Revista EMOȚII ȘI LUMINĂ îi urează doamnei Jenica Șerbănescu un călduros LA MULȚI ANI!
Toamnă…
E toamnă, toamnă și e frig
Și ploaia-mi bate-n geam,
Câte un gând cald eu aprind
Să uit că frunzele pe ram
Încetișor se sting!
E mersul timpului și știu,
Nu-i veșnic primăvară!
Chiar dac-aș vrea…, aș vrea să fiu
Ca-ntâi…, a doua oară,
Mi s-a făcut târziu!
Ce pot să fac? Las tot să curgă
Și mă agăț de Soare!
Să ningă iar…și iar să ningă
Covoare de ninsoare,
Nu pot să mă atingă!
Rămân în toamna mea, rămân
Cu Soarele-i de-aramă
Și dacă frunze cad pe drum,
Să cadă, este toamnă!
Le iau, le încâlzesc la sân,
E dragostea ce cheamă…
Nu pot s-o las, nu pot s-o las
Vreodată…să adoarmă!
Răsfoind prin amintiri
Răsfoind prin amintiri
Am văzut un chip frumos,
Nu mi-a luminat în gând
Că nu este…, că a fost!
Și mi-am zis iarăși în gând
Să îi dau o întâlnire
Simțind anii ce-au trecut
În prezent, nu amintire!
Apoi…gândul revenit
Din nostalgica dorință,
Mi-a șoptit trist și duios,
Chipul e…în neființă!
M-am trezit din gândul dus,
Colindând prin amintiri,
Am știut, a fost doar dorul
Din trecutele trăiri…
Simțite atât de-aievea,
Parcă totul îmi era
Cald și viu…și bucuria
N-aș fi vrut-o …a pleca!
……………………………………..
O frântură dintr-un gând
Te poate întoarce-n timp,
Trăiești clipe de atunci,
Prinse într-un…”nemurind!
Pădurea, muntele, izvorul….
Pădurea, muntele, izvorul
Nicicând nu le-oi înstrăina,
Sunt legătura mea cu dorul,
Cu tot ce simte inima!
Când tristă e și mă “înțeapă”,
Iau calea pădurii, ea știe
Că sufletul meu se adapă
Din ciripit și frunza-i vie!
Și îmi ascultă în tăcere
Și dor, și drag, și bucurie
Și tot ce înseamnă durere…
Devine puf de păpădie!
Și zboară-n taină peste creste
Și sufletu-mi rămâne lin,
Toată simțirea care-mi este…,
Se îmbrățișează divin
Într-o minune de poveste,
Cu izvorul viu…, cristalin!
