POEZII DE SUFLET, DESPRE IUBIRE, DESPRE MAMĂ. VERSURI FRUMOASE ȘI EMOȚIONANTE
DE ZIUA TA
De ziua ta-nfloresc
caișii
Și puii-și cheamă
mama lor
De ziua ta pândesc
bobocii
de muguri
creanga încerată
coama lor
De ziua ta răsare luna
în cuibul de săgeți
printre pridvor
De ziua ta
mai sunt duminici
în care se răsună
și se tânguie
bătrânul cor
S-A ÎNTÂMPLAT
S-a întâmplat
în sinea mea o noapte
Și au picurat
Ades
Din nori sălbateci
Lucind în dalba-mi
Lună
Miresme, ametisturi,
Licăriri de șoapte.
Degeaba
Din străfund de inimi
Bate arar un ceas
Tu să nu pleci și
Să te pleci
În taine un rug aprins
Străluce pe la capăt
De poteci
Apoi
Ne-om duce la culcare
Pe o văduvită de Păcate
Mare
Cu-n tremur semn în
mână
Și
Pe flutur de batistă
În colțuri
Asudate…
CÂND ERAM MAMĂ
mi se părea că
se făcea seară peste
poala mea
plină de tulipane în(garofate)
când (și)mai mamă
eram…
trebuia să mă numesc
Via Dolorosa 13…
să mă îmbrac în patimi doar de noi știute, fiule…
când tot mai mamă voi fi fost
trebuia să mă învesmîntez în scutec de toacă în prima primăvară numită prier petrecută cu tine de o mamă (primăvară) și să număr pe degete alfabetul lacrimilor durerii
când iar mamă voi fi fost
se făcea că uit de tine pe tâmpla ta…
gara… plecărilor tale era vreme de tunet
se făcea
că povestea începea
oare cât mai era ceasul (ora)
se făcea că te întrupai din viața mea (în culori) fiule, ființa trupului meu, copile
când eram iar și iar mamă… voi fi vrut
să mă lași să mă prind la un nasture (să nu mai plec din bob de ani)
când și mai mamă voi fi ori iar
voi fi fost
gara era neagră și mă lăsai să pun în șosetuțe bănuți de lacrimi
să te împachetez singur în gentuța acarului
și tu alunecai pe șine
să te duci să te faci om mare (mic)
iar eu veneam în calea ta ca o mănăstire și clopotele băteau (era trecut de treisprezece)
Din volumul de poezii ”Cartea diminetilor cu amiezi înserate” – Florica R. Cândea
