POEZII DESPRE OAMENI ȘI VIAȚĂ – AURELIA RÎNJEA

MIEZ DE LOGOS

Ce frumoasă 

Prietenia dintre scriitori

Eminescu și Creangă

Nichita și Grigore Vieru

Să ne spunem frățiori

Și frățioare

Între noi doar poduri din flori

Poezia să aprindă

Toate luminile în noi

Cuvintele nou născute

Cu aură de sfințenie

De aer proaspăt

De joc și cântec românesc

De foaie verde

Popor de cărturari

Necunoscut poetul român

Din tată-n fiu

Din mamă în mamă

Cuvântul ți-e credință

Respiri un spirit

Ca un duh de Poezie

Restul e poveste

Visezi că într-o zi

Poporul tău se va lumina

Prin cei ce pleacă și se nasc aici

Primind Învierea

Veșnicia și Raiul

ESTE ROMÂN

Eminescu este

Biblia a românilor

De Cuvânt de pâine și vin

Ne dor întrebările

Și dorul întrebător

Limba Română

E Testamentul lui

Al acestui popor

Suntem mai aproape de el

Cu un plâns

Trece șoptit printre noi

Generație după generație

Veghează din astral 

E dorul când te duci

Și nu mai vii

E tăcerea noastră

Prin El infinitul din noi

Trece în cuvinte

PUI DE ALUN

Tata a sădit prima poezie

În grădina din mine

A crescut zveltă

Ca un alun

Vorbea mereu cu ea

Cel mai des o asculta

Acum o citește din cer

Scrisă

Pe norii care se plimbă

Prin inima mea

În fuioare de dor

Știe cum Poezia mă bântuie

Ca o pasăre

Din somn în somn

Din anotimp în anotimp

Prin lumile cu fruct din cuvânt

În care eu într-un cuib

Aștept ca el să-mi coboare

Pe scara îngerilor

O steluță

Pentru fetița lui

Să o prind în păr Poeziei

TE IUBESC, POEZIE!

Ești singura bucurie

Pe care sufletul meu

O păstrează cu sfințenie

Singura bucurie

Ce mi-a mai rămas

În solitudinea în care

Am învățat prin tine

Să supraviețuiesc

Să fiu fericită

Te iubesc, Poezie

Copilă cu care am crescut

Împreună

Demnă și frumoasă

Divină și generoasă

Liberă și înțeleaptă

Visurile tale

Sunt păsări care zboară

Cu aripile mele

Modelate din cuvintele

Cu aură de Poem

UN BRAD ROMÂN – poetului George Roca

Un îndrăgostit de viaţă

Și de Dumnezeu

Truditor prin Cuvânt

Fidel poporului său

Adună în miez de Logos

Boabele de timp

Pășind spre Divinitate

Caută să dea formă

Umanului

Cu ramura de dor

Aprinde focul din inima sa

Cu care sculptează

Cea mai ascunsă tăcere

Cu care vorbește și scrie

Vâslește cu aripi de aer

Până în miezul cuvântului

Împletește gânduri

În fuioare de timp

În funii de cer

Flămând de lumină

Între două tăceri

Inima lui bate

În Limba Română

ARIPĂ DE ÎNGER –  poetului Nichita Stănescu

L-am întâlnit de multe ori

În drumurile mele

Prin semantica poeziei

Uneori îl văd

În prima zi de şcoală

Cu şorţuleţul scurtat

Fericit că nu mai e confundat

Cu o fetiţă

Cu basc alb şi fundă albastră

Precum drumul poeziei lui

Spre veşnicie

Alteori învaţă cuvintele

Să iubească

Până bate inima silabelor

Din când în când o lacrimă

Cu ochi albastru urcă

În sferele ascunse ale materiei

Metamorfozându-se în gând

O catedrală de cuvinte

În care se plimbă cu Prinţul Tom

Într-o nocturnă astrală de Chopin

Un fulger alb alunecă

Peste drumul altor păsări

Peste viaţa în formă de vis

Ca glasul de iubire al pianului

Pentru el copacii seamănă  cu  orele

În mijlocul grădinii sărută

Vişinul albastru

Amestecă anticulori

Și ţese din ele curcubeu

Deschide Antimetafizica

Un foc de artificii se răsfrânge

Litere peste cărămizile Universului

Le cântăreşte în mâini

Precum boabele de grâu

Dincolo de stelele aburinde

Separă Poezia din neant

La masa lui Dumnezeu priveşte

Cum scrie cu pana de vultur

Cum necuvintele

Iau formă de lumină

Se strâng în cercuri și se desprind

Locuindu-i pe oameni

Pulsează şi ninge privirea lui

De înger

Până dincolo de lume

Dăruindu-ne apa vie

Realitatea convertită în esenţe 

Pătrunsă de vocaţia prieteniei

Într-un pariu cu destinul

Reflectat în diamantul limbii

În milioane de inimi.

Emoţia condensată în vers

Ne recuperează

Din braţele însingurării

Din haosul care ne descompune

Nu mai pâlpâie nici o pasăre

Doar Spiritul lui ca o aripă de înger

Ne iubeşte şi înalţă