DIVINOPOLIS – orașul ultimului poet, IONUȚ CALOTĂ, Ed SIONO, București, 2023
(roman premiat cu locul întâi, la concursul de manuscrise, SIONO, 2023)
Trebuie să vă spun de la bun început, că am citit cu mare deschidere și atenție acest volum, pentru că pentru mine, poetul Ionuț Calotă reprezintă un reper existențial în literatura contemporană, pentru ființarea poeziei.
Cu o dedicație care m-a impresionat infinit și cu cuvânt înainte prin care ne invită în lumea plină de fantezie a autorului, pășesc pios, spre a descoperi frumusețea și esența acestui roman, scris în stilul său, atât de personal, maximinist.
Divinopolis, oraș-satelit construit pe orbita Terrei, devenită nelocuibilă datorită poluării, este precum un glob de cristal, unde întâlnim o societate a viitorului, anume creată, invitându-ne la o interferență de lumi, una din viitor și una din trecut, care se întâlnesc în mintea autorului și acum și în mințile noastre.
O scriere densă, cu pasaje pe care le citești de două sau mai multe ori, cu metafore sclipitoare. Încă din primele rânduri, autorul ne spune: „Nu am nevoie de scară să urc până la soare”. Așa este, în scrierile sale poate călători oriunde.
Ne prezintă admirabil de frumos atmosfera vechiului târgușor Arhaicunești, unde fiecare „clipă durează o eternitate”, cu trimiteri la femeile care au „al treilea ochi” sau la prezența bărbatului „care ține socoteala timpului”.
Anan de Amiranda, autorul cărții de poezii din roman, lumea virtuală ce devine reală și poetul care hrănește ceasornicele, jocul de-a cuvintele, multele flash-uri și adevăruri profunde trăite: „Eu mă nasc din nou în fiecare poezie” sau „se transformă în ce gândești”, te acaparează.
Mie mi se pare firesc ca un poet să călătorească între lumi, numai că domnul IONUȚ CALOTĂ o face magnific. Magia scrisului (e suficient să scriu despre ceva și acea poveste se înfăptuia), dorința care stăruie: „Lăsați-mă măcar să-mi termin poeziile”, te cuceresc!
Pe orașul satelit, cu nori artificiali, cu copii care se nasc în laboratoare, unde ți se injectează doza de serotonină, în care trecutul îl privești prin holograme, cu teleportări firești în locurile unde fiecare visează, constatăm că poezia… „există decât la muzeu”. Lumi întrepătrunse sau suprapuse, trăite deodată, la „granița gândurilor”. În Divinopolis, întâlnim un viitor construit din holograme imateriale, dar super-raționale, pe pământ rămânând roboții.
Totul impresionează: și Bonoavis, inițierea în dragoste și în poezie și apărarea inculpatului. Poezie înseamnă „să stai lângă un copac și să auzi vioara nenăscută încă din el”… conchizând „Lumea nu poate supraviețui fără poezie”.
Fiecare rundă e de sine stătătoare, dar sinergia lor e uimitoare. Rundele se succed, împletindu-se, pentru ca apoi să ți se imprime pe retină, făcându-te să recitești întregul roman.
În Divinopolis, inculpatul Anan de Amiranda e condamnat la moarte prin trimitere pe planeta Pământ, pentru că a vrut să facă din poezie o religie nouă, justiția considerând că în viitor nu este nevoie de poezie. Anan de Amiranda susține că „poezia poate reconstrui lumea”. Bagajul său e o chitară și o carte nescrisă… în Conspirația mondială în care câinii au cucerit fosta planetă.
Prezențele lui Magaie este firească pentru mine, ca și a Lui Anan de Amiranda, care mă duc cu gândul la alte scrieri ale autorului. Anan de Amiranda este cel care a semnat cartea TRISTA ȚARĂ, apărută la Ed. Art Creativ, București, 2020. O carte manifest, curajoasă prin modalitățile de scriere, prin modul de a transmite mesajul spre noi, cititorii. E lupta pentru existență a poetului, a adevăratei poezii, printr-o scriere atipică, precum un rebus pentru mințile deschise, precum o respirație prin ferestrele sufletului, prin construcții estetice variate, incitante, care ne poartă prin tot felul de stări, cu salturi de la minim la maxim, cu scheme ale gândirii anume creionate. Anan de Amiranda era și este însuși poetul IONUȚ CALOTĂ.
Iar pe Magaie l-am descoperit în cartea NUDURI ȘI SEMNE, scrisă de IONUȚ CALOTĂ, Editura Rafet, 2019, un personaj fabulos care ne va dezvăluia lumea așa cum o vede el, pentru a da poeziei o ținută nouă, de gală, din punct de vedere estetic.
În volumul Divinopolis, autorul susține în fața juraților și a lumii, o pledoarie pentru poezia adevărată, iar după părerea mea, în acest roman, proza aceasta este creația însăși a poeziei ce îl locuiește pe scriitor. Totul se încadrează în același demers estetic, generos, uman și divin.
Extraordinară este călătoria între lumi, dar trecerea între ele devine firească prin ficțiunea poetului, care ne teleportează și pe noi. M-am regăsit în multele scene sau idei, pe care acesta ni le transmite drept cugetare sau mod de a trăi, în introspecția continuă.
M-am regăsit în cuvintele „Ne petrecem fiecare clipă în singurătatea propriei minți” sau în afirmația: „Poezia trebuie să devină o nouă religie” , în arhaicul locurilor în care am trăit și eu și care a rămas tatuat pe pereții inimii.
Purtăm cu noi o viață recompusă din frânturi de lumi, de amintiri, de trăiri, de visuri și speranțe, pe care le cărăm cu toții în spate, neștiind până când și unde și în care convorbirea cu tine însuți e salvatoare de fiecare dată. Pentru mine este o adevărată revelație lectura acestei cărți, iar scriitorul IONUȚ CALOTĂ are încă multe de oferit, în periplul său spiritual, la care se impune să fim receptivi și să ne alăturăm mesajului său manifest: Salvați Poezia! Salvați-vă viețile!
Felicităm pe distinsul scriitor IONUȚ CALOTĂ și așteptăm cu interes următoarele creații literare!
AURELIA RÎNJEA
Membru al World Poets Association România și al Uniunii Scriitorilor de Limba Română