FLORICA R. CÂNDEA – RECENZIE DE CARTE

Despre autor:

Anișoara Laura Mustețiu s-a născut în Timișoara, dar viața a călătorit-o în Germania, ca acum să o regăsim în  Sydney (Australia). Nu ne cunoaștem decât virtual, însă pasiuni comune ne îndeamnă să ne regăsim pe unde letric citite sau pe unde radio.

Recent am primit un volum de proză pe care îl propun cititorilor din acest unghi de filă de cronicar.

Cărți noi de citit. “Crâmpeie din viața unei femei” este o Colecție de povești adevărate (asa cum este subintitulat volumul). Apărut sub egida Academiei Romano- Australiene (consilier editorial: Daniel Ionuță; tehnoredactare și coperta:George Roca) volumul conține peste o sută patruzeci de pagini (2023) și se bucură de o Prefață (Radu Comșa) și, în același timp, de o Postfață, unde autorul îndeamnă la Reflecții despre carte. De altfel autoarea intervine dintru început, prin Dedicația oferită bunicilor, apoi printr-o Rugă prozo poem ”Oh, viață!” dar și printr-o adresare către cititori, pe care îi inspiră să o urmeze în foșnet de file de carte. 

Avertizați fiind că vom afla povești adevărate, am luat la pas de ochi cele nouăsprezece lecturi narative, care, prin titluri, conduc la firul  liniar, roșu, al epicității lor. Acest gen de proză scurtă (short stories) este unul emulativ în fața subiectelor de roman autobiografic, dar fiind mult mai accesibil (elsewhere, cum se petrece cam peste tot).

“E liniște in jurul meu(…)

Un stol de momente îmi închid ochii 

Și parcă simt că am ceva de spus”…

Intuim fin, un subtext interior al dorinței de autodestăinuire prin crâmpeie cu trup de femeie, ca o stare de interior, pe fundal de rafinată muzică de cameră, pentru că, din acest câmp tematic răzbate (ca o imagine de captare), inserția, chipul personajelor, Lena și Dan (din spații de  alegere, acum chiar comemorative).

În modelarea ușor pedantă a cititorilor, autorul, ca un creator de clipe, se autoconfesează și dialoghează (imaginativ-iluzoriu) cu  martori oculari, fie de oriunde, chiar  și  cu un …dor:

“O nouă zi începe la poalele cerului. Hei,hai,prinde-mă dacă poți…îmi spune un dor”…cum clipele îi par asemenea unor păsări…

Detaliile armonice din volum sunt asemeni unor pliuri interioare care se căptușeșc în goana clipelor: “Ce pot fi clipele”? (și vine imediat răspunsul:) “Scântei de stele ce se sting în focul efemerității”.

Mă tem că sunt decantări subtile și făr’de îngroșări a unor detalii în care sublimarea omenescului devine eseu comprehensiv și repetitiv modelatoriu ecou:

“Ascult o melodie născută dintr-un tandru respir și mă las pe o claie de vânt (…)mă îndrept spre un nou crâmpei de viață”.

Proza  pe care o semnează Laura Anisoara Mustețiu are acel ceva al decriptărilor din poematicul repertoriu al clișeelor pe care le înlănțuie cu cerbicia cuvintelor. Esențe, nuanțe, existențe sunt fulgurante, ca un deja vu exposè, în care prozele sunt preponderent liric-personale (”Uitată printre străini”).

Narațiunea, la persoana întâi, devine una directă, care (se) adâncește treptat, prin popasuri lente (de suflet): “Aș da orice pentru un strop de aer proaspăt(…) în interiorul meu domnește o liniște adâncă (…) mă scutur de trecut…”

În colecția de povești adevărate, autorul și-a propus să își aducă lumea (mai) aproape, o lume a simbolurilor unui alter-ego, transcriind senzații și trăiri afective proprii, dar frazelor li se dă o muzicalitate cursivă (de poveste spus-traită).

“Lacrimi calde îmi scutură obrajii (…) pe câmpia sufletului zăresc o grădină fermecătoare”.

Fără a fi de factură simbolistă, proza scurtă a Anișoarei Laura Mustetiu e una realistă, care a însoțit-o pașnic, nu o să întâlnim lamentări, nici prețiozități, din contră, sensurile unui trandafiriu lirism, transpar obiectiv.

Rostul cuvintelor e în continuă desfășurare, una a înlănțuirilor desprinse din alternanța întâmplărilor, care se succed precum scene povestite, “le urmez fascinată”.

Proza descriptivă decriptează imagini subiective din acel monolog interior de o rară unicitate cum și “cuvinte nerostite”împestrițează decorul cărții.

“Cerul se luminează, se scutură de umbrele norilor” (…) încerc să străbat cu privirile tăcerea  orizonturilor… mă pierd din nou în gânduri … (înspre seara ajung la frontiera din  Nădlac…după un timp trec de Arad”…). Iată cum, în nucleul narativ, intervine motivul călătoriei, ca un pretext literar, aievea (“în copilărie mergeam cu tatăl meu la cofetăria Violeta”).

Plecată de o bună vreme din țară, Anișoara Laura Mustețiu își (re)clădește pașii și păsurile, prin scris, un scris desprins din locuri în care a trăit și unde a (re)venit, cu pasaje participative memoriei sale  (dar alte pasaje desprinse din lecturi, îi însoțesc unele capitole, ca un leit motiv).

Sunt în aceste proze două tipuri de călatorii: călătoria simbol printre percepții și călătoria simbol printre regăsite amintiri: “Un ecou puternic de clopot mă face să tresar”(…) Bega șerpuie în tăcere…(…) Ador să mă ascund în magia imaginației”.

În volum sunt inserate scene cu păduri și foșnet de amintiri din satul bunicilor, dar sunt invocate scene de iubire spre a îndepărta “frigul răcelii umane” și spre a ademeni “mărețul soare ” ca o eglogă …trecut…prezent.

Stăpână pe acest gen de scris, cu toate că a exersat și poezie, Anișoara Laura Mustețiu adună colbul amintirilor prin retorica adevărului ”ce a mai rămas din acel loc numit acasă?…dar totul s-a spulberat…pentru că acasă …mi-au fost ei…”

Dialogurile regăsirii sporesc taina realului, îmbrăcat în haina narațiunilor cu lira unor amurguri proprii.

Din fiorul de dor al scrisului, vom smulge un teanc de mijloace de exprimare, specifice prozei scurte, toate filtrate prin  prozodicul  dat de înșiruiri, povestiri, descrieri metaforizate și comparații personificat-poetice, amintiri și retrăiri glosate.

Amănuntele sunt adânc imprimate în rânduri…”când privirile lunii se strecoară șirete prin geam”…(căci) un întreg  car cu fân e cartea feminină la care am făcut aceste repere din crâmpeie (de femeie).

Interesante și pline de simbol sunt imaginile  din volum, ca un tuș crochiu al unui zbor îndurerat și efemer de emoții și iubire. De carte!

Care, în concluzie, e vindecare prin răscumpărare!

E autodeterminare și intersectare cu lumile sale paralele, ale femeii din crâmpeie “lângă flăcările trăirilor” (sub aripi de gânduri) ca o autoconfesiune de tip reflexiv.

A consemnat Florica R.Cândea,

membru UZPR Filiala Arad

Povești care înalță: Speranță, dezvoltare personală și bucuria lecturii

Cartea este disponibila – COMANDA AICI

Distribuiti mai departe