DU-TE, VINO, VARĂ!
Sunt nişte vise la care ai răspuns
şi te-ai grăbit să fii cu mine întrepătruns.
N-am încetat să te visez
Dă iernii foc şi vino iară
doar pentru mine vino, Vară!
Sunt semne în aer că eşti aproape
Te aştept răbdător în cer şi pe ape.
Tu nu-mi laşi sufletul să moară,
nici să mă pierd! Pierdută iară…
Pentru mine prea veneai târziu!
Du-te, Vară, du-te pe pustiu!
Ce mă ţine sau reţine să ajung la tine
este iarna care vine.
Ce am? Ce câştig? Îţi spun:
tu faci cumva să nu-mi mai fie frig.
Sori, ochii tăi mă caută întruna,
de parcă eu aş fi nevinovată,
dezgolită luna.
Probabil vii spre mine,
fiindcă nu dorm. Ce-o fi
cu tot acest nesomn?
Mi-e teamă că dispar şi n-ai
să mă găseşti dacă adorm.
Ai văzut că există ocean?
Ai văzut că există şi stele?
Eu cu tine aş vrea să ajung la ele.
Lasă-mă să-ţi cresc ȋn piept
până la vară sau ȋn pământ,
să îţi picur din ochi rouă
dimineaţa sau să îţi cânt!
Deşi te cunosc imperfect,
inima ȋţi păstrează amprenta
complet şi alerg, alerg cu tine
ȋn posesie, ca un atlet…
DOI ZMEI
Suflet de fum, petec de cer,
desculț prin zăpadă, de aer înger,
vorbește-mi îți cer!
Știi tu un cuvânt ce unește
într-o noapte cerul, inima, lacrima
de pământ. Acel cuvânt rostit șoptit
vine din nor. A și sosit. Este iubit…
E iarnă și voi rămâne iar
tulburată, în nostalgia mea
de fată, de parcă te-aş fi
întâlnit vreodată!
Scrie un roman, trimite-mi
o scrisoare cu ce înseamnă
pentru tine distanța de la noi
la soare! Cu tine-ncepe
iarna fără de sfârșit. Ce bine,
Vară, că ne-am găsit!
Vom nemuri această iubire
într-un dialog ce o să mire
într-un roman fără ieșire.
Şoptește-mi că vei rămâne al meu
între toate capetele tăiate, zdrobite,
de zmeu!
Ai uitat? Ești în cărțile mele,
în toate nopțile, viețile, o stea
între stele. E un zbor ceresc
Ai știut timpul să-mi oprești
venind să-mi vorbești.
Mintea-ți scapără scântei
iar în ochi ți s-au trezit doi zmei.
Ar putea să fie ai mei?
O CLIPĂ-N SOARE
Înflorirea mea bizară a-nceput
c-o lăcrimioră. O fi de la inimioră
o fi de la altă vară?
Vinul s-a-ntărit și arde,
via-mi plânge și ea-n coarde,
iar în sânge am petarde.
Nu ți-e viața mai ușoară
dacă mă aștepți afară
dimineaţa şi spre seară?
Am ceva pentru tine:
inima mea, pe un colț de
hârtie, praf, arsură de stea…
Am să te dezgheț, om de
zăpadă, cu toate poeziile
ce stau să cadă!
De unde știi că mă privesc
mai mult în oglindă ca și cum
cineva, acolo vrea să se-ascundă?
Ochii ce văd și inima
ce saltă sunt și-ale mele,
umbra mea înaltă!
Aș vrea să mai rămân
o clipă-n soare. Aș vrea să îți
rămân amețitoare…
Te-ai pregătit să fii fericit?
Iarna noastră a venit!
