recviem
iată-ne, ajunși la marginea timpului,
tu pe o parte a lui,
eu pe cealaltă,
dându-ne pase cu globul pământesc
într-un meci al cărui final îl bănuim.
mâine, voi ajunge și eu de partea ta.
dar voi sta pe margine și…
îți voi face galerie de la umbra unui măr de poveste,
în timp ce ai noștri dinspre plus infinit
îmi vor lua locul pe teren(ul minat).
nu îți fă griji, te vor privi cum ar privi într-o oglindă,
cum te-am privit și eu până acum,
încercând zadarnic să îmi dau seama
cât din mine ești tu,
cât din mine sunt eu…
cântec pentru ieri
poveștile nu se termină niciodată…
nu apuci bine să pui punct, fericit că totul a decurs bine,
că te și simți dus de o forță invizibilă
la hotarele pe care le știi deja atât de bine…
sisific, ai putea spune.
aștepți o clipă, poate-poate te dezmeticești,
poate-poate nu e decât un straniu déjà vu,
dar… nu!, nici gând!…
te vezi pe tine cel trecut prin timp
la început de timp…
parcă ai fi un ceas, iar brațele – ace rotindu-se în sens orar,
câteodată cerc, câteodată spirală.
totul e la fel, mai puțin tu…
atâtea rotații în jurul soarelui ți-au adus câteva riduri pe frunte,
câteva fire albe prin păr
și, mai ales, un diluviu
în sufletul plin cu de toate…
în câtva timp, apele se vor retrage,
iar tu vei strânge din mâlul lăsat în urma lor
taine prefăcute în amintire…
Distribuie mai departe
