Cronică literară
Chiar dacă-i probată de timp cugetarea marelui Coșbuc, potrivit căreia,,plânsu-i de nebuni scornit și de femei…”iată că există și,, Femeia care a uitat să mai plângă…” Este vorba de Ana, personajul feminin, protagonista romanului cu același titlu, având ca autoare pe scriitoarea Mihaela CD. E primul roman al scriitoarei, și aceasta după ce un număr de șaptesprezece cărți de poezie și proză ale talentatei scriitoare, au văzut lumina tiparului.
Romanul, structurat pe șaptesprezece capitole sugestiv intitulate, se îndreaptă spre sufletul celor dornici de hrană spirituală, cu rânduri măiestrit izvorâte din inima talentatei lire feminine MIHAELA CD.
Scriitura în proză i se potrivește mănușă mâinii și spiritului MIHAELEI ce poartă condeiul spre a contura destine. Iată și titlurile capitolelor ce alcătuiesc romanul: Ana, Visul, Adevărul, Întâlnirea, Acasă, Petrecerea, Nimic nu-i întâmplăto, Fericirea, Maria, Ionuț,Tragedia, Mihai, Soarta, Sanda, Nenorocirea, Gura lumii, Adrian.
Aura poeziei Mihaelei CD nu lipsește din romanul, pe cât de trist pe atât de atrăgător, venind firesc din al sufletului său izvor.Mi-a fost dat să port și eu numele de Ana. De aceea simt cu atât mai mult tendința Anei de ieșire din zidirea destinului prin propria-i putere. Și vă spun cu mâna pe suflet, că eu una am răsfoit paginile vieții personajelor conturate de romancieră și am poposit în ele neputând să mă desprind de poveste multă vreme… Când, spre regretul meu, unele probleme cotidiene, m-au obligat să întrerup lectura, am așteptat cu sufletul la gură reluarea ei. Revenind cu interes și curiozitate, am savurat literă cu literă, rând cu rând paginile ce mă așteptau să-mi dezvăluie finalul romanului, destinul Anei!
Ana, copilul maturizat înainte de vreme datorită responsabilităților ce i-au revenit, fiind orfană. Ana, care nu s-a temut de muncă, dimpotrivă aceasta a înnobilat-o! Ana, capabilă de sacrificiu pentru creșterea și ocrotirea fraților și surorilor ei până când aceștia și-au făcut un rost în lume și au ajuns la casele lor. Ana, care în numele acestor îndatoriri, a renunțat la școală la un moment dat, ca și la idealul ei de a ajunge creatoare de modă. O Ană jertfelnică asemenea Anei din ,,Legenda Meșterului Manole.” Doar că Ana, personajul principal al emoționantului roman, nu este zidită într-un edificiu, ci într-un destin! Ea este în același timp și ziditoare, și anume ziditoare de suflete, fiind mamă! Asemenea personajului feminin al romanului ,,Seva din adâncuri” de Ioana Postelnicu, Ana își înfruntă soarta prin propriile-i resurse interioare.
Realitatea este unul dintre reperele de inspirație ale talentatei romanciere Mihaela CD., care împletită cu ficțiunea și coraborând cu visele ivite în somn ale Anei, structurează romanul. Personaje secundare ale cărții conturează cadrul geografic, social și peisajul sufletesc al comunității ce îmbrățișează acțiunea. Nu lipsește nici personajul colectiv prin exprimarea opiniilor la adresa Anei, uneori favorabile, alteori clevetotoare, dacă ne gândim și la prejudecata potrivit căreia o învinuiau pe Ana de vrăjitorii.
Deși statornică din fire și având cultul familiei, Anei îi este dat a avea parte de trei căsătorii legitime cu Toader, Ion și Mihai. Văzând că cei trei soți s-au stins rând pe rând din viață, Ana nu consimte la căsătoria cu Adrian, de teama fatalitătii. Rămâne însă în parteneriat cu el în viață.
Privind trăsăturile fizice și caracteriale ale personajelor masculine, acestea sunt creionate cu artă de Mihaela CD, care deține puterea cuvântului în mod strălucit în demersul său scriitoricesc. Cele patru personaje masculine au în comun caracteristică de a fi pozitive având vederi vădit diferite privind conceptul de abordare a vieții în funcție de studii educație si aptitudini. Personaj secundar în roman, soțul doctoriței Gabriella dovedește distincție și generozitate.
Revenind la protagonista romanului, Ana, starea ei sufletească, se confundă cu fenomenele naturii: ,,Ploua mărunt și des pe caldarâm, ploua și-n sufletul ei!” Imaginilor vizuale și auditive li se adaugă efectele emoționale. De altfel aici, în complexitatea sa, cuvântul conține și arta sunetului. Starea sufletească a Anei e sugerată metaforic: ,,Nici nu mai știa dacă picăturile mici ce i se prelungeau pe față erau lacrimile ei sau era ploaia cea măruntă și deasă”.
Tragismul condiției de văduvă este redat de romancieră prin compasiune până la identificare, prin puterea cuvântului.,,- Caporalul Simion Toader a murit la datorie! ,,O presimțire, o urmă de îndoială, sau doar o precauție ?” a determinat-o să nu-și ia copiii cu ea la gară în așteptarea lui Toader. Dialogului i se adaugă reflexia asupra îndoielilor sufletești ale Anei, urmate de descriere. Astfel atmosfera din gară ne apare ca motiv al așteptărilor și plecărilor…Era singură cum ,,De mică a fost învățată să înfrunte totul singură.” Rămânând orfană de mamă din fragedă vârstă, ea a învățat nu numai să supraviețuiască, dar și să-și ocrotească frații mai mici cât și pe tatăl bolnav, din partea căruia avea să culeagă înțelepciune.
La drept vorbind, pe lângă coincidența de nume, m-am contopit și eu cu rolul de ocrotire ai fraților mai mici, mama noastră fiind bolnavă. Soarta m-a situat și în timpul cernit al văduviei ca soție. Iată câteva elemente specifice vieții, prin care m-am regăsit în acest roman. Prin izvorul emoțional al narațiunii Mihaelei CD, mi s-au amestecat lacrimile cu ale Anei, protagonista romanului său. Am simțit că acest roman, scris cu atâta măiestrie, nu e carte oarecare, ci o ,,carte a vieții!” Am fost prea impresionată de filele vieții Anei, ca să mă rezum la mijloacele specifice unei cronici literare. Am trăit cartea deplin!
Spitalizarea Anei, întoarcerea ei la cruda realitate e de un tragism zguduitor redat prin imagini artistice și dialoguri vii. Oameni și fapte, competența și omenia personalului medical, adevărate modele de comportament în viață! Iată câteva dintre valențele educative ale romanului!
Revederea cu copiii aduce nădejde și lumină în sufletul Anei. Cu talent descriptiv privind fizicul și interiorul uman, Mihaela conturează portretul lui Toader, celui care avea să-i devină soț Anei:,, înalt, chipeș, cu ochii măslinii”. Visele Anei se oglindesc și adeseori se adeveresc în viața Anei, ca o reflectare a ficțiunii în realitate. Încercările vieții i-au declanșat izvorul de lacrimi, dar tot ele au călit-o ștergându-le de pe obrazul timpului… Astfel Ana a devenit ,,Femeia care a uitat să mai plângă”după cum conchide autoarea.romanului, la sfârșitul scrierii, ca un blazon al destinului.
E bine ca posibilii cititori să facă propria lor incursiune prin lumile create de acest roman. Vor întâlni peisaje, portrete umane, stări sufletești, toate emanate de fascinația cuvântului și a puterii lui de a aduce timpul din trecut în prezent spre a-l dărui viitorului. Reflectarea realității în datele ei esențiale transpare din desfășurarea pe mai multe planuri ale acțiunii personajelor. Astfel cititorului îi este dat să sesizeze diversitatea de medii pe care le determină sau sunt determinate de acestea.
De ce plânsese Ana și de ce ,,a uitat să mai plângă veți afla, dragi iubitori de literatură citind romanul Mihaelei CD. Trecând prin eul său liric o poveste adevărată de viață, romanciera restituie în gen epic realitatea înveșmântă în ficțiune. Halucinațiile viselor Anei transpar ca premoniție în realitatea imediată, cotidiană.
Ca mijloace de exprimare, transfigurare artistiçă,nu lipsesc ,,expresiile poetice ca artă a locuirii adevărului” cum ar spune cercetătorul și profesorul Dorin Ștefănescu care descrie infinitele aspecte ale limbajului în lucrările sale. Trăsăturile romanului realist sunt evidente în romanul.Mihaelei CD. Proporția între adevăr și ficțiune, perioadă de viață, în abordare proprie, conduce și spre paralela cu romanul lui Hohorè de Balzac ,, Femeia de treizeci de ani.”
Personajele sunt conturate în complexitatea lor iar mutațiile lor privind trăsăturile caracteriale se produc în funçtie de mediu. Faptele, limbajul, relațiile interumane individualizează personajul zugrăvit cu talent pictural de scriitoare.
Privind predominanta caracteristică romanului de tip realist, obiectivitatea și dinamismul acțiunii ne duc cu gândul la profunzimea ardelenească ce răzbate din romanul ,, Ion” de Liviu Rebreanu. Stilul scriiturii romancierei denotă: ,,Arta cunoașterii făcută prin cuvinte, practic diversitate prin realitate.”
Dacă Ana a devenit ,,Femeia care a uitat să mai plângă” vă recomand dragi iubitori ai cărții, ca voi să nu uitați să citiți fascinantul roman creat cu măiestrie de scriitoarea MIHAELA CD!
ANA MUNTEANU DRĂGHICI
Liga Scriitorilor din România
Colaboratoare a editurii Globart UNIVERSUM
