PĂMÂNT DE ARTĂ RODITOR
A ROMÂNIEI CALDĂ RĂDĂCINĂ
TU, BUCOVINĂ, PLAI DE DOR
A României caldă rădăcină,
Tu, Bucovină, plai de dor,
Pământ de artă roditor
şi de istorie-încărcat,
de Ştefan şi de mari viteji ce s-au luptat
ca plaiul tău să-şi cânte-n libertate
dorinţa de iubire şi dreptate.
*
Oftează brazii mângâiaţi de vânt…
Răsună iar acorduri pe pământ…
Şi se-nfioră strune-n fapt de seară,
când cântă Porumbescu la vioară
trăiri, iubiri, fierbinţi de-odinioară…
Suspină scripca, plânge Ciprian.
Enescu îi răspunde la pian
Se-nalţă-n ceruri a sa Rapsodie
Şi Dorohoiu-i plin de melodie
şi Dorohoiu-i e plin de armonie
*
Cuvântul drag, cuvânt ocrotitor,
ce cântă dulcea Românie,
dorindu-i peste veac un falnic viitor,
e îmbrăcat în albă ie
şi şi-a găsit în plaiul roditor
mari nume ce străbat milenii
prin opere ce nu pălesc nicicând în faţa vremii.
*
Tu, Bucovină, plai scăldat de dor
Te-ai revărsat în vieţi nemuritoare,
şi în pictură ne-ai lăsat în dar
pe Andreescu,
dar şi o culoare de Voroneţ
albastru milenar –
ce ţi-a dus faima chiar peste hotare.
*
Şi sfânt şi cald spre veşnicie
se-nalţă în lumină şi-n tărie
Biserici, Mănăstiri şi Sfânt sobor
de cruci lucinde mângâind uşor
a cerului fereastră albăstrie,
lăsând comoară vremilor ce vin
al tău frumos şi zbuciumat destin.
*
Tu, Bucovină, Plai de dor
rămâi pământ de artă roditor:
cu Labiş și-a lui căprioară,
Porumbescu sau Enescu,
în pictură – Andreescu,
cuvânt dulce – Eminescu…
*
Vibrăm când spunem Eminescu!
E cald şi duce Porumbescu.
Nemuritor e şi Enescu,
dar şi-Andreescu în culoare.
Toţi creatori de lumi nemuritoare.
*
O, Doamne, câte nume încă sunt
ce-nnobilează acest sfânt pământ…
vibrări de caldă melodie
şi de cuvânt – dulce poezie,
de linie şi de culoare,
eşti pentru suflet încântare…
Rămâi mereu biruitoare
Tu, Plai de dor, frumoasă BUCOVINĂ,
a ROMÂNIEI caldă rădăcină
Plai roditor de cântec şi lumină,
Tu, plai de dor, frumoasa noastră Bucovină!
LIMBA ROMÂNĂ
Prin timp trecând,
cuvinte-am șlefuit topindu-le-n poeme
în limba cea română, ce-mi pare legământ
cu vatra strămoșească, cu-al veșniciei cânt!
Căci limba mea română
E susurul de apă în vatra cea străbună!
E limba mea cea caldă, e limba mea română!
E limpezimea apei și-a cerului dragi unde…
E limba mea română ce-mi pare Rugăciune
Și lacrimă de rouă –n lumina dimineții.
Nicicând o altă limbă în suflet nu-mi pătrunde,
Căci limba cea română-i vibrarea din cuvânt,
și-i cântec și-i poveste și-i leagăn și-i mormânt…
e vatra strămoșească și-al veșniciei cânt!
Prin timp trecând.
*
Cuvântul este darul sfânt
făcut de Domnul pe Pământ.
Cuvântu-i greu de mânuit,
de așezat, de șlefuit…
De-l cizelăm cu drag, cu dor,
el înflorește cu mult spor.
Cuvânt rostit în miez de noapte
e a iubirii calde șoapte,
e a patriei dulce rostire,
prin el trăim în nemurire…
Astăzi, cuvântul e vorbire-
mbrăcată-n haina ce-i iubire-
mbrăcată-n românesc veștmânt –
lumină-i dulce pe Pământ.
Publicată pe data de 14 septembrie 2023
Distribuie mai departe