EMOȚII ÎN VERSURI
SĂ-ȚI FIU POEM DE VARĂ
Îmbracă-mă, iubite, în dulci sclipiri de aștri,
Mai lasă-mi înc-o clipă, în suflet, rest de vară,
Pe geana toamnei, fluturi plăpânzi să nu dispară,
Secundele închide în ochi de cer albaștri.
Culori, de flori miresme, cunună-n păr îmi prinde,
Când steaua își aprinde un diamant pe geană,
Pădurea de mesteceni ușor în noi să geamă,
Pe pleoapă să ne-adoarmă un asfințit cuminte.
Admiră-mă, iubite, -n veșmânt țesut de ploaie,
În clipa -ncremenită pe-a timpului alură
Cuvinte-nfiorate ni se opresc pe gură,
A noastre orizonturi în val ușor se-ndoaie.
În rit străvechi, pe suflet, sublimă, îmi așterne,
Văratică petală de flori de tei cuminte,
În șoaptă să te mângâi cu vorbe nerostite,
Argintul, luna plină, pe creștet să ne cerne.
Să zbor, presoară-mi pe-aripi din verde de genune,
Să nu se frângă-n ceruri de prea albastru, grele,
Ți-oi pune-n palmă stele din gândurile mele,
Săruturi pe o undă -n plutire, dulci, te-oi pune.
Veghează-mă, ca ploaia nicicând să nu mă doară,
Dă-mi gândul să ți-l mângâi, să mă despart de mine,
Să mă renasc pe lume-ncă-o dată pentru tine,
Să-ți fiu un vers mirific, al tău poem de vară.
MIROASE-A TOAMNĂ ȘI A VIS, IUBITE
Miroase-a toamnă și a vis, iubite,
Bat clopote, cântând a veșnicii,
Azi frunze cad în ritm de dans, șoptite,
Se-adună-ncet în dulci melancolii.
Răsare printre stele-un corn de lună,
Sub cupola de liniște te-apleci
Și parcă vremea asta e mai bună
Când aur se așterne pe poteci.
În trup de ploaie curgem, în neștire,
Visăm același vis pentru-amândoi,
Când toamna își destramă a sa fire,
Arama, în tăcerile din noi.
Ne leagănă a frunzelor suflare,
Tandrețea o presoară peste noi,
Ascunși în roiuri de lumini stelare,
Să rătăcim prin toamnă numai noi.
Să am ochi limpezi precum două ape,
Să-i strângi sub geana ta și-apoi, să fim
Un râu ce-așteaptă ploaia să-l adape
Și un sărut fugar să ne răpim.
Miroase-a toamnă, dragule, și-a vise,
Iluzii ne surâd din cer rebel,
Dansează dulci, în noi, doar paradise,
Culori pastel ne punem ca inel.
De cântec, note, astăzi, timpul are,
Să-mi fii aproape, să dansăm un vals,
În toamna-mbrățișărilor fugare
Să ne rotim sublim, în ultim dans.
Să stăm pe-altarul ei în pragul serii,
La liturgia ei sa ne oprim
Și-n muzica nostalgică-a tăcerii,
Căderea frunzei sfinte să privim.
Plâng frunzele, iubite, ca o doamnă,
Au sufletele pline de candori,
Din plâns se nasc poemele de toamnă,
Să poți prin veșnicii, să te strecori.
DACĂ AI PLECA
Dacă ai pleca, iubire,
ca un vis fugar ce piere,
Te-ai ascunde, în orbire,
ca-ntr-o mantie,-n tăcere,
Eu pe gene verzi de vară,
te-aș căta, și-n ochi de ape,
În acorduri de chitară
și-n nesomnul de sub pleoape.
Și atât de dor, iubire,
de-ale tale infinite
brațe lungi, mi-ar fi, de fire,
curcubee despletite,
Că-aș trimite în abise,
rătăcit, un gând ce doare
dintre ploi, să-ți nască vise,
în etern nemuritoare.
Te-aș căta pe trup de flaut,
marea cerului adâncă,
Ca apoi să mi te caut,
aici jos, în miez de stâncă,
În lumini să se strecoare,
amintirile zidite,
Eu din foc și din răcoare,
salbe,-aș face, de cuvinte,
Și-aș sădi ochi de-albăstrele,
printre lumi și universuri,
Un surâs, să-ți cresc din ele,
pe o lacrimă din versuri,
Să răzbați tăcerea, iute,
care tainic te ascunde,
Zori aș pune-n nopți pierdute,
și un zbor între secunde…
Printre flori din văi stelare,
și-a lor pulbere de rouă,
Umbre de miresme rare,
argint viu de lună nouă,
Să apari de printre raze…
minunată și senină,
Vis să-mi culc pe-a tale brațe,
împletite din lumină,
Să-mi mai naști bătăi de-aripă,
-n inima ce încă doare,
Să-mi torni viu parfum de clipă,
de iubiri netrecătoare,
Și spre-a ta, de înger, buză,
veghetor de toamnă blândă,
Zbor suav să fiu,… o frunză,
visătoare și plăpândă.