SUB SEMNUL UNEI ÎNTÂLNIRI STELARE – AURELIA RÎNJEA

RECENZIA CĂRȚII ”DESTINE ȘI OAMENI” – LUCIAN DUMBRAVĂ

O întâlnire stelară, binecuvântată de divin, îmbrăcată în poezie și în muzică! Așa cum ne prezintă însuși autorul, cartea redă povestea a doi oameni, o poveste autentică, de un realism profund, care s-au întâlnit și au creat între ei punți de legătură, subliniind modul special prin care artele apropie oamenii, realizând legături durabile. Grație chemării lor pentru frumos, ei pun în practică acest minunat proiect literar-artistic, o carte însoțită de un CD cu 30 de piese, ca o încununare a ceea ce sufletul lor a primit de la Dumnezeu și a dăruit.

„El – prozator și poet din Ardeal, el (tot din Ardeal) un compozitor de muzică, menită să apuce veșnicia”. Scriitorul LUCIAN DUMBRAVĂ și cantautorul RUDY LÖBEL.

Ce poate să fie  mai frumos! Muzică și poezie, două registre ale sufletului care se împletesc tainic, generând comori inestimabile.

Da, unele întâlniri, nu sunt întâmplătoare, sunt stelare, planificate de divin, îți marchează existența și le porți apoi cu tine în toate lumile, prezente și viitoare.

Cunoaștem autobiografia lui Andrei Rudolf Löbel, al cărui bunic Rudolf Löbel (muzician la teatrul „Constantin Tănase”), după terminarea Primului Război Mondial, rămâne în România, unde se căsătorește cu balerina Josefina Löbel. După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial,  bunicul se retrage  în țara natală, dar tatăl, care purta același nume, rămâne în România, îmbrățișând o carieră muzicală. El, protagonistul nostru, mai întâi baterist în orchestra din orașul Victoria, învață să cânte la chitară de la un prieten, care în urma unui accident nu mai putea folosi tendoanele mâinii stângi, iar el îl învață pe acesta să cânte la tobe. Biografia emoționează și impresionează, prin perseverența de a-și asculta chemarea muzicii din suflet, alături de care, se realizează din punct de  vedere artistic și se dăruiește pe sine acestei minunate arte, cât și semenilor. O poveste de viață a compozitorului, redată precum o broderie literară, de binecunoscutul scriitor LUCIAN DUMBRAVĂ.

În Secvențele cărții, găsim o descriere superbă a vremurilor nesigure de după război, presărată cu construcții estetice realizate din cuvinte, care îți creează stări de spirit unice:

„Acolo unde era copilul, timpul s-a oprit în loc, închinându-se lacrimilor disperării” sau cum o fetiță leagănă păpușa făcută din pănuși de porumb, ca să adoarmă: „Nani, nani, adormi, / Fiică a pământului / A cuvântului / A porumbului…”, repetițiile din timpul școlii, apoi destinul plin și de surprize nedorite.

Prima parte a cărții, proza, deși construită secvențial, reușește pe deplin să redea esența, trăirile și reflecțiile personajului, care ne acaparează și pe noi. Da, adevărat: „În viață, găsim rar, adesea pierdem ce găsim, apoi renunțăm să mai căutăm sau căutăm iar… Totuși atât de puține întâlniri esențiale într-o viață de om”.

Dintr-o astfel de întâlnire  a prins viață acest grandios proiect „Destine sau oameni”.

Apoi, atât de profund, ne poartă LUCIAN DUMBRAVĂ prin RUGĂCIUNEA UNUI POPOR: „Dumnezeule al nostru / Lasă-ne să ne știm rostu′; / Plângerile noastre multe / nu mai e cin′  să le-asculte. / Iartă-ne dacă se poate, / sau ne dă după dreptate”.

O rugă autentică, ce e „de lemn”, „de rug”, „lemn de plug”, „lemn de sânge” (p. 45.Într-o retorică, precum un țipăt lăuntric: „Doamne, Doamne, ochiul Lunii”, … „Cât poți Doamne să înduri?!”… „Ești lumină și cuvânt!”, scriitorul pătruns de povara acestui popor, ne împărtășește gândurile sale pentru țară, străbuni, prezent și viitor, mesaje patriotice legate de rădăcinile strămoșești, dar și despre evenimente contemporane.

Ce frumos, precum petalele de margaretă în care cineva își caută norocul: „Mă iubești? / Nu mă iubești?” (p. 51) sau „Tot ce ninge în noi / se-mparte la doi” (55). Totul e scris într-o pioasă gamă, la care aproape nu mai ai ce adăuga, doar citești, asculți și trăiești!

„Iarba mă mai plânge” (p.59), însingurarea, frigul, moartea, sunt prezentate ca o poveste, alături de FOC DE ÎNGERI, in memoriam Adrian Rugină și Claudiu Petre și AMINTIRE DE AZI, în memoria poetului Ion Dumbravă, pentru care înalță rugă, Domnul să-i ție de-a dreapta sa. Sunt momente care arată efervescența sufletului său, ce se revarsă ca o apă a Învierii peste noi, prin vers și muzică.

Într-o relativitate stranie, dar generalizată, se adună și din toată ființa sa spune VOI – NU!, celor fără de trecut și fără onoare, fără nimic sfânt, în noaptea în care se aud ÎNTREBĂRI DIN TRANȘEE sau cum „nucul bătea toaca” (p.73). Poezii în care te regăsești și îți trezesc nostalgii: „În fiecare om zace o dramă / În fiecare cer e-un Dumnezeu!” (p. 75) printre NINSORI, FUNII DE NISIP și Oameni: „de scenă”, „dilemă”, „zăpadă”, „acum”, „de scrum”, „de mâine”, „oameni-pâine”, „de carte”, „de gând”, „de noapte”, „oameni-pământ” (p. 84).

Dor cu dor, peste alt dor, ca un cântec liturgic de leagăn pentru PĂRINȚII ACEȘTIA!… drumuri fără căpătâi, un descântec ce vine din vremuri de demult, dar mai actual ca niciodată.

Printre semne neînțelese, care își așteaptă interpretarea, poetul își pune întrebări existențiale, printre umbrele care acoperă pământul, prefigurând o noapte a Învierii.

Cartea e presărată cu construcții arhitecturale care emoționează și încântă: „Lumină veșnic surdă” (p.41), „Dans fără viori” (p.47),  „Drum de alean” (47), „Lume fără zbor” (p.48),  „Conștiința mi-e un front fără soli” (49), „Maluri de gând” (53),  „Veac ratat și împușcat” (57), „Reclădim bucăți de veșnicie” (p. 66), „Somnul e somn pe armă / Speranțele – par de fier” (p.70),  „Aripi de drum” (p.74),  „Gânduri fără gură” (90).   

O metaforă puternică, proaspătă, un stil propriu, consacrat, care iată, prin simbioza muzică – poezie, dimensiunile acestora cresc la cote nebănuite, purtându-te pe tine cititor / ascultător, în sferele înalte al armoniei, ale artei autentice, ce îmbracă atât de înalt și de frumos sufletul.

Un proiect sugerat cu siguranță de divin, care își găsește ființarea grație celor doi artiști, care îmbină atât de frumos cele două sfere ale artei, generând salturi estetice, stări de spirit care bucură și luminează.

Fiecare poezie scrisă de LUCIAN DUMBRAVĂ, are o aură aparte, are deja o muzicalitate intrinsecă, un ritm propriu, dar cântate de RUDY LÖBEL, acestea prind aripi.

Ne bucurăm că în acest mod îl cunoaștem și pe acest muzician de excepție, a cărui muzică, ne învăluie ca o respirație divină, cu o infinită bucurie, de vibrație înaltă.

Compoziţiile, vocea cu timbru aparte al muzicianului, se conectează atât de firesc poezie, la auditor, dăruindu-le energie din preaplinul sufletului, din preaplinul și frumusețea poeziei, într-o unitate scenică specială, care te face să descoperi noi dimensiuni ale frumosului. Avem aici, în fiecare dintre ei, un poet al muzicii sufletului și un muzician al poeziei, doi oameni pasionați și cu respect pentru arta adevărată.

            Un suflet bun, care sălășluiește într-un OM sensibil, frământat de trăiri, sensibil la arta  adevărată, poetul LUCIAN DUMBRAVĂ își așterne sufletul în versuri, într-o poezie  plină de credință în Dumnezeu, de iubire de oameni, de dor, de durere, de țară.  

            Muzica și poezia coexistă într-un teritoriu de frontieră, parțial suprapunându-se, unde relaționează și în mod inedit, spun ce au de spus. Melodiile pun în valoare lumea lăuntrică a poetului, alături de armonia interioară a muzicianului, ele fiind conectate la divin.

Se spune că muzica e poezie fără cuvinte, iar poezia e muzică fără melodie. Eu cred că ele își dau atât de frumos mâna, dovadă acest proiect, ambele vorbind sufletului omenesc inclusiv despre sublimul  existenței și despre armonia ce guvernează lumea și care trebuie să triumfe.

În cazul de față, poezia dialoghează cu muzica. Poezia muzicii şi muzicalitatea poeziei se împletesc într-o atmosferă aparte, precum ar vrea să spună o poveste, de viață, folosind limbajul poetic, dar şi pe cel al muzical deodată.

Pitagoreic, cunoaștem caracterul universal al artei, unde ritmul ei reprezintă o metaforă a ritmurilor cosmice, ca unitate numerică a universului. Muzica, guvernată de idee ne apare ca arta de a gândi prin sunete, iar melodia și armonia presupun prezența unei muzicalități specifice poeziei. Atât creația literară cât și creația muzicală sunt guvernate de o idee, de un mesaj.

Cu ajutorul versurilor însă, muzica dobândește o semnificație mai complexă și un plus de elocvență, fiind mereu influențată și transformată de literatură, de ideea poetică.

Și mai e un aspect: atracția compozitorului față de un text, acesta auzind o muzică posibilă, ceea ce face oarecum să fim îndreptățiți să afirmăm că „la început a fost cuvântul”.  

Limbajul muzical vine ca o prelungire a limbajului poetic. Versul completează muzica, iar muzica îmbogățește poezia.

Destinul poeziei și al muzicii, rămâne o eternă aventură, iar fuziunea cuvânt – muzică   reprezintă după părerea mea, o viziune superioară a gândirii și a artei. Poezia exprimă sacrul, minunea lumii și a omului însuși, legătura oamenilor cu Creatorul, iar muzica este o aspirație către armonia universală. Poetul și muzicianul sunt două personaje inovatoare, ce-și caută sursa de inspirație, crează și apoi transmit emoții, imagini, trăiri, bucurie.

Muzica și Poezia, le văd ca pe două concepte, două sfere de redare a adevărului, care conlucrează, pot interfera, pentru a obține o imagine completă a mesajului ce se dorește a fi transmis. Sunt precum două surori, care merg mână în mână și se completează reciproc, având element unificator iubirea de oameni, de creație, de Dumnezeu.

Și prelucrarea muzicală poate fi considerată precum o scriere de carte: cu puncte şi linii cu semnificaţii multiple, într-o semiotică specială, într-o lucrare estetică aparte. Un act componistic ce poate fi văzut ca unul literar.

Cartea este poveste despre destine și oameni, care apoi este pusă pe note, în acorduri de chitară. 30 de piese interpretate vocal, câte una de către  Monica Schuffert, Marieta Pop și Ștefan Mardare, restul de către  Rudy Löbel, cu acompaniament instrumental.

Scriitorul LUCIAN DUMBRAVĂ, inegalabil și inconfundabil prin poezia sa și vocea sa cu rezonanțe cosmice, care ne cucerește, scrie cu o discursivitate specială, lăsând să se vadă din plin crezul său poetic, cel al salvării umanului prin artă.

Versul său clasic e generator de emoții pure, iar proza te poartă precum pe firul unei ape, cu puternice trimiteri filosofice, cu un puternic mesaj actual. Poezia nu știm dacă va schimba lumea, dar cu siguranță o face mai bună. Ea aduce visul și povestea în viața celor care o descoperă. Universul nostru lăuntric, însă, cu siguranță devine altul. Citești, ascuți, fredonezi, recitești și te alături celor doi, în povestea lor de viață. Poezia ajunge acolo unde trebuie, în inimile cititorilor, ale iubitorilor de frumos.

Poetul LUCIAN DUMBRAVĂ este și rămâne un model de verticalitate umană, de credință și dăruire.  Prin poezia sa, acesta adaugă un strop de frumusețe și mister acestei lumi. Stări de spirit, în care te lași pătruns de realitatea dură și bizară a acestei lumi incerte și plină de umbre și în care te scalzi în emoția celui care scrie.

Poezia sa îți revigorează speranța și sufletul, prin ea te încarci cu energia vie a cuvântului, prin care poetul transcende lumile sale. O poezie realistă și puternică prin stil și cuvânt, scrisă sub semnul iubirii de neam, cu sufletul, într-un stil propriu, creând un univers plin de trăiri, care îndeamnă la salvarea și regăsirea sufletului, prin artă și credință.

Pusă pe portativ, muzicalitatea versurilor capătă dimensiunea unei lucrări artistice desăvârșite și a unei voci unice. Eu zic că apariția acestei cărți însoțită de acest CD muzical, să fie de bun augur și cred va deschide calea unor viitoare proiecte.

O colaborare remarcabilă, care atinge sublim sufletele iubitorilor de frumos și ne înalță prin forța miraculoasă a artei, un frumos elogiu adus prieteniei pe tărâmul acesteia, care alină și întărește crezul românului și asta prin privilegiul de a reda muzical gândurile poetului.

În aceste vremuri tulburi şi confuze, iată că avem și bucurii de dat mai departe. Cu satisfacția că am revenit în universul poetic al scriitorului LUCIAN DUMBRAVĂ, extins azi prin actul muzical, vă invit să vă descoperiți citind această carte și să-i ascultați melodiile!

Mulțumindu-le celor doi prieteni LUCIAN DUMBRAVĂ și RUDY LÖBEL pentru acest dar de suflet, așteptăm în continuare roadele acestei frumoase și fructuoase colaborări artistice.

Prof.  AURELIA RÎNJEA

Membru al Uniunii Scriitorilor de Limba Română

și al World Poetry Association, România