De la o Gală la alta… în curând GALA ARTELOR EDIȚIA a 4-a /2023

26 august 2023

În fiecare an în preajma zilei Limbii Române, în ultima sâmbătă din luna august, editura Globart Universum împreună cu revista Poezii pentru sufletul meu, realizează un minunat eveniment dedicat culturii, literaturii, artelor și nu în ultimul rând excelentei românești din mai toate domeniile, sărbătorind în acest mod aniversarea revistei ”Poezii pentru sufletul meu ” înființată la 30 octombrie 2018.

An de an acest eveniment a crescut în amploare devenind un eveniment mult iubit de românii canadieni dar și de  românii din toată lumea.

Gala din acest an va avea loc la binecunoscutul DOMENIU ROMAN, coltul nostru de rai românesc, cum ne place să-i spunem, tot afară, în gradina elegant luminată cu mii de beculete.

în 26 august 2023

In cadrul evenimentului  va fi și  un program artistic, vor urca pe scenă îndrăgiți interpreți și instrumentiști  români. Editura Globart Universum va lansa antologia ÎMPREUNĂ în 3 volume, coordonator Johnny Ciatlos Deak.

Ca și la celelalte ediții, EVENIMENTUL  GALA ARTELOR ediția a 4-a/2023  se va  desfășura atât local,  aici la Montreal,  cât și virtual,  în întreaga lume.

GALA ARTELOR – la nivel local: 

  • eveniment-spectacol (cu participare  fizica)
  • lansare de  antologii ale editurii  organizatoare  (editura GLOBART UNIVERSUM) 
  • Gala laureaților  care se desfășoară pe 6 secțiuni scoțând în evidență toți românii talentați, care ne fac cinste și cu care ne mândrim. Se acordă DIPLOME DE EXCELENTA TIPĂRITE.   

GALA ARTELOR –  în întreaga lume 

  • se desfășoară  virtual 
  • Concursul cu numele ”Gala artelor la ceas aniversar ”  pe doua secțiuni: ARTA ÎN IMAGINI  și CREAȚII LITERARE (se acorda Diplome -Premii cu titlu de merit) 
  • Gala  laureaților  care se desfășoară virtual. Se acordă  DIPLOME  virtuale:  de Excelenta pentru colaboratorii  revistei, pentru participare la antologii, de Onoare pentru membrii clubului Gold,  diploma Stejarul de aur  și diploma Penita de aur pentru  contributii de excepție aduse literaturii si culturii romanesti.  

Gala Artelor ediția a 4-a. Vă așteptăm cu drag!

Home » De la o Gală la alta… în curând GALA ARTELOR EDIȚIA a 4-a /2023

Distribuie articolul

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top