FASCINAȚIE – ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU

mountains, sunrise, morning.jpg

Imaginația este o calitate umană cu o putere fascinantă. Este o fereastră către un univers plin de posibilități și o cheie care ne deschide porțile către noi orizonturi. Este un dar prețios pe care îl posedăm și care poate schimba modul în care trăim și înțelegem lumea din jurul nostru. Beneficiile imaginatiei sunt nenumărate și ne pot îmbogăți viața în moduri surprinzătoare. Prin intermediul imaginatiei, putem crea lumi noi și putem da viață visurilor noastre cele mai îndrăznețe. Când ne lăsăm imaginația să zburde liberă, ne putem elibera de stresul și presiunile zilnice. Clipe de vis și relaxare vă dăruim și noi în povestea FASCINAȚIE. – Revista Emoții și Lumină

GÂNDURI DESPRE IMAGINAȚIE CARE TE VOR INSPIRA

În timp ce admir petalele gălbui ale unui trandafir parfumat, absorb de pe frunzele clipelor câțiva fiori. Mă înviorez. Recunoscătoare, îi mulțumesc destinului, care adeseori îmi parfumează inima cu propriile-i esențe, fascinante, uneori dulci, alteori tăioase, pătrunzătoare.

Mă pierd prin momente fără anotimp și ajung în universul gândurilor, unde privesc cu duioșie imagini capturate din viață, și chipuri dragi. Sunt înfrumusețate cu sclipiri de bucurie, cu priviri și voci suave. Mă opresc pe o treaptă de marmură să reflect asupra unor cuvinte înțelepte.

Ador să mă scufund în magia imaginației. În ea absorb picături proaspete de taine, culeg noi frânturi de realități, pe care mai târziu le zămislesc într-o nouă creație. Colind pe tărâmul imaginației fără așteptări. Sunt doar curioasă și recunoscătoare pentru tot ceea ce îmi oferă.

Gânduri cu trup de păsări desenează imagini gingașe. Aripile le fâlfâie fin, spulberând razele cenușii de pe bolta cugetului. Totul devine un ocean albăstrui, presărat cu lumini strălucitoare. Zăresc șuvoaie mătăsoase de lumină spulberându-se cu un farmec irezistibil în universul atemporal. Simt că materia lor poartă magie.

Culeg cu priviri flămânde fărâme dintr-un miracol, pentru a-mi umple cu esența lui divină vidul creației.

În timp ce-mi caut imaginația, devin însetată de puritate. Înaintez curioasă pe o cale galactică, ce duce spre o câmpie de stele. Mă opresc să inspir din lumina lor magică, suavă, binefăcătoare. Rămân câteva clipe sub umbra unui arbore sclipitor. De pe frunzele copacului se lasă petale de luminițe, care, ca o burniță fină, se așează lin pe trupul sufletului meu hoinar.

Privesc luna, cu sfera ei gălbuie și magică… Emană din apropiere o liniște adâncă. Distanța dintre mine și ea se topește. Pătrund în lumina ei magică. Cu pași răzleți de gânduri, călătoresc prin galaxii în culori nemaiîntâlnite, alerg pe tărâmuri libere, neînlănțuite de legile omenești.

Planetele plutesc în liniște pe calea cosmosului, iar eu  încep să simt acel echilibru binefăcător, între mine și gânduri, între mine și materia divină. De acest echilibru am nevoie, pentru a exista, pentru a crea…

Prezentul mă privește cu ochi reci, neînțelegători. Mă dojenește. „De ce nu ești realistă? Numai realitatea contează!” Îl ignor.

Îmi amintesc de cuvintele spuse de Einstein „imaginația e mai importantă decât știința, căci imaginația este nelimitată.”

Fericiți sunt cei ce înțeleg, cei ce știu să evadeze din tărâmurile limitate de legi cotidiene!

Fragment din cartea ”Crâmpeie din viața unei femei”Anișoara Laura Mustețiu

Carte buna de citit

Cartea o puteți găsi aici

PIATA DE CARTE.NET SAU AMAZON

Home » FASCINAȚIE – ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU

Despre autor:

Anisoara Laura Mustetiu

Anișoara Laura Mustețiu s-a născut în anul 1971 în Timișoara. A terminat Liceul de Filologie-Istorie în 1989 după care a emigrat în Germania, unde și-a petrecut cea mai mare parte din viaţă în lumea competitivă a businessului.

A absolvit Studii în Științe Economice (1995), IHK  Ludwigshafen, Studii de Literatura Germană și Jurnalism în Hamburg (2008) și Studii Superioare de Comunicare, Bachelor of Communication, Specializare în Afaceri și Scriere Creativă, Griffith University în Australia. Din anul 2015 locuiește in Sydney.

A publicat patru cărți de poezie și proză în limba română și engleză, Travel in Time, A Life Story in Poems (2020), Yarran, Stories from Australia, (2020), Un sărut pierdut pe mătasea timpului (2020), editura Academiei Româno-Australiene, Emoții și Lumină (2021), editura Bifrost, Crâmpeie din viața unei femei, O colecție de povești adevărate (2023), Prețul Onoarei, O poveste adevărată (2023).

A publicat poezii și proză în numeroase reviste de cultură în România şi în străinătate. Anișoara Laura Mustețiu este membră a Academiei de Cultură Româno-Australiene și membră în Liga Scriitorilor din România.

Din februarie 2022 este redactoare la Radio ProDiaspora cu emisiunea proprie Emoții și Iubire, o emisiune de poezie, proză și muzică.

De asemenea, este fondatoare și redactor șef al revistei de cultură Emoții și Lumină și al editurii The Romanian-Australian Book Club cu sediul în Sydney.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top