PROZA SCURTA
Fereastra întredeschisă dă voie vântului să pătrundă în camera de la etaj a casei medicului Caraian, aduce șoaptele orașului, căldura lunii august și izul dulce de porumb copt. Razele ating în treacăt pulpa tinerei femei afundată în fotoliu, umbra zidului coboară acoperindu-i chipul frumos.
Cu palmele pe pântecul mărit și cu privirea ațintită printre frunzele castanilor, visează. Ochii, ca două mure coapte, îi strălucesc dând în vileag fericirea femeii care va deveni mamă. Părul castaniu închis, tuns cu breton, se leagănă ușor mângâindu-i gâtul. Trupul delicat, subțire ca al unei copile, este ascuns sub rochia lungă, fără decolteu, din mătase crem cu imprimeuri ce imită florile de crin. Fluieratul puternic al agentului de circulație aflat în Piața Romană, o smulge din gânduri.
Se ridică, pune palmele pe șolduri și apasă puțin îndreptându-și spatele. Tălpăile desculțe i se afundă în covorul persan, întins peste întregul parchet. Ajunsă lângă bibliotecă, reflexia ei în geamul vitrinei o îndeamnă să zâmbească și se întoarce într-o parte. Lasă brațele pe lângă trup privindu-și locul unde ființa cea mai iubită crește, oferindu-i fericirea supremă. Întoarce capul, îi place tapetul, ea l-a ales din magazinul Victoria… a atras-o culoarea verde-pal și multitudinea de flori minuscule și colorate. Când este singură în casă, aici vine, se așază în fotoliu, închide ochii, pierzându-se în poienița plină cu flori. Aude voci de copii și cascada râsului colorat al unei fetițe. Vine lângă fereastră, o deschide larg, toată fața i se luminează atunci când zărește în curtea vecinului trei băieței și două copile.
Adoarme în fotoliu, oftează de plăcere și împreună cu o rază rătăcită așezată peste buzele deschise într-un zâmbet fermecător, pornește către tărâmul visului minunat.