fiică crescuse”
“Dar nu e niciodată prea târziu pentru
a ierta și pentru a iubi”…
“Vreau să văd cine ți-a frânt inima”
“Uneori iubim prea devreme”
“Călătoria Anei în lumea amintirilor se apropia de final”
“Apropo, pictorul este în America”…Între Sărut și durere”…
Sunt câteva marginalii la condiția unei femei care luptă!
Ilustrațiile volumului o fac și mai mult prezentă în pagini!
De viață!
Concluzii:
Noul volum semnat de Anișoara Laura Mustețiu, denotă un fapt anume: atât proza scurtă compozită, cât și romanul actual, sunt foarte des cultivate de generații de scriitori.
Caracteristicile cvasiperene ale exprimării în proză, dovedesc faptul că, nu doar romanul este un gen proteic, ci se dovedesc adevăruri, că în viață avem nevoie de “story-“uri, a căror puritate, capătă originalitate și crez.
Unul artistic și unul aidoma.
A consemnat Florica R.Cândea,
filolog, membru UZPR Filiala Arad
