IDEALURI RĂSFIRATE
Sufletul pământului se perindă gânditor,
absorbit de tainele ce au cucerit trecutul,
pășeste pe drumul înmiresmat, cuceritor,
pe câmpii ca-n basme ce privesc infinitul.
Fulgi de zăpadă zâmbesc curajoși în soare
răsfirați cu gingășie prin ziua ce se deșterne,
cristale de gheață chicotesc în tăceri călătoare,
crezând pentru o clipă că vor rămâne eterne.
Dar noi pășim pe un drum înmiresmat cu tăceri,
unde viața își așterne în splendoare divinitatea,
zâmbim în strălucirea zilelor, efemerelor plăceri,
uităm de menire, uităm să ne ocrotim puritatea.
Prin ceața nebuloasă se plimbă atâtea gânduri,
o voce ne cheamă din adânc cu ardoare și voință,
ne zboară idealurile dezorientate printre vânturi,
dar corabia speranței plutește sub stele, în credință.
ZEIȚA TINEREȚII
Când misterele mocnesc
în șoapte dulci, muritoare,
sub bolta luminii cerești,
zeița „tinereții trecătoare”
surâde dulce, ademenitor,
pășind printre iluzii lumești.
Bruma timpului se lasă
peste vise calde, purpurii,
dar zeița tinereții doar suspină,
de atâtea doruri, mărturii,
de atâtea amintiri cârpite,
pe a vremii pânze aurii.
Îngerii se leagănă într-o doară,
pe razele lunii, visători,
surâd zilelor de odinioară,
spulberate peste noi, cei trecători,
peste ascunse povești vii,
printre oameni muritori.
În tăcerea nopții călăuzitoare,
zeița înțeleaptă zâmbește,
ea știe că în viața răpitoare,
orice inimă frumoasă este
lăcașul unei tinereți nemuritoare.
