POEZII DE DOR – ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU

girl, spring, flowers.jpg

Scrisul este o eliberare a sufletului din locurile tăcute ale entității. Cuvintele cad ușor pe pământ, ca și o ploaie de vară, eliberând emoții tangibile, gânduri răcoritoare.

Anișoara Laura Mustețiu

 

 

 

ARDEALUL DIN INIMA MEA

Există un colț de rai pe-acest pământ,

unde Dumnezeu īşi răspândeşte duhul sfânt,

unde inima mea se leagănă pe ramuri aurii,

și ciocârlia cântă-n locuri sacre la copii.

 

Există un loc de vis, o inima plăpândă,

pe câmpuri aurii, sufletul mi se scufundă,

unde căpițe de fân îşi răspândesc odorul,

iar noaptea, îngerii îmi ţin în braţe dorul.

 

Există un loc plin de mister,

unde dreptatea are un pumn de fier,

iar cerul oglindeşte lupte vitejești

și în păduri de-argint strămoşii se odihnesc.

Există un loc, unde sufletul îmi zboară,

se pierde-n frumuseţe, pe o cale de ţară,

unde ascult pădurea noaptea când foşneşte,

și pârâul cu vorbe dulci, când îmi şopteşte.

Există un loc unde au trăit bunicii mei,

unde acum se odihnesc părinții mei,

Ardealul meu, acum vreau să-ți şoptesc,

vorbe de duh, sã-ți spun cât te iubesc!

 

RĂMÂNEM LIBERI, CREATORI


Ne risipim emoțiile printre mii de întrebări,

ca și frunzele de toamnă împrăștiate de vânt,

și căutăm răspunsuri printre atâtea schimbări,

și realități sfidătoare ce poartă-un nou veșmânt.

Pășim dezorientați printre miliarde de gânduri,

înaintăm animați în căutarea a tot ce-i bun,

dar ne izbim de valuri și de atâtea scânduri,

până găsim în sfârșit un răspuns oportun.

Cuvintele se ascund speriate în ierni enigmatice,

în adevăruri ce tremură pe ramuri volatile de vieți,   

dar noi rămânem răbdători, pe căi singuratice,

știind că tainele nopților sunt dezvelite-n dimineți.

Călătorind printre mistere și stoluri de întrebări,

căutăm cu ochi de vulturi, gândim și așteptăm,

sperând, ne-ncurajăm să trecem prin schimbări,

apoi târziu, la poalele adevărului obosiți ne lăsăm.

Privim în jur și ne-mbătam cu vise încurajatoare,

prin viața cu sute de actori și mii de spectatori,

ne împiedicăm de adevăruri dure, înșelătoare,

dar noi rămânem mai departe liberi, creatori… 

 

 

Din cartea de poezii UN SĂRUT PIERDUT PE MĂTASEA TIMPULUI.

 

 

O carte emoționantă care îți va atinge sufletul, inspirată dintr-o poveste adevărată.

PREȚUL ONOAREI – ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU

Carti de citit

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top