SATIRĂ ȘI UMOR SĂTESC
”Ioan Alexandru Ardelean, cunoscut şi ca Baci Ghiuri lu’ Hămfău, ne încântă cu întâmplări hazlii prinse în scenete vesele ce abundă în satiră şi umor, îndemnându-ne să râdem sănătos purtaţi de melodiosul grai de la Macea. (…) Iremediabil îndrăgostit de propriul personaj, autorul cărţii de faţă, înainte de a încheia, stigmatizând cusururile şi defectele omeneşti într-un număr de 9 fabule, îl readuce în prim plan pe Zmău, cu iapa lui cu tot, într-o combinaţie comercială cu Leana lu’ Vrajba. În încheiere, mărturisim că apreciem nu doar textele sceneteleor, nu doar personajele de pe acum celebre, jucate cu succes pe scenele câtorva concursuri de prestigiu din ţară, ci mai cu seamă aplecarea autorului spre fixare nu doar în memoria vie, ci şi în cea scrisă a dulcelui grai măcean, valoros prin însăşi numărul impresionant de regionalisme.
Îl felicităm pe autorul cărţii fiind cu totul de acord cu următoarea afirmaţie – “la Macea tădiauna or fost oamini diștepți, daa ca amu, niciodată. Doamne ajută!” – Gheorghe Hodrea
VACA
Vaca s-a modernizat
La dantură are aparat.
Vrea dantura dreaptă
Să pară mai deșteaptă.
După o zi sau două
Dimineața pe rouă
Primi o veste bună,
Care o făcu fericită
Simțindu-se împlinită.
Aparatul îl dădu jos
Să râdă mai frumos.
Dar ce folos de atâta dor
Când faci parte din popor
Și ești dus la abator.
Dacă laptele a secat
Cu viața ai terminat.
Morala:
Viața ta îi minunată
Las-o așa neschimbată
Și vei râde cu folos
Simțindu-te norocos.
DULĂUL
Nu departe de Șiclău
Latră, urlă un dulău.
Mare, gras și năpârlit
Nu știe să fie altruist
A intrat și el în casă
Are loc tocmai sub masă.
A îmbătrânit demult
Stă numai sub pult.
Acolo îi place lui
Nu mai umblă hai-hui
Mai găsește câte-un os
Aruncat, acolo, pe jos.
Blana lui îi peticită
Dantura toată îi tocită.
Biet Cerber la pensie ieșit
În lumea asta ce-a greșit?
Morala:
Când viața te-a îngrășat
Și nu știi ce s-a întâmplat,
Nu mai fii așa de trist,
Caută-l pe nutriționist.
GĂINA
O găină mare, grasă, ouătoare
Abia ținându-se pe picioare
Scormonește-n arătură
Supărată peste măsură.
Cârâie și cotcodăcește
Oare nouă ne vorbește?
Caută atent, tare meticulos
Probabil caută ceva frumos.
Într-un fel anume, dizgrațios
Privește în jur, oare ce-i dubios?
Se întreabă siderată găina,
Ce nu vede bat-o vina,
Că nu scormonește-n arătură
Ci-ntr-o biată baligă-n bătătură.
Morala:
Când nu știi unde trăiești
Și nu mai știi ce vorbești,
Te urci încetișor în cuibar
Dăruind-ți o mărgică în dar.
”Astăzi trăim într-o lume nu prea tolerantă, așa cum zice prietenul meu, părintele doctor Gheorghe Hodrea, în „pre față”. Așa că am personificat anumite animale și păsări, care nu sunt vinovate de nimic, practic, toate sunt „modele umane”, existente astăzi.
Poate dacă nu l-am fi uitat așa repede pe marele om politic, iubitor de românisn, care de altfel a fost la Macea, Ion Rațiu, poate atunci nu s-ar fi născut aceste fabule și nu numai. Ion Rațiu zicea, cândva, într-o dezbatere televizată, parafrazându-l pe Voltaire: „Chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!” – Ioan Alexandru Ardelean
