Cronica unei cărți și date despre o lansare
PRIN JAR, de Adina Lăpăduș Matei. Editura Ștef, Iași, 2024
Context:
Un alt volum auctorial se ivește odată cu luna eternului feminin (sau chiar întru preslăvire). După alte volume de poeme, cărți pentru copii și una “in restitutio “pentru tatăl său, Adina Lăpăduș Matei trece “prin jar” fără prea multe explicații (de aceea și substantivul din titlu este nearticulat). Cu siguranță, cuvântul rostit prin acest nou volum dovedește nevoia de rostire și primenire.
Vine o vreme când nu pizmuim pe nimeni și ne dăm pe mîna muzei inspirânde, flămînde de încifrat și criptic. Nevoia de a rosti cuvinte nu poate fi la îndemâna oricui, dar îi poate servi.
Despre volum:
Titlul este alcătuit din două cuvinte: prepoziția simplă (prin) și substantivul polisemantic (jar) și ar presupune o călătorie… de circumstanță. “Jar” converge înspre două antinomii (oximoron) dragoste, durere sau căldură/arsiță, scrum ori fum. Oricare ar fi ordinea asocierii, alternanța este vizibilă (cu toate că, rar, în prezent, nu este folosit cu toate variațiunile).
Dar, este prezent și în expresii argotice sau idiomatice de tipul:
„Mînci-te jaru’!” cu sens de „Mînci-te focu’!.” În alte variante oferta este: Am un jar la inimă (și dragoste și durere/și arsiță și căldură.
Extrapolînd, ne îndreptăm cu semantica înspre o mistuire (lăuntrică) tînguire și de ce nu!? (în)flăcărare sau jeruire ori ardere (și, ne întrebăm: unde e tămâia?).
Autorul are un îndemn la început de volum, lăsând a se înțelege (de către cititor) una din variante:
„Cu drag din jarul meu”… (foarte plastică este aici formularea articulată a substantivului de titlu). Însă, parcurgând conținuturile, vom vedea o pendulare înspre introspectiv, relativ-volitiv și cumulativ.
Conform unei cutume anume, evitând un oarecare subiectivism, lectura o încep de la coada volumului (șaizeci și cinci poeme).
Și, iată, decriptarea conținuturilor și a sensurilor simbolice, diferă de la un poem la altul, dintru început înspre un final aparte. Însă, cum poezia nu poate fi povestită, recurgem la teme (timpul este tema esențială) în toate chipurile, devenind leit-motivul întregului volum.
Și, când nu e timp, e clepsidra, e tic-tac(ul), e vremea. Sunt apoi motive precum: corbul, visul, Oglinda, efemerul, asfințitul, ploaia, vântul, (de mărcireș), dorul, templul, dorința,l utul, lacrima, piatra ș.a.
Foarte interesantă este dispunerea “crescendo ” a stărilor poetesei, astfel, dacă timpul îl găsim înșirat în șir de douăzeci de existențe în stihuri, jarul apare spre finalul volumului (în șase ipoteze/ipostaze), iar când nu e jar e foc (pag.70).
Ne -am mai întâlnit în “templul “scriiturii Adinei Matei cu drag, dor sau iluzii, mai puțin cu “jar”, care “jar” îi este personal și (in)variabil.
Prepozitia “pre” lasă loc interpretativ, meditativ.
Iată versul:
(…)privesc cum timpul se-mpietrește”(pag.28)
(…)”pe marginea timpului “(pag.41)
(…)”ești robul timpului”(pag .46)
(…)”să mă cauți prin visul de jar”(pag.56)
(…)”prin jarul ce încă nu s- a stins”(pag.90)
În loc de concluzii:
Poemele au titluri și sunt scrise, când în vers alb, când în catrene cu rimă. Rândurile acestea sunt o pledoarie pentru lectură, cititorul fiind îndemnat să se ascundă “prin jar”, cu toate riscurile interpretative. Cum și intervențiile de autor sunt la conditional optativ, sunt însoțite de pronume personal la forma scurtă/ori principală, altele conțin întrebări, altele adresabilități unei persoane (probabil( in) existente.
Însă, Adina Lăpăduș Matei își irumpe cântecul litanic în reverberații melancolice, rupe din real dorinți și smulge din trecut fărâme de alean ( pe)treceri știute și așternute aici.
Este, dacă vreți, cartea, O poemă înspre… o altă viață!
Și, cum ne( în)veșmîntăm în poame de alt anotimp (al cincilea/femeia) cartea de față-o antologie, poate fi ,oricând întregită, după Mircea Micu:
„Mamă, ești mai frumoasă/ ca o duminică fără sfârșit “
***
“Mama sapă grădina, ca o batistă “.
Pentru acei care vor să guste jarul platonic sau arzător din volum, cuvântul determinativ este aplecarea: înspre un timp conotativ, cu răsărit ori apus, cu amurg sau pîntec sfârtecat în risipe (care nu se mai întorc).
Mistuitoare e această călătorie, intrinsecă și plină de tîlcuri (tălmăcirea, uneori, este ca o cheie, deținută de autor). Fiind o dedicare… dedicată… volumul este un elogiu adus Femeii în toată plenitudinea ei (mamă, soție, prieten, dascăl, iubită, trecător etc.sau consumator de cuvinte !). Poartă spre suflet, cartea răscolește drumuri (de femeie și nu numai). Iar amestecul de sentimente dau senzația de trăire.
Și acum, de final, retoric: oare câți dintre dvs. ați văzut capătul jarului?!
Cu siguranță, cu noul volum, autorul se caută prin înlănțuiri de metafore și alte figuri de stil.
Volumul este disponibil la autor.
Prof. Florica R. Cândea
