VERSURI DE SUFLET – JENICA ȘERBĂNESCU
Rugă
Te iubesc și te rog, nu mă uita, Doamne,
Au trecut peste mine atâtea ierni și toamne,
Îți mulțumesc, cum doar Ție pot să-ți mulțumesc,
Ai milă…și ai grijă de tot ce eu iubesc!
De Pământ, Doamne, în primul rând,
De Soare, de stele, de frumosu-mi din gând,
Tu mă știi, mă cunoști cum nimeni nu mă știe,
Cu ardoare, te rog, să-mi lași inima vie!
Căci Tu mi-Ai Dăruit-o așa cum e, cum este,
Atâta-Ți mulțumesc…, ai pus în ea poveste
De flori și de izvoare, de pădure, de cânt…
Și mai ales iubire ce trece de cuvânt…!
Fierbinte, te rog, în timp ce lacrimi curg,
Lasă-mi seninu-n suflet, m-apropiu de amurg…,
Și mintea trează și sănătatea-n trup,
Am uitat uneori, Doamne, să te ascult!
Și mai tare te rog, mai tare, mai fierbinte,
Ai grijă de om…, căci nu găsesc… cuvinte
Să spun cât mă doare și-mi rupe sufletul,
Când simt răutatea ce-oprește cântecul!
Cântecul pur, al vieții ce ne-ai dat,
Cum s-a știrbit…și cum s-a înecat!
Reînvie-l , Doamne, pentru veșnicie,
Pământul din nou, un Rai să ne fie!
Mirare în ochi de suflet
Mai vine, uneori mai vine
O stare când sufletul pleacă
În frumusețea cea tăcută,
De Bunul Dumnezeu, creată.
Îl văd și-l simt în vârf de munte,
Cu ochii calzi plini de uimire,
Privind în larg cu vorbe mute,
Îmbrățișate de iubire!
Apoi îl văd în câmp deschis,
Cu iarba verde, încălzită
De Soarele în asfințit,
Simțind iubire nesfârșită!
În câmp de flori se adâncește
Și se îmbată de miros…
Și cu iubire se gândește.
Doamne…, ce minunat frumos!
Ajunge-apoi la malul mării
Și amuțește din cuvânt,
Trimițând tainele mirării
În ochii care-ncep să plâng’!
Și dacă întâlnește-n cale
Un om cu suflet de cristal,
Sufletul meu pune-n mirare,
Îmbrățișări de chihlimbar!
Căci tot frumosul ce-nconjoară,
Se-mbracă-n străluciri de stea
Când în suflet e primăvară
Și omul…, floarea ei, o bea!
minunat frumos- două epitete pozitive, alăturate(fără virgulă), amplifică emoția vizuală care încântă sufletul.
