SLUJBA BISERICII ORTODOXE SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI DIN SYDNEY, ÎN LUMINA CREDINȚEI

Biserica Ortodoxă Sfinții Martiri Brâncoveni. 
Foto: Laurențiu Fulga

Slujba de la Biserica Ortodoxă Sfinții Martiri Brâncoveni din Glenfield a avut loc în dimineața zilei de duminică, 10 martie 2024, într-o atmosferă plină de comuniune spirituală. Sub îndrumarea preotului paroh Nicu Drancă, credincioșii s-au adunat pentru a participa și la slujba de pomenire a celor adormiți.

În timpul slujbei. Biserica Ortodoxă Sfinții Martiri Brâncoveni. Foto: Laurențiu Fulga

În timpul Sfintei Liturghii și a slujbei de pomenire, preotul Drancă a transmis celor prezenți la biserică importanța credinței și a faptelor bune în viața de zi cu zi. De asemenea, i-a încurajat să fie modele de bunătate și compasiune în societate, să-și trăiască credința în mod activ și să strălucească lumină spirituală într-o lume din ce în ce mai încercată de greutăți. În cuvintele sale, a inspirat credincioșii să fie o oglindă a iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu, indiferent de provocările sau obstacolele întâlnite în viață, și a îndemnat  la introspecție și meditație

Păstrând vie flacăra credinței ortodoxe în inima metropolei australiene, domnul preot Drancă a încurajat participarea regulată la slujbele bisericești, comparând bisericile cu casele noastre spirituale, unde fiecare om este binevenit, găsind refugiu și alinare în prezența divină. În felul acesta, a subliniat importanța menținerii unei legături strânse cu Dumnezeu și cu comunitatea locală.

Atmosfera din timpul slujbei a fost profundă, îmbălsămată în rugăciuni binefăcătoare. Interiorul bisericii, decorat cu icoane sfinte și cu fresce pictate cu migală, a contribuit la accentuarea solemnității și a atmosferei de adâncă închinare.

Centrul pastoral-misionar al Bisericii Ortodoxe Sfinții Martiri Brâncoveni din Sydney.
Foto: Laurențiu Fulga

Rugăciunile rostite de preot și de cor au întregit atmosfera cu o armonie divină, încântând inimile celor prezenți. Credincioșii au participat la Sfânta Împărtășanie într-o atmosferă adâncă de comuniune spirituală, în unire cu Dumnezeu. Slujba de pomenire a morților a adus în biserică amintiri și emoții profunde, iar rugăciunile rostite pentru cei dragi  au creat un sentiment de legătură și solidaritate.

După încheierea slujbei, toți s-au reunit în sala Centrului pastoral-misionar, unde au fost întâmpinați cu o masă bogată de specialități românești pregătite cu grijă de gospodinele românce din comunitate. Atmosfera a fost încărcată de bucurie și recunoștință, iar rugăciunile rostite au întărit sentimentul de apartenență și comuniune sufletească.

Centrul pastoral-misionar al Bisericii Ortodoxe Sfinții Martiri Brâncoveni din Sydney.
Foto: Laurențiu Fulga

Această slujbă, fiind o manifestare a credinței și a tradițiilor românești într-un context multicultural,  a adus o nouă fortificare a credinței în cadrul comunității române din Sydney. Într-o lume adesea marcată de încercări și greutăți, aceste evenimente reamintesc românilor, și nu numai, importanța credinței și a solidarității în timpul provocărilor vieții. Cei prezenți, au plecat încărcați cu binecuvântări, inspirați să-și continue călătoria spirituală cu inimile înmiresmate cu frumosul dăruit.

Fără îndoială, rugăciunea și meditația pot aduce liniște și îndrumare, și pot contribui la dezvoltarea unui sentiment de împlinire. Biserica rămâne locul sfânt unde credincioșii se roagă, învăță, se sprijină reciproc, și unde găsesc ajutor moral și emoțional în momentele dificile. Slujbele și activitățile bisericești oferă ocazia de a contribui la dezvoltarea unei vieți mai juste și mai frumoase  pentru toți oamenii.

Autor, Anișoara Laura Mustețiu

Anișoara Laura Mustețiu este jurnalistă și scriitoare, autoarea cărților „Prețul Onoarei,” „Crâmpeie din viața unei femei,” „Yarran, Stories from Australia.” Este redactor-șef al revistei Emoții și Lumină și redactor la Radio ProDiaspora.

Home » SLUJBA BISERICII ORTODOXE SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI DIN SYDNEY, ÎN LUMINA CREDINȚEI

1 thought on “SLUJBA BISERICII ORTODOXE SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI DIN SYDNEY, ÎN LUMINA CREDINȚEI”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top