de CARINA A. IENĂȘEL
Volumul „Clipe din pagini (poeme noi)” a văzut lumina tiparului de curând (Martie 2024, Editura Gutenberg, Arad, 152 de pagini, Concepție copertă și ilustrații – Cristian D. Sida) și a avut parte de o lansare de poveste (într-o poveste) și anume în cadrul Salonului Gutenberg de primăvară, organizat de Florica R. Cândea, redactorul șef al revistei mozaic „Gutenberg – Universul cărții”.
Cităm din „Argumentul” semnat de autoare, urmând să realizăm cât de repede o recenzie pe măsură: „De ce scriu femeile … De ce „Volum aniversar”? Desigur fiecare zi poate fi aniversară, dar nu orice aniversare poate fi de bun augur. Și oricât am socoti alineatele, tot ar mai rămâne puncte puncte… Degeaba în urmă cu vreo douăzeci de ani spuneam: „N-am să mai scriu nici azi, nici mâine, n-am să mai scriu alaltăieri”, privirile mi se încrucișează ades’ de cuvinte, în fața cărora mă topeam ca un fulg. Și, din clipă în clipă, iată paginile. Una din narațiunile mele de a fi este „clipa” răsturnată pe coli paginate. Important a fost și este ori va fi orice muză sau clișeu martor, dar nu a fost importantă aderarea la vreo grupare de „gen profesionist”(aici). Acum, mi se pare un (neadevăr, intenția de a fi fost promovată, mă rog, declarată „profesionistă”, undeva, în afara granițelor!!! De aceea, se va observa o schimbare în exprimare. Vă veți întâlni cu un alt fel de exerciții lirice, cu intenții de dedublare și de o anume economie în exprimare. Dar, nu sunt secvențe desprinse rutinat și automatic, dintr-o biografie deja cățărată în rime și metafore, sunt căutări spre o altă defrișare a propriului interior (și, se vor grăbi, poate, exegeți să afirme că mă cunosc). Nu! În suflet, unde nu a pătruns decât însingurarea și iluzia, un singur bisturiu a pătruns/sensul existenței interiorizate. Locul limbajului (ca instrument) fiind luat de interiorul acestuia, printr-o comunicare a sinelui cu pagini trăite, pagini (ne)trăite, pagini din clipe sau clipe din pagini – iată jocul! Un joc în lirismul trăirilor (ne)trăite. E, dacă vreți, una din paradigmele poeziei moderne de formă scurtă. Poemele spun ce spun, nimic altceva. Acestea (re)compun o lume, a mea doar, cu forme și limite, știute sau înghițite de șaua unui „călăreț”. Forma simplă, a unei eboșe nu trebuie să sperie, din contră, această formă îmbie la decriptare și o receptare din diferite unghiuri. Eventuale citate sunt mărturisitoare și împreună și separat. E ca și cum am savura o fuziune cu: inspirații, respirații și aspirații.
După o lectură atentă, se va putea lesne observa că poemele nu sunt restituiri în estetic. Consistența acestora o dă reflexivul și meditativul în discurs liric pătruns metaforic, de un monolog interior. Dacă sunt ori nu dependentă de cronologie, nu e momentul aici să mă exprim (explic). Și, oare, dacă am învins timpul, ce va urma?! Cu voia dumneavoastră: nu veți găsi în acest volum decât libretul unui elegiac contemplativ „au très court”. Este o consonanță între emoțiile delicat lirice și starea sufletească a eului liric (în direct cu natura din timp/timpuri). Sau, am avansa puțin și am îndrăzni: poemele confesionale tind să acopere un trup inundat de suflet. La o posibilă întrebare „cât mai insăilezi ițe în poeme” aș răspunde: până când vremelnicia doarme!
Ceea ce se va citi aici, nu e vreo dulcegărie! E o altfel de distilare, decantare și rafinare într-o altfel de alinare! Anii! Care ani, sunt douăzeci în „Confesiuni”, cartea fiind a zecea, sub acest filè-coupè! Capitolele, sunt etichete brodate ori broșate, care trimit, sumar, la mesaj și croșetă lirică. În acest volum poezia nu mai recurge la limbaj, ci intră în limbaj, în dinamica lui internă, autorul spune ce spune și nimic mai mult. În emoția cea mai pură, eliberarea de versificație, rimă, semne de punctuație, conferă un ritm al sensurilor meditative și contrasensurilor în gândire. Dacă mă veți urmări, am rugămintea de a vedea că în noua scriitură nu urmăresc vreo ierarhizare în ceea ce se numește „val” feminin din nu știu ce epocă! Nu! E doar o schimbare (cu tactică!). Mi-am reașezat în contemporan, bucurii apuse, melancolii în solitar, frământări în culori, un poem în cinci rânduri, un altul, în șase etc. (nu pentru aspect estet, cât pentru text ). O formă de poezie scurtă (cu sau fără „tiv”). Pe ici, pe colo, mi-am luat și martori, din zări diferite, care să îmi însoțească și umbre și zori și sori. Nu m-am ghidat după niciun „manual de predare” tehnic al scriiturii moderne, unicul meu ghid fiindu-mi propriu și inefabil (nu fac parte din grupări literare care oferă suport). Așa se face că mi-am ales un fel de „pansament” care să fie doar pentru mine (după cum și capitolele, simple, alcătuite doar dintr-un singur cuvânt, marchează, în exclusivitatea metaforică, o stare, atât; aceea de la plăcerea tăcerii prin solfegii mute, la pribegiile refugiate în cuvânt, cât o viață, care nu m-a ocolit, trecând crescendo de la nostalgii la odihne). Da! E o poezie feminină! Probabil (mai) modernă. Peste ani își va găsi loc în biografia mea. Dar, nu e tristă! E trăită și e insula mea de ședere. O puteți citi pe verticală sau în diagonală, sufletul eului liric e ascuns într-un interior greu de pătruns. Aș zice că e sau nu e o legătură între poeme, singura e memoria afectivului, e propriul liric din care, se țes cuvinte. Gânduri și emoții umplu paginile, pentru că, eu consider, nu-i destulă noapte, nu-i destulă zi, să-mi pot vedea propriul suflet. Autodeterminat și autoreflexiv, spațiul exprimărilor din acest volum, este, pe cât de cuprins de lirism, pe atât de stăpânit de iluzoriu. Universul poetic este unul mic, amestec de frumusețe, durere, lucruri neștiute, dintr-un interior unic, clipa din clipe, culoarea din culoare, sugestia din cuvânt, un cuvânt care nu se oprește nici povestește, un spectacol scris în șoaptă”.
Felicităm sincer autoarea pentru aceste noi Solfegii, Arpegii, Nostalgii, Pribegii și Refugii! Vom reveni după o atentă lectură a poemelor.
