Versuri despre Oameni și Viață – Eugenia Bădilă Karp
Nemurire
Două inimi încolțesc
Într-un sâmbure de soare
S-au vrut păsări, s-au vrut valuri
Dar tot inimi au rămas
Și tot cresc
În ritmul orei
Și acoperă iubirea
Și dospesc în nemurire.
O singură lecţie
O singură lecţie mai aveam
De învăţat
Dar ora s-a spart;
Nu am fost niciodată pescar
Dar acum
Am aruncat nadă
Timpului.
Piatră de hotar
Am fost piatră de hotar
Colțuroasă sau rotundă;
Peste doruri, peste vise
Inima s-a tot rostogolit;
M-a împins din spate timpul
Când vioi, când gârbovit
Și m-am însetat cu viață,
M-am înfometat cu viață
Și sunt gol și plin cu viață.
Stop – cadru
Gândul crucificat în
ADN-ul strămoșilor mei
Și ochiul meu împresurat
De taine
Descifrează balada toamnei;
Stop-cadru…
Timpul colecționar înrămează
Secunda mea, secunda ta.
Săli de așteptare
Ne poartă viața
Prin săli de așteptare
Și frunzărim iluzii;
Ne-ascundem de oglinzi
Când umbrele din suflet
Se adâncesc în ochi
Și timpul se destramă
Încercănat și gol.
Hai
Hai să prindem ora care
Ne va duce în uitare –
Să urcăm în Carul Mare,
Să visăm şi alte vise,
Să aprindem lumini stinse;
O colindă să cântăm
Pentru inima fierbinte
C-am lăsat-o întroienită
În păcat –
Şi e păcat…
Nou început
Oameni de apă
Şi Oameni de foc
Prinşi într-un joc
Cu cifra opt.
În al optulea ceas,
Al optulea prunc
Va da startul
La un nou început.
Aburul dintr-o zi
Am zăbovit sub ochii tăi
Cu întrebări;
Decantam tăceri
Şi vindeam uitări…
În câte culori mă voi mai risipi
În aburul dintr-o zi…
Luminii
Să ne eliberăm de toamne şi
De ierni,
Să limpezim gândurile
Cu rouă şi tăceri,
Să încolţim în pietre
Şi-n furtuni
Şi să ne dăruim luminii.
Spre izbândă
Și Crucea a plâns
Când a murit Iisus,
Și Rănile-au jelit,
Și Spinii au bocit;
În fiecare an
Speranță noi primim .
Lumina ne veghează
Pe drumul spre izbândă-
În șoaptă
Întunericul din oră,
Întunericul din mine
Luminează înstrăinarea
De cuvânt și necuvânt;
Mă adun dintre poeme
Când sărac și
Când bogat;
Mă numesc piatră și apă
Și mă strig pământ și foc
Și sunt eu și sunt
Și altul
Și mă pierd, mă regăsesc
Și mai vin și plec odată
Și cu vuiet și
În șoaptă.
Și cu noi
Sângele meu clocotește
Cu sângele țării
Și mă dezgroapă strămoșii
Din nepăsarea orei,
Și mă freamătă apele
Fugite din matcă,
Și mă strigă clopotele înghețate în șoapte;
Cine ești Tu,
Cine sunt Eu,
Suntem încă Pădure
Și cu noi Dumnezeu.
Poporului meu
Îți sărut fruntea țară,
Îți sărut mâinile pământ iubit;
Fiecare piatră glăsuiește istorie
Cu jale și dor,
Cu izbândă, chemare…
Lângă noi au stat mereu
Dealul, câmpia și muntele
Și marea…
Și stelele au împletit
Destinul poporului meu…
Notă biografică și palmares literar:
Eugenia Bădilă Karp (n. 29 decembrie 1971, Câmpulung Muscel) este poetă, prozatoare și membră a Uniunii Scriitorilor din România. Cu o activitate literară desfășurată în București, autoarea a debutat timpuriu, având o prezență consolidată încă din anii de studenție în reviste de prestigiu precum „Cuvântul” și „Amfiteatru”, unde a fost remarcată de criticul Radu G. Țeposu.
Universul său artistic, definit de o estetică a sugestiei, a formelor reductive și a textului lapidar, s-a bucurat de o primire critică favorabilă din partea unor personalități de relief, printre care Alexandru Condeescu, Ion Cocora, Eugen Evu, George Genoiu, Laurian Stănchescu, Maria Chirtoacă, George Mitrache și Daniela Toma.
