POEZIE DESPRE IUBIRE
Într-o zi m-ai așteptat cu nerăbdare,
pe strada ce se oglindea sub mii de astre,
iar eu am alergat ca o nebună, cu ardoare
să te îmbrățișez în fața unei porți albastre.
Apoi, am pornit înfiorați de vise calde,
pe o cărare presărată cu mii de stele,
un izvor radiant cu lumini de smaralde,
pâlpâind scânteiam ca două candele.
Printre miliarde de fiori, am suspinat încet,
iar calea noastră a devenit o inimă umană,
plină cu flăcări de iubire, cu un vis inocent,
o cale divină împodobită de-o artă filigrană.
Din adâncul cerului chicoteli de îngeri se lăsau
ca fulgii de nea peste fețele noastre fragede,
căci adâncimea iubirii noastre ei o știau,
era un ocean fulminant cu valuri tainice.
Când m-ai sărutat prin pulberea de vise,
luna se oprise să ne sfințească c-o privire,
și o nouă stea în splendoare se oglindise,
pe care noi am numit-o în taină, Iubire.
Ai zâmbit atât de dulce și m-am ridicat ușor
pe vârful picioarelor, să-ți mai fur un sărut,
în speranța că sufletul meu fragil, jinduitor,
îți va fi un elixir pe drumul nou, necunoscut.
Distribuie mai departe: