ESEU
DIMINEȚILE sunt ferestre de ținut în palmă. Prin ele văd strălucirea, pentru că am de partea mea umbra. Tresar și deschei două rânduri de ceruri, unul de zi și altul de noapte, unul pentru învelit și altul pentru iluzii. Diminețile nu se caută, nu se văd, dar se știu prin mine, pentru că-mi plâng și-mi râd în capilare, mă cer mereu în altă parte de timp, mă risipesc în desene abstract risipite pe la cântători…
Diminețile închid vise în podul palmelor și deschid orizont cuvintelor din gând. Prin ele adulmec jumătate din ce-aș fi putut să fiu ieri și-mi vindec treptele tocite de așteptări… Ferestrele din palmă m-au arătat cum nu-ndrăznise visul în nopțile scăldate-n alb, m-au murit și m-au înviat prin toate curburile vieții… În fereastra din palma dreaptă mi-am pus în așteptare oglinda, iar în cea stângă, vârful inimii, să pipăie zorii…
Dimineți râzânde în apusul nopții, cu tălpi de iriși bobociți în rouă, crestează tăcerile din mine în jumătăți de sferturi ce stau să nască drumuri ne-ncepute și cuminți nemărginiri, de câteva ceasuri trecute de axul întâmplărilor din vis…dimineți ce urcă în improvizații de silabe până la ușa vorbirii, acolo unde gândul ațipește printre aripi, odihnindu-se pe-un strop de eternitate…
Diminețile mele – ferestre în buchet descântat de neodihna îngerilor plecați să cosească albastrul norilor… dimineți de umblet pe tavanul cerurilor, când Dumnezeu binecuvântă zările… dimineți cu tei înfrunziți în lumini scăpărate din lanuri de-argint, în care arhangheli murmură rugăciuni la umbra spicelor rodind întru cucernică mulțumire…
Dimineți – ferestre în palmă, cu poeme nescrise, vinovate de prea multe iubiri arse în jarul orelor ce-mpletesc ghirlande la glezna umbrelor din șoapte… În palmă se-adună dimineți sărutate de cântec respirat în ierburi îmbătate de nectar, altoite în lumini sorbite de-nalturi…
Diminețile mele din palmă – dezmierdări de migdală cu aromă de alge sărat-înspumate, poposind pe țărmul nopții, smerite și blânde, ca o litanie…
Distribuie mai departe: