POEZII DE DOR ȘI IUBIRE
Rămân cioplitorul de vise și speranțe la Alba Iulia-n Cetate, orasul în care mi-am tocit dantura, ronțăindu-i zaharicalele din poezie. Orasul pe străzile căruia am presărat candoare cu polen de crin și ziua în amiaza mare am văzut stele răsărind pe cer, iar când mi-am dorit să ningă, a nins…
Poezia 1
În toate intersecțiile
norocul și nenorocul
stau la pândă.
Animale de pradă
norocul și nenorocul,
mereu în urma mea.
Nenorocul mă urmărește,
în fiecare seară și
îmi dă motive să tac
când mă cuprinde dorul
de petalalele plăpândului mac.
Când ești îndrăgostit
poți avea totul
și-a doua zi, nimic.
Nimic,
dacă știi ce înseamnă nimic.
Doar lacrimi și dor pe frunze uscate.
Într-o lume necunoscută, pietrificată și
străină, pândește mereu jocul ticălos al
celor care n-au ținut în palmă o floare de
mac și n-au de unde-i cunoaște fragilitatea.
De fiecare dată când privesc un mac, te
asociez lui. Tu ești mac și în fiecare
mac e o fărâmă din tine.
Și de-ar fi să-mi pierd memoria, ești ultima
pe care aș putea s-o uit.
Poezia 2
Scări statice, scări rulante
logodite treaptă cu treaptă
duc spre dunele deșertului,
așezat pe fruntea mea,
când singurătatea îmi plouă prin casă
și sângele învolburat mușcă din noi.
Fragmente din tapiseria uriașă
țesută împreună, eu, tu, noi
se derulează amețitor în zi de august,
când dorul îți arată colții
și tu auzi bătăile mele tandre
în poarta-ți nedeschisă demult.
Urcăm, coborâm, urcăm,
neoprindu-ne, atenți mereu,
să nu intre toamna prea devreme,
în scânciobul ăsta de viață
unde balansăm, privindu-ne în față,
cu întrebări pentru anii următori.
