SEMNE DE PRIMĂVARĂ
S-a deschis cerul în evantai,
albastru – ca o gură de rai!
Și-a rugat soarele să zâmbească,
Iarna să o domolească…
Aud muguri-n ram că se-ntind
să-și rupă gingia trudind.
Țurțuri-și scutură sâni-nghețați,
în sloiuri prea mult ferecați.
Sub plaiul cu pâlcuri de păducei,
clipesc din frunziș ghiocei.
Chiar și-o brândușă firavă în mov,
anunță schimbare-n ostrov.
O briză ușoară peste nămeți,
îi mângâie și-i face tot mai răzleți.
În curând vom vedea acolo în zare,
stoluri pribegi de cocoare!
SFÂRȘIT DE IARNĂ
Se scurge iarna în șuvoaie,
Ori zboară în vapori spre cer.
Curg țurțurii în stropi de ploaie,
Pătrunși de-un soare efemer.
La orizont pâlc de cocoare,
Săgeți grăbind spre alt reper.
Pe ram un mugur râde-n soare,
Vestind un fraged giuvaier.
O boare calmă abia simțită;
Zefirul dulce adie prin eter
Si-nsuflețește o natura amorțită,
De blânde raze spre prier.
Sfârșitul iernii reînnoadă vise,
Pierdute-n anotimpul auster.
Și-odată cu venirea primăverii.
Vor înflori-ntr-un suflet pauper.
ZORI DE PRIMĂVARĂ
Umbra cerului spuzește
Și sticlește-n infinit.
Blânzii zori o limpezește,
Soarele-i la răsărit.
În pădure se-mpletește,
Dulce cor de ciripit.
Stolul harnic reclădește
Adăpostul învechit.
O poiană găzduiește,
Clopoței ce-au înflorit.
Ziua timpul și-l sporește
Și te-mbie la iubit.
Colțul ierbii se urnește,
Raze calde l-au trezit.
Tot pământul înverzește,
Primăvara a sosit!
ZGLOBII SUNT TINERELE VISE
Zglobii sunt tinerele vise,
Ce mintea jună o-nfioară.
Zefir plutind printre narcise,
În serile de primăvară.
Adună-n calea lor iluzii,
Timide-nchipuiri gingașe,
Pline de farmec și confuzii
Buchet de doruri pătimașe.
Sunt rodul dragostei pubere,
Fluturi vioi din floare-n floare
Fără de griji, fără repere,
Dar cu vigoare și candoare.
Și de-ntrerupi cântul din ele
Și-al florilor parfum suav,
Se șterge licărul din stele;
Rămâne un banal morav.
BRÂNDUȘELE DIN LUNCĂ
Brândușele care-nfloreau pe luncă,
Mi-au fermecat sfiala de copil.
N-aveau candoarea florilor de stancă,
Dar egalau orice boboc fragil.
Firavii fluturi albi cu tente ruginii,
Se confundau ușor cu ghioceii.
Și-nveșmântau văiugile pustii,
Unde cântau în cor doar brotăceii.
Îmi tulbură și-acum închipuirea caldă,
Simțirea mai bogată-n înțeles.
Când fantezia, o brândușă-mi scaldă,
Simt că trăiesc ceva de-nențeles.
Voi merge-n luncă-n astă primăvară,
Să retrăiesc fiorii din copilărie,
Când adunam brândușe-ntâia oară.
Și când plângeam de bucurie.
