din cartea TĂCERI TORENȚIALE, editura LUCVAL&KE 2024
Duios
Când ai plecat
M-am pierdut de mine
M-am simțit
Dintr-o dată mică
Și goală pe dinăuntru
Ca o pasăre care se rotește
Pe lângă cuibul
Gândurilor tale
Și îi este frică să se așeze
Lângă vreunul dintre ele
Clipele zburau și ele
Mirate și rătăcite
Din orologii fără cuvinte
Atunci am înțeles
Că poezia este doar
Pentru sufletele
Care o așteaptă.
Două inimi
Un ritual de tăcere
Între mine și singurătate
O împrietenire
Eu eram țărmul ei
I-am cântat să zboare
Ca o pasăre
Ce își trece zborul prin mine
În clipele sfinte
Dincolo de zidul
Dintre noi și lume
Ne-am așezat în centrul ei
Să învățăm pe oameni iubirea
În mijloc băteau două inimi!
Lasă-mă
Lasă-mă să te privesc
Cum umbli în penumbra
Dintre planetele noastre
Să-ți cuprind lăstunii sufletului
Care lasă un siaj mereu zvelt
În inima mea
Un licăr ia forma aripii
Apoi desenează zborul
Ce frumos decolăm împreună
Lunecăm pe coapsa cerului
Ca niște copii care se joacă
În zăpezile universului
Albastrul din ochii tăi
Îmi adumbrește clipa
În care îmi scald poemele.
De la balcon
Stau ceasuri întregi
La balconul inimii
Cu sete de lume
Cu sete de cer
Trimit scrisori pe care
Nu le veți citi niciodată
Printre zăbrele
Și măști oarbe
Cuvintele trec vama
Să ajungă la voi
Un refugiu de speranță
Printre rafale cosmice
Ce vor și ele să vorbească
Un cocon de poem crește
Vegheat de un înger
Știe doar să iubească
Și să dăruiască
În aburul candid
Al dimineții.
Emoție când le scriu, Emoții când le recitesc… și asta pentru trăiesc din plin ce scriu!
Vă mulțumesc pentru rezonanța poetică și spațiul acordat!
Suntem onorați să vă avem minunatele versuri pe filele revistei noastre.