INTERVIU CU SOLISTA SILVIA DUMITRESCU
Suntem prin natura firii noastre, un cumul de emoții, sentimente, moșteniri genetice și informații pe care le asimilăm de-a lungul vieții. Dacă bagajul nostru genetic nu-l putem schimba sau influența în niciun fel, putem însă prin puterea minții și a voinței noastre, să ne construim o lume și o viață frumoasă. Sunt onorată de oportunitatea pe care o am de a scrie în această revistă a cărei fondatoare, Anișoara Laura Mustețiu, este la rândul său, un om solar, frumos, cu care rezonez minunat și care mi-a încredințat această rubrică îndrăzneață, unde vin cu toată dăruirea, să vă aduc vedetele cu secretele (lor)… Seria articolelor semnate de acum încolo de mine, se vrea un tribut adus frumosului, artei, literaturii, artistului român care a reușit să fie apreciat pentru talentul și priceperea sa nu doar în Romania ci și world wide în segmentul său, și să-i inspire și pe alții. Astăzi am bucuria să o am ca oaspete în casa sufletului nostru pe solista Silvia Dumitrescu.
Camelia Florescu_Silvia, revista „Emoții și Lumină”, este abia înființată la Sidney și vreau pentru această rubrică pe care o păstoresc pentru cititorii romani de acolo, de aici și de oriunde, să te întreb câte ceva… Cumva, să dansăm așa cum ești tu obișnuită (ca să citez un titlu din succesele tale)…”Dansul, e normal la vârsta mea printre subiecte și să dăm sens titlului articolului …PIRUETE CU VEDETE…
Silvia Dumitrescu – Mă bucur foarte mult că am ocazia să dau un interviu în această revistă australiană și vă doresc cât mai multe succese și cât mai mulți cititori. Port și eu în suflet multe poezii dar desigur majoritatea scrise pe muzică.
Camelia Florescu_Dacă ar fi să te descrii, prin prisma experiențelor trăite până acum în aproape 40 de ani de carieră artistică, cine crezi că este Silvia Dumitrescu ? Ai schimba ceva la ea dacă ar fi să te lansezi anul acesta, în contextul actual?
Silvia Dumitrescu – Sinceră să fiu, nu-mi prea place să vorbesc despre mine în general. Îmi place să îi aud pe alții cum mă descriu dar pentru că este o întrebare directă și într-un fel sau altul, aș vrea să-ți răspund la ea, în aproape 40 de ani de experiență muzicală, de radio, televiziune, scenă, aș putea spune că sunt un om fericit, iubit de Dumnezeu, o femeie împlinită, pentru că știi ce familie frumoasă am (îi mulțumesc bunului Dumnezeu mereu pentru toate aceste daruri) și referindu-mă strict la partea artistică, eu respir muzică și nu mă văd făcând altceva. Sunt îndrăgostită până peste cap de meseria mea, o iubesc, sunt dependentă cumva de ea. Pe scenă îmi exprim trăirile mele cele mai profunde, sentimentele mele, încărcătura mea emoțională. De când ne naștem suntem unici și fiecare moment de pe scenă este unic. Contactul meu cu publicul este o experiență unică, extraordinară, îmi place să cunosc cât mai mulți oameni și să-i fac fericiți pentru că în această meserie în care te dedici până la ultimul gram de energie, dai tot ce ai mai bun în tine, să-i faci pe ceilalți fericiți prin fericirea ta. La Silvia Dumitrescu nu cred că aș vrea sau aș putea să schimb ceva. Sunt un solist care m-am plasat întotdeauna într-o zonă mai nonconformistă, sunt o artistă mai rebelă și nu-mi plac în general tiparele, formatele. Acum trăim o perioadă în care există niște case de producție, producători care cer să te încadrezi neapărat într-un anumit tipar, cumva te depersonalizează, lucru ce-mi displace profund. Dacă îți aduci aminte, pe vremea cenzurii comuniste, eu mi-am găsit drumul și modalitatea de a-mi defini personalitatea. În niciun caz nu mi-ar plăcea să mă lansez în contextul actual. Lucrurile s-au schimbat foarte mult de la lansarea mea. Îmi aduc aminte cu mult drag de toți compozitorii, textierii, orchestratorii, instrumentiștii, dirijorii, colegii cu care am lucrat și colaborat, oameni de televiziune și radio excepționali. În acest context se poate face această meserie, împreună cu ei, niciodată singur. Dacă toate lucrurile merg cum trebuie și toți lucrăm cu dragoste și cu pasiune, este imposibil ca produsul final să nu fie unul de calitate. Nu știu cum m-aș împăca în contextul actual cu zona în care a fost adusă această meserie, una a depersonalizării dacă vrei, nu se mai cântă live, sau cel puțin nu cu orchestră în spate, se lucrează numai pe calculator, fără a mai scrie partituri pentru instrumente și pentru voce, este o muzică mai puțin creată de mânuirea unui instrument ci mai mult de capabilitatea tehnică a calculatorului. Potențialul imaginii a crescut extraordinar de mult, mă refer la industria video care cumva păcălește zona strict muzicală, produsul audio. Începe să-ți placă o piesă doar pentru că-ți place videoclipul. Deci eu nu mă prea potrivesc cu contextul actual. Dacă ar fi fost să mă lansez în perioada aceasta, nu aș fi reușit. Așa cum sunt eu făcută, nu-mi plac compromisurile, în general nu-mi place să mă încadreze nimeni în niciun standard…
Camelia Florescu Noi ne știm de peste aproape 40 de ani și admirația mea pentru tine este cunoscută în cercul nostru de prieteni. Azi, din postura de semnatar al acestui interviu, aș vrea să fac uz, dacă-mi dai voie, de prietenia noastră și să te întreb despre lucruri mai puțin cunoscute de publicul larg. Povestește-mi despre anul în care ai devenit soție și mamă. Ești dintre foarte puținele exemple de dragoste și căsnicie durabilă în peisajul artistic românesc. Care e secretul tău? Cum ți-a schimbat viața artistică pasul către căsnicie și mai ales cel către maternitate?
Silvia Dumitrescu – Pot să spun într-adevăr că sunt o norocoasă, pentru că într-un moment în care nu mai credeam că această meserie mai este compatibilă cu viața de familie, l-am întâlnit pe Florin Ochescu (pentru cei care nu-l știu, este un mare chitarist și nu pentru că e soțul meu ci pentru că o spun specialiștii; el este deopotrivă orchestrator, compozitor). Când ne-am cunoscut era chitarist în trupa Holograf (după Iris, Roșu și Negru, Sfinx etc). Mi-a fost sprijin și sfătuitor. Am învățat foarte mult de la el. Relația noastră s-a bazat mereu și în continuare se bazează pe respect și iubire, avem acel spațiu pe care ni-l dăruim unul altuia, avem încredere unul în altul și împreuna pot spune că formăm întregul, ne-am găsit fiecare jumătatea… Eu cred că este o șansă sau o soartă ca să-ți găsești în viață perechea. Nu cred că este un anume secret. E o chimie anume. La trei ani după ce ne-am cunoscut și căsătorit, a apărut pe lume fiul nostru Iulian, care este și el muzician, pianist, interpretează numai muzică clasică și faptul că în casa noastră există un trio muzical, e tot un dar. Muzicienii între ei se simt, se înțeleg. Avem o anume armonie între noi. L-am crescut pe Iulian înconjurat de foarte multă iubire. Ne-am făcut timp pentru el. Pot chiar să spun că am fost o mamă destul de ocrotitoare. Cu toate acestea, fiul nostru nu este un copil răsfățat ci dimpotrivă, nu a fost niciodată pretențios, nu și-a dorit lucruri scumpe, a crescut înțelegând viața de scenă, fără a sări peste orele de somn sau joacă. Nu consider că a fost un sacrificiu pentru mine ci dimpotrivă, împlinirea vieții noastre. Este acum un bărbat de 29 de ani, are mereu concerte în țară și în străinătate.
Camelia Florescu Eu știu că ai mulți prieteni apropiați, care te admiră și te prețuiesc. Este vreunul atât de apropiat și important, despre care să poți spune că fără el /ea alături nu te-ai simți împlinită ? Dacă da, ce anume îl face special în viața ta?
Silvia Dumitrescu– Din fericire pentru mine, există pe lângă familia mea, astfel de oameni speciali, în care am foarte mare încredere, care-mi sunt mereu aproape și la bine și la rău, cu care pot mereu comunica. După părerea mea, prietenii în ziua de astăzi sunt foarte rari. De aceea spun că sunt foarte norocoasă. Sunt conștientă de faptul că există nepotriviri între oameni și există oameni fără de care te simți mai sărac, și alături de aceste două prietene mă simt cu adevărat împlinită și fericită. În viața oricărui om, sunt momente când avem nevoie să ne împărtășim gândurile, să fim sprijiniți sau să sprijinim la rândul nostru. Chiar și în momente normale, simți nevoia să fii pe aceeași lungime de undă cu cineva, este acel schimb de energie pozitivă, ce se realizează spontan. Ne înțelegem din priviri sau telepatic. Vorbim la telefon zilnic, mergem împreună la spectacole, avem amintiri împreună, din turnee, despre întâmplări de-o viață. E minunat să ai prieteni mai ales în aceste zile, când acest concept nu mai există aproape, aș spune că prietenii adevărați sunt rari sau pe cale de dispariție. Dar atunci când există niște baze solide într-o prietenie, dorință sinceră de a fi aproape, prieteniile rezistă.
Camelia Florescu_Eu, de la „Fiorul Iubirii „ încoace, am fost părtașă la emoțiile tuturor lansărilor tale. Care este totuși albumul favorit și de ce ? Crezi că momentul, contextul în care scoți pe piață un album este important în buna lui mediatizare și viitoare vânzare?
Silvia Dumitrescu – Eu cred că fiecare album lansat este ca un fel de copil al meu. Și pentru că general valabil este să-ți iubești toți copii, mi se aplică și mie acest dicton legat de albumele lansate. De altfel, îmi iubesc fiecare melodie lansată. Spuneam mai sus, că fiecare moment artistic este unic. Starea pe care o ai când interpretezi o melodie este unică și emoția pe care reușești să o transmiți de fiecare dată este unică. Dacă aduni într-un buchet aceste stări și să le pui pe un album este minunat. În contextul actual, toate piesele pot fi găsite on line, pe you tube, etc. Când lansezi un album, dacă te ajută și o foarte bună mediatizare, aceasta contribuie foarte mult la succesul viitor al albumului. Există piese șlăgăroase care nu devin hit-uri și există piese neșlăgăroase care devin pentru că sunt foarte difuzate și mediatizate pe radio, tv, on line, etc.
Astfel încât nu îmi pot da seama câte piese de pe aceste albume ajung la sufletul oamenilor. Important pentru mine este ca măcar 3-4 piese de pe un album să rămână în sufletul ascultătorilor și dacă asta se întâmplă, ți-ai făcut datoria ca muzician, menirea ta a fost împlinită. Consider că este foarte important începutul, atunci când publicul își face o impresie despre tine ca artist. Este foarte important să începi cu dreptul ca artist, iar eu despre mine, consider că am început cu dreptul, avându-l în 1985 pe Marius Țeicu alături de mine, când lansam împreună piesa „Nu-mi pare rău”, care a devenit repede șlagăr și publicul a iubit-o din prima. Apoi perioada colaborării cu Adrian Enescu și Doru Căplescu (1988, albumul apărând pe piață abia în 1989). Acest prim album lansat la Electrecord a fost unul foarte reușit, cu ecouri frumoase în rândul publicului. Ulterior, după ce Adrian Enescu a plecat la stele, am reușit să strâng toate piesele lui și să lansez CD-ul audio „Cred în tine”(ai fost de altfel acolo la lansare și ai văzut ce așteptată a fost apariția acestui album pe piață). Am realizat astfel o dorință a publicului larg de a găsi în magazine acest CD, lansat inițial doar pe vinil. Fiecare lansare a avut farmecul ei. Cred că fiecare artist mai are de adăugat la fiecare album câte ceva din maturizarea sa și experiența sa scenică. Cu cât acumulăm experiență scenica, fiecare album pe care-l aducem în fața publicului e mai bun și aduce un plus de emoție.
Camelia Florescu_Care este piesa ta favorită și de ce ? În aceeași notă te-aș întreba care este compozitorul tău favorit (exceptându-l pe Florin Ochescu, soțul tău despre care știm că scrie foarte pe gustul tău ) și exemplifică-ne alegerea?
Silvia Dumitrescu_Am un compozitor favorit (în afară de Florin Ochescu). Acesta este Adrian Enescu, pentru că am lucrat mai mulți ani împreună și mi-a descoperit foarte multe fațete ale personalității mele, a avut foarte multă răbdare și piesele noastre au fost foarte bine lucrate și elaborate. Pot spune că Adrian Enescu a frizat geniul- un excepțional compozitor și orchestrator, studioul lui cred că a fost unul dintre primele studiouri din România dotate cu aparatură de ultimă generație. Investea foarte mult în dotarea studioului său și dintr-un anume punct de vedere, câteva piese de-ale lui încredințate mie sunt reprezentative pentru stilul meu. Acum, când spui Silvia Dumitrescu, toată lumea se gândește probabil la melodia „Cred în tine”, care-i aparține. Imediat după el, ar fi Doru Căplescu, pentru că deși am colaborat numai la trei piese, ele sunt sinonime cu Silvia Dumitrescu. Toate trei piesele lui sunt niște reușite și lumea a descoperit în mine o altfel de Silvia Dumitrescu, pentru că au fost de facturi diferite. Imediat după Doru este și Virgil Popescu, cu care am colaborat în perioade diferite, el este un compozitor care se mulează foarte bine pe personalitatea artistului și a scos din mine tot ce e mai bun, ca să spun așa. Noi cântăm mult jazz împreună și am descoperit că ne leagă acest stil. În ultima vreme, iată, am și alte pasiuni, blues-ul și jazz-ul. De câțiva ani de zile, s-a deschis la Colegiul Național de Muzică George Enescu catedră de pop-jazz și am fost invitată să predau acolo. Anul acesta am foarte mulți elevi la clasa de pop-jazz și-mi doresc mult să pot astfel dărui și eu din tainele acestei meserii frumoase, așa cum și alții mi-au dăruit mie (am fost eleva Mihaelei Runceanu, cred că publicul larg știe acest amănunt).
Camelia Florescu _Știu că scrii pentru unele melodii versurile. Fiind vorba de o revistă aparținând unei poete sensibile la rândul ei din Sydney, Australia, am vrea să ne spui cât de ușor sau greu ți se pare să scrii textul unei melodii ? Legat de versuri, ce poet român îți place?
Silvia Dumitrescu _Consider că există un liant foarte puternic între solist, compozitor si textier. De obicei, textul se scrie pe linia melodică, deși se practică și invers, având textul (poezia) în față. Aici fac o precizare. Nu oricine scrie poezii frumoase, poate fi un textier foarte bun. Acesta este o meserie în sine, de a scrie un text pentru o melodie și da, sunt textieri care își găsesc în muzică o inspirație aparte și ridică la rândul lor ștacheta unei melodii. Consider că trebuie să fie un echilibru între melodie, vers și emoția solistului. Ca să numesc un poet anume, l-aș numi pe Mihai Eminescu pe care îl ador și mereu mi-am dorit să cânt melodii pe unele poezii de-ale sale. Îmi place și George Topârceanu și chiar am o melodie compusă de Virgil Popescu, pe una din poeziile sale, care poartă titlul Sahara (poezie de altfel cu versuri foarte nostime).
Camelia Florescu _Noi două putem sta la povești la nesfârșit. Mi-aș dori înainte de a încheia acest interviu, să ne spui dacă este ceva în viața ta în acest moment care te supără, te nemulțumește ? Ca să avem o imagine echilibrată a emoțiilor tale actuale, deopotrivă te-aș întreba ce anume îți aduce bucuri în acest moment, ce anume te împlinește?
Silvia Dumitrescu _Și în acest moment, trăim repercusiunile pandemiei și lucrurile acestea mă întristează pentru că din păcate acestea au alterat viața noastră muzicală. În plan larg, nu e vorba doar de noi, românii ci de întreaga lume. Consider că starea generală de spirit este afectată și efectele pandemiei sunt uriașe. Sunt și încerc să rămân o persoană optimistă. Consider că dacă gândești pozitiv, atragi energii pozitive. Dacă ne domină frica, atunci starea noastră va avea efecte asupra psihicului nostru și a imunității noastre. A fost totuși toată această perioadă un moment potrivit de a compune, imprima melodii noi, de a face lucruri casnice. Proporțiile s-au schimbat într-o oarecare măsură, vedem viața cu alți ochi, suntem mai conștienți de ceea ce contează cu adevărat- sănătatea, familia. Felul în care am reușit să trecem peste această perioadă este în strânsă legătură cu cât de buni suntem, cât de mult ajutăm, citim, suntem alături celor dragi. Cred că trebuie să facem în general o curățenie și în jurul nostru, între oamenii care ne fac bine sau nu, de a ne curăța sufletește, de a ne ruga și a fi cât mai aproape de Dumnezeu. Și simplu fapt că dai de mâncare unui animăluț, sau ajuți pe cei nevoiași, ne ajută să ne regăsim pe noi înșine. Consider că a fost o lecție prin care trebuia să trecem ca să ne dăm seama ce este important de fapt cu adevărat, să ne mai oprim din alergătura aceasta după bani, să fim mai apropiați celor dragi. Mereu am privit cu încredere că acest moment va fi unul trecător și vom ieși mai învățați, mai iubitori, mai sănătoși sufletește și mai atenți cu planeta aceasta pe care trăim.
Camelia Florescu _Fanii și publicul tău, te pot găsi pe canalele normale de socializare. Știu că uneori lumea poate fi agresivă cu artiștii îndrăgiți, pot greși confundând rețelele de socializare cu abordări greșite sau abrupte. Ai o adresă de email unde ți se pot adresa direct, frumos, firesc? Unde poți fi contactată pentru colaborări, interviuri?
Silvia Dumitrescu _Am o pagină de artist www.silviadumitrescu unde găsiți toate datele mele. Putem comunica și pe Messenger, există toate datele referitoare la un blog site al meu unde aveți toate informațiile. Vă aștept cu drag să corespondăm și online dar mărturisesc că aștept să ne revedem în sălile de concert și poate chiar ne vom vedea într-un turneu în Australia.
Camelia Florescu _Mulțumindu-ți în nume personal dar și din partea colegilor de redacție pentru acest interviu , te rog să ne împărtășești un gând pentru cititorii revistei noastre, o promisiune pentru o colaborare viitoare poate?
Silvia Dumitrescu _Mulțumesc Camelia că te-ai gândit la mine și țin să-ți spun și pe această cale că te apreciez foarte mult pentru tot ce faci, că ești o persoană activă și în același timp foarte talentată și în muzică și pe partea aceasta legată de poezie, ești foarte creativă, îți mulțumesc pentru acest interviu și legat de un proiect viitor pot promite cu mâna pe inimă că voi da curs oricărei invitații pentru colaborări viitoare, dacă știu din timp și agenda îmi permite. Cititorilor revistei le doresc multă sănătate, să rămână pozitivi indiferent de ce se întâmplă, să fie în continuare iubitori de frumos și să avem cu toții un viitor cât mai lipsit de griji, în deplină pace. Le doresc tot binele din lume și să ne ajute Dumnezeu în toate!
A consemnat,
Camelia Florescu
Redactor
