Bucurie amânată – de Elena Bolanu

O poveste pentru copii

  ,,Va ploua iar cu găleata!”, spuseră, la Meteo, dis-de-dimineață.  Speriați de veste, mama-greier își prinse puiuțul cu îngrijorare.

   -De va fi așa cum spun, casa noastră e-n pericol. Degrabă vom croșeta, alta, nouă, bine adăpostită. Sub streașina din lemn. Cum nu avem materiale, am făcut o listă cu cele de trebuință: fir de plasă și igliță.  Mergem la cumpărături!

     Mimi-greierușa luă bine aminte, însă, într-un colt al minții sale, o ispită o îmboldea: Mira-păpușica! Oare îi va rezista ? Vom vedea!

    Piața cu mărunțișuri, la două străzi distanță de căsuța sa, avea jucării câte-n lume n-ai văzut. Vai de bieții greierași, fără bani pentru de toate. Multe pofte, multe visuri,  erau amânate…

    -Bună ziua, spuse mama, noi vrem fire de mătase, cât pentru o casă! Și-o igliță, pentru      croșetat!

     Vânzătorul mulțumit de așa comandă, repede le-o puse-n traistă, după ce-și primi bănuții. Alături, frumos înșirate, mașinuțe și păpuși. Tot ce folosesc adulții, însă mici, de jucării.

   ,,Stop!” răsună o comandă în urechea celei mici. Câțiva pași, și se opri. Piciorușele lui Mimi se împotriveau.

   -Observ că ești supărată, spuse mama, ghicindu-i dorințele. Ce s-a întâmplat?

    -Vreau o jucărie! spuse Mimi, supărată, de lacrimi amenințată. O vreau pe Mira!

    -Regula este să cumpărăm doar ce avem pe listă. La o dată viitoare, vom trece negreșit și jucăria ta!

    Lăsată pe vine, greierașa țipa, plângea. Privirile celor din jur păreau nelămurite.  Mama o duse în afara pieței, scurtă vreme,  pentru liniștire. O îndemnă, cu blândețe, să respire împreună, adânc, de repetate ori. Privirea mamei în ochii fetiței, freamătul brațelor ce-o înconjura, dăruiau consolarea de care avea atâta nevoie. Dovadă că-i păsa și-i înțelegea supărarea.

Într-un târziu, se liniști. Convinsă sau mai puțin convinsă, se lăsă purtată de mamă, mai mult trasă, decât la pas. ,,Musai regula, trebuie, în piață, respectată!”, își spuse, apăsându-și pașii aproape de casă. ,,Până data viitoare, când lista va fi schimbată. Cred în mămica mea!”

Spune regula care trebuie respectă la cumpărături!

Cum s-a comportat mama?

De ce trebuie să respectăm reguli?

Unește grupele de jucării cu jucăriile potrivite lor! (mai multe grupe cu jucării de același fel, alăturat, aleatoriu, câte o jucărie de același fel. Ca factor distractor, o jucărie fără grupă aparținătoare).

Similar Posts