liniște
când alții fug de ea, eu am s-o caut;
când alții o acuză, îmi doresc
să o găsesc și s-o ascult, din umbră,
cum îmi îngână-un cântec nefiresc;
când alții vor, în temnița sonoră,
să se prefacă-n zei și-n semizei;
când haosul stăpân e peste oră,
devin fugar… ascuns în lumea ei.
o lume-n degrade, cu munți și pajiști
care-și îmbină verdele cu cerul,
de nu mai știu nici șoimii cum să zboare
și-ncep să scuture de-albastru eterul…
o lume-n care auzi cum ți se naște
chiar sufletul pe pânza înnegrită
a genelor ce nu mai știu de veacuri
să poarte-n ele raza de lumină…
când alții fug de ea, eu o pândesc
și o vânez cu patimă, de-a-ntregul;
sorbind cu șase simțuri urma ei,
îmi potrivesc cu ea până și mersul…
de dor…
găsește-mi-te până înspre vară
și mi te-adu așa cum ești acum –
îți voi vorbi pentru întâia oară,
ascunși după coloanele de fum
care se nasc din scrum alb de cuvinte
și-ajung până aproape de-infinit…
privește-le: coloane de morminte
fără-nțeles și fără de sfârșit!
găsește-mi-te cum erai, cum ești –
nu mai contează astfel de-amănunte,
vreau să te-ascult, din nou, cum povestești
despre atât de multe zboruri frânte…
mă va durea, desigur, și voi vrea
să-mi leg cu suflet rana din privire,
în timp ce fumul vorbelor va sta
deasupra noastră ca o tânguire…
găsește-mi-te-n lumea asta largă
și mi te-adu cât încă mai e vreme:
cuvintele încep să ni se șteargă –
privește-le: devin, încet-încet, foneme…
metamorfozare
te strângi în tine,
îți ții umerii înmuguriți cu amândouă palmele,
îți fixezi tălpile de pământ până simți că prinzi rădăcini
și țipi!
țipăt de pasăre de pradă…
țipăt de pasăre prădată…
țipi până când gura ta devine un țipăt,
până când tu însăți te transformi în țipăt –
stranie metamorfozare a neputinței…
catapeteasma cerului va fi sfâșiată de țipătul tău,
iar tu…
vei fi dispărut pur și simplu…
în locul tău, urmele pașilor tăi
vor prinde rădăcini…
peste un veac,
cineva se va odihni la umbra sufletului tău
și va începe să plângă
fără să știe de ce…
cântec de vară
haide să migrăm într-o carte sau,
și mai bine,
prin librării;
ne putem îmbarca pe o navă spre Marte,
citind, ani-lumină, vreo cinci galaxii.
am avea o călătorie destul de ușoară,
uitați, de cu vară, în ficțiune și timp;
vom lega cuvintele-ntre ele cu sfoară,
să avem un lasou pentru soare și gând…
va fi ca și cum am păși peste vreme
și-aceasta ne-ar fi val albastru-marin…
vom pune-n bagaje și teoreme,
să găsim drumul către verde-alpin…
haide să mergem,
prea repede zboară atipica noastră dorință de-a fi
călătorii-nrăiți
ce umblă să-și piardă
prin lume
din anii mereu osteniți…
vom face popas în câte-o nuvelă sau,
dacă ții neapărat,
în niște istorii ce au santinelă
și totul pare adevărat.
Distribuie mai departe