ALLA TONU – GÂNDURI PE MARGINEA UNEI LECTURI
În căutarea luminii: Povești de speranță și dezvoltare personală. Despre ”CRÂMPEIE DIN VIAȚA UNEI FEMEI,” autor ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU.
Îți dorești să găsești o carte pe care o vei adora? Cititul unei cărți ne oferă o experiență aparte, deoarece fiecare carte este unică prin povestea pe care o spune, personajele implicate, stilul în care este scrisă, și multe alte aspecte. O carte poate fi o experiență personală și profundă, care ne poate schimba viața și ne poate aduce noi idei și perspective. – Revista Emoții și Lumină.
Astăzi am terminat de lecturat cartea ”CRÂMPEIE DIN VIAȚA UNEI FEMEI” scrisă de Anișoara Laura Mustețiu, dar inima și gândul mi-au rămas în sufletul cărții încă pentru mult timp. Este o carte fascinantă, plină de emoții, lumină și iubire, cum rar întâlnești și care m-a cucerit imediat, chiar din primele rânduri. Lucrarea de față emană empatie, dragoste, cunoaștere, înțelepciune, bucurie.
Narațiunile autobiografice sunt adresate cititorului direct, de la suflet la suflet. Arsenalul lexical utilizat de autoare este extrem de diversificat prin culoarea artistică. Este o inepuizabilă sursă de pitoresc lingvistic, de expresivitate, de subtilități estetice. Cu un limbaj viu, expresiv de exprimare, abundă în figuri de stil, precum epitete și metafore, iar uneori emoția și efervescența se dezlănțuie cu toată forța, dând viață unor tablouri lirice uimitoare. Gramatica textului este prin excelență expresivă, cu multiple și variate sugestii, conotații dintre cele mai surprinzătoare, toate conturând imagini senine și blânde, încărcate de optimism și de pitoresc.
Adevăr și cugetări. O carte despre viață, cultura locurilor, oameni și fapte.
Povestirile sunt pline de candoare și sensibilitate, dar totodată sunt pline de cugetări și reflecții surprinzător de profunde, cu o întreagă filosofie de viață: ” ce pot fi clipele? Scântei de stele ce se sting în focul efemerității…” Își pune întrebări existențiale: ” Oare dacă am fi mai conștienți de efemeritate, am putea trăi mai intens, mai real, mai profund? ”. Adoră natura, gingășia ei, puritatea și forța, dar și ”stelele pătate cu scântei de lumini cosmice”, pe care le compară cu visele sale ”Lucitoare și mărețe. Poate prea mărețe”. Autoarea este convinsă că ”prin iubire ne înălțăm!”. Iubirea divină, elexirul vieții, cu lumina sa binefăcătoare, în esență, trăiește în noi pentru a fi dăruită semenilor noștri. Merge mereu cu pașii sufletului spre infinitatea orizontului, pentru a absoarbe din binefăcătoarea energie, ca apoi să făurească gânduri proaspete, pașnice, folositoare, pentru că ”gândurile bune sunt ca aerul, vitale pentru a exista”.
Călătorind spre potențialul interior: Povestea gândurilor pozitive și succesului
Protagonista cărții, fata cu ochi maronii ce ascunde sub zâmbetul cald trăiri zbuciumate, ne aduce în dar povestea vieții sale. Povestirile sunt fluide, suferințele ”ascunse, nerostite, neuitate,” din alte timpuri, cu o gamă incredibilă de sentimente, cu trăiri îmbălsămate cu bucurii, cu răni îmbibate cu suferințe, cu lacrimi amare. Durerile și clipele fericite sunt amestecate și sculptate pe memoria trecutului, dar atunci când e tristă își caută un colțișor luminat. Amintirile copilăriei sunt mereu ”efervescente, răcoritoare”, cu păduri cu pomi de argint, unde ascultă ”chicoteli de fericiri trecute”.
Femeia matură evadează în negura trecutului, întâlnindu-se acolo cu copilul copilăriei, – un copil care, se pare, ”își jelește o copilărie pierdută”-, pentru a înțelege, pentru a ierta, pentru a se lepăda de dureri, pentru a-și lăsa sufletul pur, dezgolit, să renască din propria sa cenușă precum pasărea Fhoenix. Ea își caută sufletul pierdut în veșnici căutări, ”de armonie, de eul înțelept, victorios, autentic”.
Puterea interioară. Evoluție și înțelepciune: Povești de succes și gânduri pozitive
Eroina crede cu sfințenie în forțele sale interioare. Puterea interioară în care are o încredere neclintită, apare atunci când ”trăirile sunt strivite sub talpa destinului”. Forța interioară, forța de vindecare a sufletului, este iubirea pentru viață. Trecutul cu durerile și suferințele sale o înverșunează și mai mult să lupte, și să învingă orice obstacol. Voința nestăvilită de a trăi, și de a obține victorie asupra răului, asupra amintirilor și trăirilor dureroase, victoria care transformă rănile trecutului în flori.
Crede în speranță. Pentru că speranța e tot ce are. Speranța ei este mereu prezentă, îi luminează drumul vieții, topind umbrele. Lumina blândă a speranței se contopește cu destinul, visele și idealurile strălucind în lumina ei. Adoră natura pură, neprihănită, așa cum ne-a lăsat-o Dumnezeu. Îmbrățișează cu sufletul ”frumoasa natură ce-și poartă iubirea pe chip,” și care-i aduce aminte de copilăria inocentă, pură.
Despre natură și copilarie. Ardealul și locul sfânt numit acasă.
Mirifica natură îi liniștește furtuna sufletului cu binecuvântata sa pace. E năpădită de trăiri diafane a copilăriei și de sentimentul sfânt numit ”acasă”. Este mereu atrasă de ”tărâmurile natale, scăldate în culori neprihănite, pure” și se întoarce mereu cu gândul în satul bunicilor, în casa ”scăldată în iubire și în nesfârșita lor bunătate”, odihnindu-se lângă amintirea chipului lor blând și luminos. Prin utilizarea cuvintelor, cu semnificații stilistice dintre cele mai colorate, zărim sentimente de gratitudine și duioșie pentru imaginea luminoasă a bunicilor.
”Acasă” cu ei, cu îmbrățișarea și iubirea lor, locul sfânt în sufletul lor, unde obișnuia să se odihnească, să se simtă protejată și iubită. Șoaptele amintirilor și durerea, o fac să înțeleagă mai profund viața, și ”cât de unic, prețios și ireversibil este fiecare moment trăit cu ființele pe care le iubim.”
O carte pe care o vei citi pe nerăsuflate și care te va emoționa.
”Acasă” e o icoană în chip de amintire, în care există bunicii, satul ei ”de basm, sfințit de străluciri diafane ale soarelui,” cu spiritul viu, pur al naturii, cu munții și dealurile, cu păduri fremătătoare, cu arome de flori sălbatice, cu magica piatră a Crăivii, cu sătenii dragi. Cu trecutul, prezentul, emoțiile, bucuriile, biserica cu clopotul ei sfânt, cămăruța bunicilor, ”cel mai fermecat loc pe pământ,” salcia lui Plahon, și pământurile bunicului ”fremătând în tăcere,” dar care, ”nu și-au uitat stăpânul, care le îngrijise odată cu atâta iubire”.
Scriitoarea decupează imagini dragi din experiențele vieții, și le pune pe altarul inimii, lângă prețioasele sale trăiri. Le păstrează într-un colțișor cald al inimii, știind că ele îi vor aduce pace și alinare, atunci când va fi departe de țară, de cei dragi, și de satul copilăriei, le poartă mereu cu ea, oriunde ar fi în lume.
A consemnat,
Alla Tonu
Membră Uniunea Scriitorilor de Limbă Română
Membră Societatea Scriitorilor Români
Fondurile provenite din vânzarea acestei cărți vor fi dăruite proiectelor caritative.
Distribuiți articolul:
