ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU – ALB ȘI NEGRU, LA VOIA DESTINULUI, AUTOR SMARANDA KAFKA

RECENZIE DE CARTE

Vorba bună, zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului,” spunea Nicolae Iorga. Această mireasmă binefăcătoare emană noua creație literară a scriitoarei Smaranda Kafka, o carte intitulată cu subtilitate “ALB  și  NEGRU, la voia destinului. Un mănunchi de povestiri“ și publicată sub egida editurii Coresi la scurt timp după debutul literar al autoarei în anul 2021 cu romanul “ABC – ul unei vieți.“

Se poate spune că  prin esența ei, noua carte redă realități personale dar și universale. Rafinamentul de abordare a diferitelor elemente legate de locuri, fapte și tradiții rămâne distinct. Prin naturalețea cu care este scrisă, scriitura oglindește în primul rând sufletul și spiritul autoarei. Dar nu numai. Lectura oferită este și o adorabilă călătorie în timp și spațiu, nelipsită de contraste, aventuri și destăinuiri.

Nucleul cărții, predominat de naturalețe și umor, amintește de “Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)“ de Radu Paraschivescu. Între ele există o legătură. Aceea a descrierilor de scene din viața contemporană românească prin sfera satirei dar fără a abandona adevărul.

Prin calitatea sa literară, umorul folosit de Smaranda Kafka își îndeplinește pe deplin menirea. Dialoguri și texte infiltrate cu efecte de parodie, aduc cititorului o binefăcătoare delectare, dar în același timp scot în evidență contraste sociale și aspecte ale realității cotidiane.

Jonglând cu spiritul pe axa timpului, în prima poveste numită “Întrebări și răspunsuri,“ autoarea ne destăinuie fragmente din viața familiei Sofronea din anul 1923, iluminând cu această ocazie magia Sărbătorilor de Crăciun din zona Aradului. Este o incursiune plină de suspans în atmosfera satului, cu case acoperite cu zăpadă și oameni adunați în jurul focului, cu legende și colinde de copii, unde nu lipsește mirosul de cozonac și de plăcinte. Treptat, autoarea acaparează atenția prin descrieri de locuri, de identități autentice și întâmplări, învolburând amintiri pline cu tradiții dispersate în pâcla vremurilor.

Scrisă cu bun gust și calitate, prin următoarea poveste numită “Lumini și umbre“ autoarea dezvăluie atmosfera de pe tărâmul australian numit Lithgow, sărbatori și tradiții australiene, amănunte despre istorie și localnici, dar și experiențe și învățături sustrase din viața de emigrant.  

“Printre flori și mărăcini“ conține reflecții despre viață. În această poveste scriitoarea ne destăinuie că “plecând la drum și neștiind în ce direcție să o iei, este mult mai greu decât drumul în sine. Este o luptă permanentă între percepție și realitate.“ Aici, pe lângă însuflețitele descrieri din Blue Mountains, o întâmplare hazlie aduce din nou un zâmbet pe buze.

S-ar putea spune că “Pita cu unsoare“ menține suspansul prin descrieri aparte din zona Maramureșului, dar și prin evocări acompaniate de regretul transcendenței, al modernismul ce mistuie secularele tradiții. Nici în această poveste nu lipsește umorul, întâlnit undeva, pe lângă Cascada Cailor.

Plină de aventură este și ultima poveste, intitulată “Povești din Apele Sudului.“ Aici narațiunea dezvăluie imagini și personaje din edenul Fiji, dar și încercările prin care trec băștinașii.

“Dacă o carte e bine scrisă întotdeauna mi se pare prea scurtă“, spunea nuvelista Jane Austen. Acest sentiment mi-a lăsat și mie cartea “ALB  și  NEGRU, la voia destinului.“ Naturalețea și rafinamentul limbajului, persistența umorului, descrierile rupte din realitate și pictate cu măiestrie pe fresca timpului, dar și noile idei culese din această călătorie literară, lasă în urma lor un sentiment plăcut, un sentiment îngemănat cu dorința de a afla mai mult, despre talentata scriitoare Smaranda Kafka și despre povestirile ei pline de har.

A consemnat

Anișoara Laura Mustețiu

Poetă, Prozatoare

Scroll to Top